La slujba de înmormântare au luat parte copiii, soția și foști colegi.
Ceremonia a avut loc în localitatea Cornu, lângă Câmpina, așa cum și-a dorit regretatul artist.
Slujba la care au participat șase preoți a avut loc la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva și a început puțin după ora 13.00. După aproximativ o oră, Victor Socaciu a fost înmormântat în cimitirul din Cornu.
Lângă mormântul artistului a fost arborat și un bener din partea suporterilor echipei Rapid București.
Victoraș, fiul lui Victor Socaciu și al Marinei Almășan, a făcut, astăzi, mărturisiri dureroase despre ultimele săptămâni din viața artistului și a dezvăluit când a avut ultima conversație cu tatăl său. Cei doi au vorbit la telefon, în urmă cu trei săptămâni, când folkistul și-a asigurat fiul că nu este într-o stare gravă.
”Ultima oară m-am văzut cu el acum două luni, la casa lui de la Cornu, slăbise 20 și ceva de kilograme. De atunci m-a lovit un gând, m-a lovit viața din plin, am realizat că trebuie să trăiesc cu gândul că trebuie să se ducă. Având așa starea de sănătate foarte rea, până în ultimul moment a cântat, a compus, a făcut ce a iubit.
Ultima oară când am vorbit cu tata a fost acum trei săptămâni, l-am sunat într-o seară și a zis că e în spital și că are o procedură la plâmâni și că nu e nimic grav. Mi-a zis că o să se ducă la concert, că avea un concert pe 3 decembrie”, a spus Victoraș Socaciu, la Antena Stars.
Cauzele care ar fi dus la moartea folkistului Victor Socaciu au fost dezvăluite de soția artistului, Brândușa, și de una dintre fiice, Ana Maria. Cele două au vorbit despre complicațiile post-COVID și o infecție nosocomială luată de artist din spital.
„Post-COVID, acumula lichid la plămâni, și am fost pentru trei zile să facă un drenaj. Aceasta a fost intervenția pentru care am fost. Și de acolo au apărut complicațiile.
A avut multe momente în care și-a revenit. Spunea că vrea să ajungem la Bistrița pe 3 decembrie. Le spunea doctorilor că vrea să îl facă repede bine.
Ar fi vrut să ajungă acolo. Voia să ajungă și pe 16 decembrie aici în București”, a declarat soția lui Victor Socaciu, Brândușa, pentru Antena 3.
Înmormântarea lui Victor Socaciu va avea loc miercuri, la Cornu, lângă Câmpina, unde a trăit în ultimii ani. Soția sa, Brândușa Simion, și-ar fi dorit să îl înmormânteze la Bellu, însă ultima dorință a cântărețului a fost să fie înmormântat la Cornu.
“Înmormântarea va fi joi la ora 12:00 la Cornu pentru că asta a fost ultima lui dorință, a fost locul unde ne-am petrecut cei mai frumoși ani împreună, acolo a vrut să fie înmormântat.
Eu mi-aș fi dorit și poate și copiii să fie înmormântat la Bellu, dar dacă asta a fost ultima lui dorință eu nu-mi permit să o încalc nici măcar cu gândul”, a spus Brândușa Simion, soția sa, conform gândul.ro.
Trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu a fost depus la Sala Palatului din Capitală, loc în care toți cei care l-au iubit și admirat își vor putea depune omagiile înainte de înmormântarea artistului.
De înmormântarea lui Victor Socaciu se ocupă ultima soție a artistului, Brândușa Simion, alături de copiii acestuia din relațiile anterioare.
Printre cei care deplâng dispariția fulgerătoare a lui Victor Socaciu se numără și Nicu Alifantis. În cadrul unei emisiuni TV, poetul, la fel ca toți cei care l-au cunoscut pe regretatul artist, a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia.
Victor Angelescu, patronul Rapidului, a vorbit, în exclusivitate, pentru FANATIK, după decesul lui Victor Socaciu, interpretul de muzică folk, care a fost unul dintre compozitorii imnului Rapidului. Patronul din Giulești s-a declarat șocat de dispariția lui Victor Socaciu și susține că jucătorii Rapidului vor fi prezenți la înmormântarea regretatului interpret de muzică folk.
Pe lângă comoara muzicală pe care a dăruit-o poporului român, Victor Socaciu le-a lăsat moștenitorilor și o avere de împărtit. De-a lungul timpului, el a fost căsătorit de patru ori, trei dintre femeile pe care le-a iubit făcându-l tată. Victor Socaciu a lăsat acum în urma lui trei copii: două fete și un băiat.
Victor Socaciu și-a cântat luna trecută ultimul cântec. Artistul a compus o piesă de dragoste, fără titlu, dar pe care publicul a apreciat-o și a fredonat-o cu drag.
Vestea dispariției lui Victor Socaciu i-a lovit ca un trăsnet pe fanii Rapidului. Compozitorul imnului giuleștenilor se afla în spital de o lună de zile, deoarece, încă din luna septembrie, starea sa de sănătate începuse să se înrăutățească. În luna iunie, Victor Socaciu a dezvăluit faptul că, în urmă cu mai mulți ani, Gigi Becali, patronul FCSB-ului, l-a rugat să compună un imn dedicat echipei sale.
