Vidal pleacă de la Bayern Munchen! Chilianul este aproape de o revenire în Serie A

Vicentiu Dinescu   
în Super Bayern
04/10/2017, 21:47
Vidal pleacă de la Bayern Munchen! Chilianul este aproape de o revenire în Serie A

După demiterea antrenorului italian Carlo Ancelotti, Bayern Munchen se confruntă cu o nouă problemă, mijlocaşul Arturo Vidal fiind foarte aproape de o revenire în Serie A. Conform Corriere dello Sport, internaţionalul chilian, care a jucat la Juventus Torino, este dorit cu insistenţă de Internazionale Milano, care a vrut să-l transfere şi în perioada de mercato din vară.

Atunci, Arturo Vidal a rămas la Bayern Munchen la cererea expresă a lui Carlo Ancelotti. Odată cu plecarea tehnicianului italian, chilianul ân vârstă de 30 de ani are cale liberă să revină în Serie A. Un alt motiv pentru o eventuală despărţire este că discuţiile privind prelungirea contractului său, scadent în vara anului 2019, nu s-au concretizat până acum. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Vidal a mai jucat la Juventus în Serie A

În perioada de mercato din ianuarie 2017, Internazionale Milano ar putea face o ofertă de împrumut până la finalul sezonului pentru internaţionalul chilian, cu drept de transfer definitiv în vară. Relaţiile dintre cele două cluburi sunt foarte bune şi în acest fel negocierile pot decurge rapid şi în avantajul ambelor părţi. Vidal a fost achiziţionat de Bayern Munchen de la Juventus Torino în vara anului 2015 pentru 40 de milioane de euro.

Arturo Vidal a jucat în Serie A la Juventus Torino în perioada 2011-2015, reuşind să câştige titlul de campion în fiecare sezon. Internaţionalul chilian a marcat 48 de goluri în 171 de partide jucate în toate competiţiile pentru ”Bătrâna Doamnă”. Vidal şi-a început cariera la Colo Colo, iar apoi a jucat la Bayer Leverkusen înainte de a fi transferat de Juventus Torino.

Închide ×