O descoperire macabră a avut loc miercuri, în centrul municipiului Timișoara, acolo unde cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind pe râul Bega. Au intervenit rapid angajații de la ISU.
În prima parte a acestei zile, cadavrul unui bărbat a fost scos din Canalul Bega, din zona centrală a Timișoarei. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de medicii de la IML, care vor stabili cauza morții.
Alarma s-a dat la ora 11.00. Atunci, Poliția Timișoara a fost sesizată cu privire la faptul că pe râul Bega, în dreptul bulevardului Corneliu Coposu, plutește corpul unei persoane.
În scurt timp, la locul indicat au ajuns polițiștii. Oamenii legii au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani. În urma acestui eveniment a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Până la ora publicării acestui material, bărbatul nu a fost deocamdată neidentificat de autorități. Trupul acestuia a fost văzut de câțiva deținuți care lucrau în zonă.
”Polițiștii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi, miercuri, că pe Canalul Bega, în dreptul bulevardului Corneliu Coposu din municipiu, pluteşte corpul unei persoane.
La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un bărbat de 50 de ani, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului”, a transmis IPJ Timiș.
Tot în acest an, un alt cadavru a fost scos din Bega. Pe 21 februarie, în Timișoara s-a dat din nou alarma. Atunci, polițiștii au fost anunțați că o persoană a fost văzută în apele râului Bega. Incidentul a fost sesizat în jurul orei 4:19, la Secția 1 Timișoara.
În misiunea de căutare-salvare din zonă au participat inclusiv scafandri din județele Arad și Hunedoara. După mai multe ore, au scos din apă cadavrul unui bărbat. Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.
S-a constatat că persoana este un tânăr în vârstă de 19 ani, din Republica Moldova. El era student în Timișoara. Polițiștii din Timiș au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.