Victorie uriașă pentru Irina Begu. A învins-o pe Agnieszka Radwanska la WTA Seul. Video

Ionuţ Cataramă   
în Tenis
20/09/2018, 18:15
Victorie uriașă pentru Irina Begu. A învins-o pe Agnieszka Radwanska la WTA Seul. Video
Irina Begu a învins-o pe Agnieszka Radwanska

Irina Begu, cap de serie numărul 7, a învins-o pe Agnieszka Radwanska în turul II de la Seul într-o oră și 59 de minute de joc, scor 6-4, 6-3. La casele de pariuri, sportiva noastră era cotată cu 2.80 pentru acest succes.

Irina Begu a învins-o pe Agnieszka Radwanska

Begu a dominat întâlnirea, adjudecându-și primul set cu 6-4 după 58 de minute. A avut ceva emoții în debutul setului secund, când poloneza a condus-o cu 3-1. Românca și-a revenit însă și nu a mai pierdut niciun game până la final.

Chiar dacă a ieșit din lumina reflectoarelor în ultima vreme, Agnieszka Radwanska (29 ani) rămâne o sportivă cu tradiție în circuitul WTA. A disputat o finală la Wimbledon în 2012, iar la Australian Open a jucat două semifinale. Begu o mai întâlnise pe Radwanska de alte două ori în trecut, iar poloneza câștigase de fiecare dată.

Urmează duelul cu Sakkari

Pentru Irina Begu urmează duelul cu Maria Sakkari, cap de serie numărul 3 la acest turneu. Sportiva din Grecia în vârstă de 23 de ani le-a eliminat în tururile anterioare pe Kristen Flipkens,  cap de serie numărul 8, și pe Margarita Gasparyan, jucătoare venită din calificări.

Dacă va trece și de Sakkari, atunci Irina poate da în semifinale peste Kiki Bertens, cap de serie numărul 2, desigur, dacă aceasta va trece de Evgeniya Rodina.  În cazul în care se va impune la acest turneu, atunci Irina va obține 280 de puncte WTA și un cec în valoare de 43 de mii de dolari.

Irina Begu participă și pe tabloul de dublu alături de Raluca Olaru, româncele fiind cotate favoritele numărul 1 în competiție. Le așteaptă un duel greu în sferturile de finală cu surorile Hsieh.

Irina Begu, ajunsă pe locul 55 WTA, a avut o perioadă de coșmar în vară, când a pierdut șapte partide consecutive. Victoriile de la Seul sunt primele consecutive după o așteptare de patru luni. Sportiva noastră a avut o criză de nervi în primul meci.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles