Dan Petrescu (54 de ani) este antrenorul momentului în fotbalul românesc. Cu el la timonă, CFR Cluj a revenit după trei ani de pauză în primăvara europeană, motiv pentru care fotbaliștii au obținut o primă de 300 de mii de euro. Într-o intervenție telefonică la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Neluțu Varga a dezvăluit în exclusivitate cum a reușit să îl păstreze pe „Bursuc”, dorit cu insistență la echipa națională.
Anul trecut, după plecarea lui Mirel Rădoi, Petrescu a fost ofertat de conducerea Federației Române de Fotbal. Deși le-a permis federalilor să discute cu tehnicianul lui CFR Cluj, patronul Varga a mărturisit că nu avea de gând sub nicio formă să renunțe la omul pe care vrea să îl păstreze în Gruia până în 2029.
„Nici nu intra în discuție (n.r. – să plece la echipa națională). Nu am avut niciun gând să-l las. Ok, e naționala României, toată lumea și-a dorit să ajungă acolo, dar nu și eu.
Vreau să lucrez în continuare cu el pentru că îmi inspiră cea mai mare încredere și îmi dă o stare de liniște când el pregătește echipa. Știu că tot ce depinde de un antrenor, el știe să facă.
Plus norocul și tot ce depinde de jucători, dar el e cel mai potrivit pentru nivelul nostru. Nu pot să visez eu la Mourinho. Trebuie să ne gândim la nivelul și la potențialul avut”, a declarat Neluțu Varga la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Invitat la cea mai nouă ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI a fost și directorul Comisiei Tehnice de la FRF. Mihai Stoichiță a intrat într-un dialog savuros cu Neluțu Varga.
Mihai Stoichiță: „De ce nu spui adevărul, că ți-am cerut voie să vorbim cu Dan când am venit la tine?”.
Neluțu Varga: „Ba da, e adevărat cum să nu. Prima dată ați vorbit cu mine și apoi v-am zis să vorbiți cu el. Dar v-am zis că în sufletul meu n-aș dori să plece”.
Mihai Stoichiță: „Așa ai spus. Că nu vrei să îl lași”.
Neluțu Varga: „Totuși am dat șansa la discuții. Dar nu mi-aș fi dorit să mă părăsească”.
VEZI VIDEO MAI JOS