Fotbal intern

VIDEO / Cariera lui Adrian Mutu: de la plimbări cu BASCULANTA, la candidatura pentru “Balonul de aur”

Adrian Mutu şi-a anunţat, pentru presa din Italia, retragerea din fotbalul profesionist. Cel supranumit "Il Fenomeno" de către italieni şi "Briliantul" de români, Mutu a decis, la 30 de ani de la...
21.05.2016 | 00:04
VIDEO  Cariera lui Adrian Mutu de la plimbari cu BASCULANTA la candidatura pentru Balonul de aur

Adrian Mutu şi-a anunţat, pentru presa din Italia, retragerea din fotbalul profesionist. Cel supranumit “Il Fenomeno” de către italieni şi “Briliantul” de români, Mutu a decis, la 30 de ani de la momentul în care a păşit pentru prima oară pe un teren de fotbal, să anunţe finalul unei cariere presărate cu multe momente de geniu, dar şi cu greşeli care au rămas în istoria fotbalului mondial.

De la plimbările cu basculanta în perioada junioratului şi pînă la conflictul de la ASA Târgu Mureş, Adrian Mutu şi-a trăit viaţa aşa cum a jucat fotbal pe gazon: la intensitate maximă. Exceptînd episodul “Cocaina”, eveniment care i-a pus cariera pe o pantă descendentă, Mutu rămîne cel mai talentat jucător al României din momentul retragerii lui Gică Hagi.

FANATIK.RO propune o trecere rapidă prin viaţa profesională a celui care a bifat 13 cluburi de fotbal în cariera sa, printre care Chelsea, Juventus şi Fiorentina.

FC ARGEŞ

Clubul care l-a consacrat pe Adrian Mutu în fotbalul profesionist oferă, poate, cele mai multe poveşti necunoscute publicului larg. De la plimbările cu basculanta pentru a evita antrenamentele pînă la cearta cu marele Dobrin, Adi Mutu le-a făcut pe toate. Bătăi cu coechipierii, altercaţii cu Cristi Chivu la nivelul juniorilor, Adi Mutu a arătat, încă din anii ’90, că nu este genul de jucător care să lase capul plecat. Memorabilă rămîne altercaţia cu Gicu Dobrin care, antrenor fiind la Argeş, a dorit să îl schimbe pe Mutu într-un meci cu Steaua. “Cine eşti tu, mă, să mă schimbi pe mine?”, a fost replica rămasă în istorie.

DINAMO

Perioada de profesionalism maxim pentru Adrian Mutu. Acest lucru s-a observat cînd Inter a dat, oficial, suma de 2,2 milioane dolari în schimbul “Briliantului” după doar 33 de meciuri disputate de acesta în tricoul lui Dinamo. Neoficial, suma ar fi fost de 6 milioane euro! La final, Mutu prrinde transferul mult visat, însă şi eventul cu Dinamo.

INTER

Rămîne o experienţă cu care se pot mîndri doar cîţiva fotbalişti din întreaga lume. La doar 20 de ani, Mutu împărţea vestiarul cu jucători precum Ronaldo, Vieri, , Recoba, Roberto Baggio, Zamorano, Zanett şi Blanc! Chiar dacă arată calităţi specifice unui geniu şi înscrie în derby-ul cu Milan, cîştigat de Inter cu 3-2, Mutu este lăsat să se maturizeze în Serie A. după 10 meciuri în tricoul lui Inter, şefii de pe San Siro îl lasă pe Mutu să plece la Verona.

VERONA

La Hellas Verona avea să înceapă ascensiunea bruscă a lui Mutu. Chiar dacă a făcut pînă în 2001 nu a reuşit să-şi impresioneze şefii, Mutu a fost cumpărat de Hellas de la Inter. După 57 de meciuri şi 16 goluri, Hellas încasează patru milioane euro, o sumă deloc de neglijat în acea perioadă.

PARMA

Parma l-a pus pe Mutu în lumina reflectoarelor! Românul a marcat 18 goluri în 31 de partide şi, alături de brazilianul Adriano, a format cel mai puternic cuplu de atacanţi în sezonul 2002-2003 din campionatul Italiei. Evoluţiile lui Mutu i-au atras atenţia lui Roman Abramovici, care l-a transferat la Chelsea la recomandarea italianului Claudio Ranieri. În vara anului 2003, englezii au plătit 23 milioane de euro, “Briliantul” devenind unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria clubului.

