Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Video. De ce a fost umilit Rapidul în derby! Secretul victoriei FCSB: “Și-a băgat alunecare singur”

Derby-ul câștigat de FCSB cu Rapid, scor 3-1, a fost analizat amplu în studioul FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici. Adi Ilie a anticipat victoria echipei lui Pintilii.
07.11.2022 | 11:22
Video De ce a fost umilit Rapidul in derby Secretul victoriei FCSB Sia bagat alunecare singur
Adi Ilie nu a fost surprins de victoria FCSB din derby-ul cu Rapid. Robert Niță și-a exprimat dezamăgirea la FANATIK SUPERLIGA. Sursă foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

FCSB – Rapid 3-1 a fost un rezultat care a surprins pe foarte multă lume, nu și pe Adrian Ilie. La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, fostul mare internațional a remarcat problemele pe care le au giuleștenii pe faza defensivă. Probleme de care s-a discutat prea puțin în ultima perioadă.

VEZI VIDEO MAI JOS

Adi Ilie a remarcat la FANATIK SUPERLIGA o problemă a giuleștenilor chiar și înainte de FCSB – Rapid 3-1: “Nu marchează aproape deloc din acțiune”

“Nici Rapid nu trece printr-o perioadă bună, pentru că nu marchează prea multe goluri din acțiune. Trece printr-o perioadă bună în clasament și ca rezultate. Dar suferă foarte mult la jocul ofensiv și nu mearchează aproape deloc din acțiune.

ADVERTISEMENT

Ultima dată, din ce îmi aduc aminte meciul cu Botoșani. Din punctul meu de vedere nu joacă rău, sunt ordonați. Mutu arată din ce în ce că se poate juca și la Rapid. Doar că aseară Steaua (n.r. – FCSB) a fost mult peste”, a explicat Adi Ilie la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Afectat de eșecul favoriților săi, Robert Niță a comentat ironic victoria obținută de FCSB. A pus-o pe baza stabilității pe banca tehnică, acolo unde Gigi Becali este singurul care ia decizii.

ADVERTISEMENT

“Un FCSB cu același antrenor de mult timp. Continuitate la nivelul băncii tehnice decizională. Secunzii se schimbă. Ce reușește Pintilii aseară e de lăudat. Dar Gigi Becali e cel mai vechi antrenor din Liga 1 din istorie”, s-a amuzat Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Ulterior, în studioul FANATIK SUPERLIGA, fostul jucător al giuleștenilor a recunoscut superioritatea evidentă pe care FCSB a demonstrat-o în derby. Și s-a arătat dezamăgit că Rapid a fost sub adversară inclusiv la capitolul determinare, aspect la care nu se aștepta. A dat exemplul lui Răzvan Onea, evident depășit de miza din derby.

ADVERTISEMENT

Robert Niță a recunoscut superioritatea FCSB în derby-ul cu Rapid și a remarcat problemele lui Onea: “Terminat, palid! Îi tremurau sprâncenele și genele”

Nu ai ce să spui. Nu e niciun henț, nu poți să te legi nici de arbitraj, de nimic. Ce e cel mai trist pentru suporterii rapidiști și pentru jucători este că te bat la atitudine. Și de la atitudinea aia vin celelalte. Dar să începi un derby în care adversarul are ocazie clară de gol în minutul 1 pe fază fixă dai dovadă de iresponsabilitate. Că nu poți să asimilezi presiunea tribunei, că nu poți să te ridici la nivelul meciului.

Onea este unul dintre cei mai constanți jucători din lotul Rapidului. Și-a câștigat postul de titular, un jucător care tot timpul este mediu spre bine. Niciodată cel mai bun, că nici postul nu îi permite. Dar nici cel mai slab. E prima dată după mult timp când văd că un jucător își bagă alunecare singur. Și se și deposedează în același timp.

ADVERTISEMENT

Ni-l arăta pe Onea, îi tremurau și sprâncenele, și genele. Terminat, palid. La Rapid poate vine o machieuză. Măcar să le dea un pic de fond de ten înainte de meci. I-a dominat la toate capitolele. Nu avem de ce să ne legăm”, a recunoscut Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA. Aprobat și de Horia Ivanovici: “Onea a fost unul dintre jucătorii striviți de presiune. Greșise deja de două-trei ori și înainte de gol. 

Concluzia la FANATIK SUPERLIGA a fost trasă de Adrian Ilie, care a remarcat schimbarea de atitudine a jucătorilor FCSB și recomandă ca Mihai Pintilii să fie păstrat ca antrenor principal.

“Totul pleacă de la atitudine. Felicitări celor din staff-ul Stelei (n.r. – FCSB), s-a schimbat ceva ca atitudine și joc. Să îl lase pe Pintilii să plece pe un drum liniștit. La atitudine i-a bătut, plus calitagtea jucătorilor este peste cea de la Rapid”, a mai spus Adrian Ilie.

ADVERTISEMENT
Tags: