Un bărbat a fost rănit, joi, după o explozie puternică produsă într-o casă din Botoșani. Incidentul grav a avut loc la primele ore ale dimineții, în localitatea George Coșbuc din comuna Gorbănești.
Vecinii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale de stingere. De asemenea, în zonă au fost solicitate două ambulanțe SMURD și SAJ pentru a acorda ajutor victimelor.
În interiorul locuinței a fost găsită o singură persoană. Este vorba despre proprietarul casei, un bătrân în vârstă de 72 de ani, care a fost rănit. Bărbatul s-a ales cu arsuri la nivelul feței și mâinilor.
Pompierii au scos victima din casă, iar ulterior a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală. Până la această oră, nu se cunosc detalii cu privire la starea sa.
Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. Locuința a fost serios avariată. Din verificările pompierilor rezultă că explozia s-a produs în urma acumulărilor de gaz butan.
După producerea acestui incident grav, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani au transmis mai multe recomandări cetățenilor. ISU atrage atenția că o explozie din cauza acumulărilor de gaze poate avea urmări devastatoare.
Pompierii sfătuiesc oamenii să nu utilizeze butelii de aragaz fără regulator de presiune, în cazul în care au garnituri care prezintă deteriorări ori dacă furtunul de cauciuc are crăpături sau deformări.
„Nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea.
Înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise. Umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens”, a transmis ISU Botoșani.