Video exclusiv. Tragicul destin al celei mai bogate familii de boieri din Oltenia. Adevărul despre relaţia de incest dintre frate şi soră şi legenda ţesută în jurul ei

De undeva, dintr-un colț prăfuit al unei istorii vechi de mai bine de 120 de ani, încet, ca un susur de apă, se aude de dincolo de o piatră funerară, plânsetul mocnit al unui om. Cei care-l ascultă cu atenție și îi știu povestea, țesută în gherghef de legendă, știu cine și de ce plânge. E plânsetul lui Constantin Poroineanu, unul dintre cei mai înstăriți boieri români din secolul al XIX-lea, a cărui poveste adevărată o vom istorisi în cele ce urmează. O poveste despre iubire de semen, împinsă dincolo de orice limită. Despre frate și soră, prinși inexorabil într-un carusel al vieții și morții. Despre greșeală, păcat, conștiință. Nu în ultimul rând, despre farsă. Una teribilă pe care destinul și-a permis să i-o joace unui muritor care a crezut că dragostea pentru o femeie va dăinui şi va rămâne neatinsă de trecerea timpului! Și care a plătit scump pentru crezul lui.

Adevărul din spatele legendei triplei sinucideri din familia boierului Poroineanu

Nu doar averea nemăsurată și statutul în societate dobândit de pe urma înaintașilor îl impuneau pe Poroineanu ca pe unul dintre cei mai influenți români ai acelor vremuri. Educația primită, în tonul extravagant al epocii, dar și inteligența nativă l-au adus pe treapta cea mai înaltă a societății din care făcea parte, oferindu-i privilegii de neconceput pentru alții.

Viața, pentru tânărul pe atunci Constantin Poroineanu, însemna, așadar, potrivit descrierii de până acum făcute de Damian Anfile, inspector de specialitate în cadrul Administrației Cimitirelor, numai lapte și miere. Totul – de la bogăție, la educație și mod de trai luxuriant -, îi dădea dreptate moșierului născut pe plaiuri târgoviștene să spere într-un viitor lipsit de orice fel de griji sau necazuri. Și totuși, inevitabilul s-a întâmplat, iar viața a schimbat brusc macazul, aruncându-l pe o linie de a cărei existență întunecată nu avusese habar până atunci. O linie, ca un capăt de drum, spre care a fost împins, în același timp – spune legenda – și fiul său, rod al unei căsătorii cu o româncă.

Legenda creată în jurul morții lui Constantin Poroineanu este, într-adevăr, demnă de drama shakespeareană. Responsabilă de rostogolirea în conștiința generațiilor de astăzi a poveștii, peste măsură de triste, care îl are în prim-plan pe moșierul avut al începutului de secol XIX, nu a fost, însă, pana măiastră a celebrului romancier englez William Shakespeare, ci stiloul presei anului 1908, atunci când este înregistrat în scriptele istoriei, suicidul lui Poroineanu.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Ce l-a determinat pe venerabilul boier de odinioară să încheie socotelile cu viața, dincolo de buchea legendei care îi este atribuită lui și așa-zișilor săi copii, căzuți, fără voie, în păcatul incestului, nu are, totuși, așa cum vom vedea mai departe, nici o legătură cu relația de iubire trupească dintre vlăstarele sale. Din simplul motiv că acestea din urmă nu au existat niciodată. A existat, în schimb, cu certitudine o dragoste fraternă, pură și neasemuit de frumoasă prin reciprocitatea ei, între, pe de o parte Constantin, iar pe de alta, Eufrosina Poroineanu. Nimeni alta decât sora lui de sânge care iși doarme somnul de veci sub piatra rece a monumentului funerar din cimitirul Bellu din Capitală. Monument de la care a plecat întreaga poveste a lui Romeo și Julieta de România.

Așadar, frate și soră. Nicidecum implicați într-o relație incestuoasă și în nici un caz vlăstare ale fostului boier Constantin Poroineanu. Ele sunt personajele în jurul cărora a fost creată legenda fraților de același sânge, crescuți până la vârsta adolescenței în medii diferite și la mii de kilometri distanță. Nu. Nici vorbă de așa ceva. Singurul adevăr din balada gravată pe arhitectura – simbolistica, mai degrabă -, a monumentului din cimitirul Bellu rezidă în existența acestor doi frați. Constantin și Eufrosina Poroineanu. Ambii și-au găsit sfârșitul în chip cutremurător. Ea, o adevărată lady româncă a vremurilor de atunci, a ajuns clienta femeii cu coasa după ce s-a îmbolnăvit de o boală fără leac în acele timpuri, iar el, rămas fără singurul reazăm avut de-a lungul vieții, a cedat presiunii mistuitoare a psihicului afectat de o pierdere uriașă.

Simbolul celor 12 şerpi de la mormantul din Cimitirul Bellu

De unde a plecat, de fapt, ideea – trebuie să recunoaștem, fascinantă! -, a poveștii cu final eminamente tragic, desprins parcă din opera de odinioară a marelui dramaturg englez William Shakespeare, ne-a fost, în cele din urmă, relevat de omul care cunoaște îndeaproape istoria fiecărui petic de pământ sfânt din cimitirul Bellu: Damian Anfile, inspectorul de specialitate al Administrației Cimitirelor. Oficialul ACCR consideră că întreaga poveste țesută în jurul familiei Poroineanu a avut ca punct de plecare modul în care a fost compus, din punct de vedere arhitectural, monumentul funerar dedicat memoriei lui Constantin și al Eufrosinei.

Pentru ca puzzle-ul poveștii fascinante și deopotrivă cutremurătoare a celor doi frați Poroineanu să fie unul complet, ar mai fi de adăugat un amănunt. Cel al șerpilor – 12 la număr –  care au făcut parte din arhitectura inițială a monumentului funerar din cimitirul Bellu. Deși mulți dintre istoricii care s-au încumetat să descifreze simbolistica sculpturii, ce a transformat mormântul fraților Poroineanu într-un loc de pelerinaj unic în România, înclină să creadă în varianta că cei 12 șerpi nu reprezintă altceva decât o metaforă menită să scoată în relief celebrul hatâr al bârfei românești – capabil să acorde unei povești, în esență simple, atributul senzaționalului – în realitate, intenția meșterului pietrar a fost una cât se poate de exactă. A mers pe simbolistica veche de sute de ani a șarpelui de casă, protector al comunității în sânul căreia și-a găsit sălaș.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Punem punct aici poveștii fascinante și peste măsură de triste a boierului Constantin Poroineanu. Omul care își plânge și astăzi, de dincolo de piatra rece a mormântului, sora pierdută mult prea devreme într-o luptă surdă și inegală cu viața. Aceeași cu care a încheiat socotelile după propriul plac, considerând că locul său nu mai poate fi printre muritori, ci dincolo de ei, în pământul care i-a răpit bunul cel mai de preț: iubirea fraternă.