Victoria împotriva Croației, primul pas spre Olimpiada din 2020! Cum ne putem califica la Tokyo

SPECIAL FANATIK
Traian Terzian    Valeriu Tache   
in Stiri sportive
19/06/2019, 10:29
Victoria împotriva Croației, primul pas spre Olimpiada din 2020! Cum ne putem califica la Tokyo GALERIE FOTO SPECIAL FANATIK
Echipa națională de tineret a României a debutat cu o victorie de senzație în fața Croației, scor 4-1, la Campionatul European din Italia și San Marino și a făcut un prim pas spre calificarea la Olimpiada din 2020

Echipa națională de tineret a României a debutat cu o victorie de senzație în fața Croației, scor 4-1, la Campionatul European din Italia și San Marino și a făcut un prim pas spre calificarea la Olimpiada din 2020, competiție la care nu a mai participat de 56 de ani. Pentru a prinde biletele de Tokyo 2020, ”tricolorii mici” au nevoie să ajungă în semifinalele Euro 2019, dar mai există și o altă variantă.

Victoria împotriva Croației, primul pas spre Olimpiada din 2020

Naționala lui Mirel Rădoi a plecat la turneul final cu gândul să producă marea surpriză și să se califice în semifinalele Campionatului European, deși era cotată cu cele mai mici șanse. Debutul a fost unul încântător, victoria împotriva Croației deschizând drumul spre careul de ași și implicit pentru calificarea la Olimpiada din 2020, competiție care a fost ca un vis pentru România în ultimii zeci de ani.

În acest moment, naționala de tineret a României s-a instalat pe primul loc al Grupei C de la Campionatul Europan, dar urmează două întâlniri de foc împotriuva Angliei și Franței. ”Tricolorii” sunt la mâna lor pentru a prinde semifinalele și calificarea la Jocurile Olimpice, însă victoria dramatică a francezilor în meciul cu englezii din prima etapă încurcă puțin lucrurile în cazul în care nu vom reuși să câștigăm grupa sau să fim cea mai bună echipă de pe poziția secundă. Cu toate acestea, elevii lui Rădoi și-a creat deja un avantaj consistent prin prisma golaverajului bun pe care îl are după prima etapă. De altfel, ”tricolorii” au înregistrat cel mai răsunător succes din toate meciurile jucate în prima etapă.

Jucătorii naționalei de tineret a României sărbătoresc alături de suporteri victoria împotriva Croației

Toate calculele calificării pentru Olimpiadă

La Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo se califică cele patru formații care ajung în semifinalele Campionatului European de tineret, cele trei câștigătoare de grupă și cea mai bună formație de pe secund. Dacă totuși România va rata semifinala, dar Anglia se află în primele patru, atunci ”tricolorii” au o șansă în plus la calificare. Asta datorită faptului că Anglia evoluează la Olimpiada sub culorile Marii Britanii. Astfel, s-ar acorda încă un loc Europei la JO 2020 în competiția de fotbal. Cu toate acestea, România va trebui să fie pe locul doi în grupă și va disputa un baraj pentru locurile 5-6, cu cealaltă echipă de pe locul secund rămasă în afara semifinalei.

Naționala de tineret a României a învins Croația, scor 4-1, în primul meci disputat la Campionatul European din Italia și Spania, în timp ce Franța a trecut de Anglia, scor 2-1, cu două goluri marcate de finalul întâlnirii. În etapa secundă a Grupei C, elevii lui Mirel Rădoi vor întâlni vineri, 21 iunie, de la ora 19:30, formația Angliei, într-un meci ce va fi transmis în format LIVE VIDEO și LIVE TEXT pe FANATIK. În cealaltă partidă a grupei C, de la ora 22:00, se vor întâlni Franța și Croația.

8.00 este cota României pentru victorie în meciul cu Anglia, iar insularii au 1.42

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles