Sport

Video emoționant la prezentarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid. Imagini cu starul francez pe Santiago Bernabeu în urmă cu 12 ani

Kylian Mbappe a fost prezentat oficial la Real Madrid, iar conducerea ”galacticilor” a surprins cu un video de acum 12 ani.
16.07.2024 | 18:02
Video emotionant la prezentarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid Imagini cu starul francez pe Santiago Bernabeu in urma cu 12 ani
Kylian Mbappe a fost prezentat oficial la Real Madrid, iar conducerea ”galacticilor” a surprins cu un video de acum 12 ani. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Superstarul francez a fost așteptat pe Santiago Bernabeu de nu mai puțin de 85.000 de suporteri și în momentul în care a pășit în arenă a sărutat sigla clubului madrilen, în uralele fanilor.

Real Madrid a pregătit un video de colecție pentru prezentarea lui Kylian Mbappe

Mult așteptata prezentare a lui Kylian Mbappe la Real Madrid a început într-o notă total neașteptată. Conform Marca, pe un ecran uriaș amplasat pe stadion s-a difuzat un video în care apărea atacantul francez în urmă cu 12 ani.

ADVERTISEMENT

Mbappe era doar un copil de 13 ani care se afla în vizită la baza ”galacticilor” la invitația legendarului Zinedine Zidane, cel care i-a fost alături conaționalului său cu ocazia prezentării la Real Madrid.

Imaginile îl arătau pe Mbappe îmbrățișat de idolul său Cristiano Ronaldo, discutând cu Zidane, iar mai apoi plimbându-se prin baza de antrenament a madrilenilor îmbrăcat cu un echipament cu însemnele Realului.

ADVERTISEMENT

Toate aceste imagini au fost intercalate cu altele în care el ajunsese deja un superstar și evolua pentru PSG, iar videoclipul a fost urmărit cu mare emoție de toți cei prezenți, dar mai ales de mama jucătorului.

ADVERTISEMENT

Perez i-a amintit lui Mbappe de vizita de acum 12 ani

Primul care a luat cuvântul la acest eveniment uriaș a fost președintele lui Real Madrid, Florentino Perez. Acesta a vorbit despre însemnătatea transferului lui Kylian Mbappe, dar nu a trecut peste videoclipul care a rulat în startul prezentării.

”A sosit momentul să-i spunem bun venit celui care și-a văzut visul cu ochii. Știu emoția pe care tu și familia o simțiți, să te îndrăgostești de Real de copil, când aveai 13 ani și vizitai acest stadion. Știu acea zi din decembrie 2012 când Zidane te-a invitat și te-ai întâlnit cu jucătorii pe care îi admirai”, a declarat Perez.

ADVERTISEMENT

”Este o zi incredibilă. De când eram copil, am avut un singur vis, să fiu aici înseamnă mult pentru mine. Le mulțumesc tuturor madrilenilor, pentru că de foarte mulți ani îmi oferă dragostea lor. Acum am un alt vis, să mă ridic la înălțimea istoriei acestui club. Îmi voi da viața pentru această echipă și pentru această siglă.

Am un mesaj pentru toți copiii. Am fost și eu copil, cu pasiune poți obține tot ce îți dorești. Sunt mândru că mi-am îndeplinit visul și am devenit jucătorul celui mai mare club din istoria fotbalului. Nu voi continua pentru că voi începe să plâng. Acum, toți împreună: 1, 2, 3 Hala Madrid!”, a spus și Mbappe.

Atacantul francez va merge într-o vacanță după ce a participat la EURO 2024, astfel că el nu va face deplasarea cu echipa în turneul din SUA. În aceste condiții, el va rata primul duel împotriva Barcelonei, chiar dacă va fi doar unul amical.