Printre cei care se arată devastați de trecerea în neființă a lui Socaciu se numără și Dan Puric. În ultimii ani, actorul și cântărețul au pus în scenă numeroase evenimente, care de acum încolo nu-l vor mai avea în prim-plan pe cel despre care Puric spune că a fost și va rămâne un model de român.
Cunoscutul cântăreț de muzică folk era un mare fan al Rapidului, iar, în tinerețe, a fost cât pe ce să evolueze pentru naționala României. Cum l-a făcut Ladislau Boloni să renunțe la cariera promițătoare de fotbalist.
Cunoscutul artist Victor Socaciu, decedat luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, a avut și o activitate de 4 ani în Parlamentul României. Care au fost cele mai importante acțiuni ale deputatului.
Victor Socaciu și-a petrecut întreaga viață pe scenă, în lumina reflectoarelor și în aplauzele fanilor, însă nu sunt mulți cei care știu dramele prin care a fost nevoit să treacă regretatul artist.
Problemele de sănătate nu l-au ocolit pe îndrăgitul muzician. În urmă mai bine de un deceniu, compozitorul a ajuns pe mâna medicilor, suferind de insuficiență renală cronică, din cauza problemelor diabetice pe care le avea.
Fiica lui Victor Socaciu a postat un mesaj dureros după moartea tatălui ei. Interpretul și compozitorul de muzică folk s-a stins din viață luni, la vârsta de 68 de ani.
„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer”, și-a început mesajul fiica artistului.
Cine a fost Victor Socaciu! Artistul a avut mai multe realizări în muzica românească și a primit numeroase premii. Îndrăgitul autor de muzică folk a activat și în televiziune.
Interesant este că ambii părinți ai lui Victor Socaciu au avut legături cu muzica. Tatăl său a fost toboșar pe când era tânăr și a activat într-o formație la o casă de cultură muncitorească. Mama regretatului interpret a fost și ea coristă într-un ansamblu și startul în viață al micuțului Victor nu era unul rău deloc.
Vasile Șeicaru s-a declarat distrus de durere, după ce a aflat că prietenul și colegul său de breaslă, Victor Socaciu, a închis ochii definitiv. Interpretul de muzică folk abia a putut să rostească niște cuvinte.
„Eu știu tot ce s-a întâmplat, cum a fost la spital. Tot. Nu pot realiza”, a declarat Șeicaru.
Marina Almășan a reacționat la vestea tristă a morții lui Victor Socaciu, omul care i-a fost companion în viață timp de câțiva ani buni. Vedeta a scris un text emoționant.
Prezentatoarea de televiziune, care are un copil cu regretatul cântăreț de muzică folk, a scris că va rămâne numai cu amintirile frumoase în urma trecerii în neființă a acestuia.
Victor Socaciu, cunoscut muzician, compozitor, cântăreț, chitarist, realizator şi prezentator TV a murit luni, la vârsta de 68 de ani, anunță Antena 3.
Acesta se afla în spital de o lună de zile. Starea sa de sănătate se înrăutățise încă din luna septembrie.
Anunțul decesului lui Victor Socaciu a fost făcut ulterior și de fosta soție a lui Victor Socaciu, Marina Almășan.
”Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume.
Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica.
Drum lin , spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea.
Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ…
Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, cândva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit”, a scris aceasta pe Facebook.
Decesul lui Victor Socaciu i-a șocat pe apropiații acestuia. Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, spune că nu-i vine să creadă, în timp ce Ducu Bertzi își amintește de ultima întâlnire cu bunul său prieten și coleg de scenă.
”Nu-mi vine să cred că un om cu care am copilări, cu care am petrecut atâta lucruri extraordinare, a murit”, a spus Andrei Păunescu, după ce a aflat de vestea morții lui Victor Socaciu.
”Ne-am văzut ultima oară la începutul lunii noiembrie. Era slăbit, dar era bucuros că era pe scenă, că suntem împreună, că poate să intre și să cânte. A intrat, a avut recitalul lui, apoi a plecat spre casă.
Pentru el, scena era foarte importantă. Eram convins că e foarte puternic, că va trece peste toate și va învinge boala. Din păcate, nu a reușit. Sunt la Iași, aici ninge, îmi amintesc de cântecele sale”, a declarat Ducu Bertzi la Antena 3.
Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar “foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa.
Acesta mai mărturisește că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută, era emoționat de gravitatea cântecului și frumusețea armoniei vocale.
Muzician, compozitor, cântăreț și chitarist, printre altele, el a fost atras de folk încă din anul 1972, când l-a ascultat la radio pe Mircea Florian.
”Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton. Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu și eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfășura cel mai bine.
Când eram în liceul, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul”. Asta ca reacție la faptul că directorul școlii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era măsura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul” și, bineînțeles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, și mai ales, să dai în director să să-l iei la mișto.
Ori folk-ul era tocmai reacția la tot ce se întâmpla în jur, la bine și mai ales la rău. Și mi se potrivea ca o mănușă genul ăsta. Și am scris cântece care circulau în mediul universitar brașovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Brașov se înființase Cenaclul Dacia-Felix, înainte chair să apară Cenaclul Flacăra. Și cântam atunci un cântec care avea ca refren „va veni o zi, când fiecare va simți că a devenit o țintă”…”, scrie Victor Socaciu în biografia postată pe site-ul său.
Între 2008 și 2012, Victor Socaciu a fost și deputat PSD și a condus Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.