CHELSEA

Făcînd abstracţie de scandalul “Cocaina”, Adrian Mutu a reuşit să încînte, din primele meciuri, întreaga suflare de pe Stanford Bridge. Golurile şi driblingurile “Briliantului” l-au făcut chiar pe fiul lui Abramovici să îi devină fanul numărul 1! Începutul a fost fulminant, iar turul de campionat de vis l-au făcut pe român candidat la „Balonul de Aur”. A ieşit atunci pe locul 22 în clasamentul celor mai buni jucători din lume şi a devenit repede unul din idoli la Londra.  În momentul în care a fost depistat pozitiv cu cocaină, Abramovici jr. a fost cel care s-a opus vehement pentru plecarea celui care a fost desemnat “primul star din era Abramovici”.

JUVENTUS

Mutu a fost cumpărat de Juventus Torino, care l-a luat liber de contract şi care l-a legitimat într-o primă fază la Livorno. A fost plătit cu 1,5 milioane de euro anual. După ce şi-a ispăşit suspendarea de şapte luni dictată pentru consumul de cocaină, “Briliantul” a jucat un meci pentru Juve în sezonul 2004-2005. În ediţia următoare, Mutu a evoluat pentru piemontezi în 33 de partide şi a înscris de şapte ori.

FIORENTINA

Adus cu şapte milioane de euro de la Juve, piteşteanul a jucat timp de cinci ani pentru Fiorentina şi a cîştigat un total de 12 milioane de euro doar din salariu. A evoluat în 112 meciuri şi a înscris de 54 de ori. Partidele excelente făcute la Florenţa, dar şi faptul că a asigurat spectacolul pe teren pentru echipa italiană i-au adus lui Mutu denumirea de “Il Fenomeno”. “Mutu este cel mai bun fotbalist alături de care am jucat la Fiorentina. Am jucat aproape patru ani împreună atunci în cea mai bună echipă din lume din punctul meu de vedere”, a fost, ulterior, declaraţia lui Papa Waigo, coleg cu Mutu între 2008-2011.

CESENA

Adus la Cesena ca o vedetă care poate salva micuţa echipă de la retrogradare, Mutu dezamăgeşte şi arată că este într-o pantă descendentă. Chiar dacă fanii se înghesuie la casele de bilete pentru a-şi lua abonamente la meciurile românului, golurile se lasă văzute rar. Singurul lucru de menţionat în cazul lui Mutu este salariul uriaş încasat de la Cesena, peste 1,5 milioane euro anual.

AJACCIO

Clubul din Corsica a reprezentat o nouă dezamăgire în istoricul lui Adrian Mutu. Adus într-o  atmosferă incendiară, Mutu i-a declarat război lui Zlatan Ibrahimovic, fostul coleg al “Briliantului” din atacul lui Juventus. Lipsa reuşitelor, dar şi comportamentul dificil pe care l-a avut de-a lungul carierei au făcut ca Mutu să plece pe uşa din spate a formaţiei din Corsica.

PETROLUL

“Va fi probabil ultimul club din cariera mea. Sper ca într-un an jumătate şi reuşesc ce mi-am propus”, a fost anunţul lui Adrian Mutu. Anunţ şi dorinţe neacoperite de performanţele din teren. Plătit cu 25.000 euro pe lună conform bilanţului făcut la final, Adrian Mutu a marcat doar 4 goluri şi a bifat doar 14 meciuri.

PUNE CITY

La 36 de ani, Mutu părea să îşi fi găsit ultima echipă a carierei în India, la Pune City. Plătit cu 500.000 dolari pentru şase luni în Asia, Mutu a bifat 10 meciuri şi a înscris de 4 ori. “A fost o experienţă minunată, sînt fericit că am avut această şansă. Le mulţumesc colegilor pentru tot”, a fost mesajul de jumătate de milion de euro scris de Mutu.

ASA TÂRGU MUREŞ

Este ultimul club din cariera de fotbalist a lui Adrian Mutu. După 3 decenii de antrenamente şi cantonamente, Mutu a sperat să profite de ultima şansă pentru a ajunge la EURO. Însă pregătirea fizică sub condiţiile minime impuse l-au făcut pe Adrian Mutu să se excludă singur din lotul lui ASA Târgu Mureş. Conflictul cu Claudiu Maior l-a făcut Mutu să se retragă din lumina reflectoarelor şi, după un scurt timp, să îşi anunţe retragerea din fotbal.

25 de milioane euro este averea lui Adrian Mutu conform revistelor specialitate