Autogol de cascadorii râsului în Galatasaray – PAOK, în prima etapă din Europa League. Abdul Rahman Baba (30 de ani) a încurcat porțile și astfel turcii au reușit să deschidă scorul cu următoarea adversară a FCSB-ului.
Galatasaray a deschis scorul în minutul 48 al meciului cu PAOK, primul din noua ediție de UEFA Europa League. Turcii au primit însă o uriașă mână de ajutor din partea grecilor.
La un corner, Victor Osimhen a reluat mingea cu capul din mijlocul careului, dar balonul nu părea să reprezinte un pericol pentru poarta campioanei Greciei. Aceasta a ajuns la Abdul Rahman Baba, care trebuia să respingă fără probleme.
Fundașul stânga ghanez s-a bâlbâit însă inexplicabil și, în loc să degajeze mingea, aceasta i s-a strecurat printre picioare și a intrat în plasa porții apărate de Kotarski. – vezi VIDEO
A fost tensiune maximă la Istanbul încă dinaintea meciului dintre Galata și PAOK. Fanii celor două formații au intrat în conflict. A izbucnit o dispută între un grup de suporteri greci, care au cumpărat bilete chiar printre fanii lui Galatasaray, și cei turci.
Doi suporteri ai echipei lui Răzvan Lucescu, aflați în tribunele lui Galatasaray, au fost scoși din stadion de către poliție înainte de meci. Cei doi ar fi avut un comportament provocator și total nepotrivit pe o arenă de fotbal.
Bătaia iscată între cele două tabere înaintea meciului a fost potolită doar cu ajutorul forțelor de ordine. Rivalitatea dintre turci și greci are la bază un eveniment istoric și datează încă din perioada Războiul greco-turc (1919-1922), cunoscut și sub numele de Războiul din Asia Mică.
Cu ochii la ce face PAOK e și FCSB. După ce o va înfrunta pe RFS, campioana României se va deplasa la Salonic pentru partida cu echipa lui Răzvan Lucescu. Duelul are loc joi, 3 octombrie, de la ora 22:00.
Meciul cu campioana Greciei va fi primul pe stadion pentru Gigi Becali, care n-a mai fost de la penultima rundă din play-off-ul trecut, FCSB – CFR Cluj 0-1, când roș-albaștrii au primit trofeul de campioană.
„(n.r. Mergeți la Salonic?). Păi cum să nu merg la Salonic, la Sfântul Dimitrie. Păi nu am promis așa? La Salonic merg cu trei zile înainte, mă duc pe Athos, sus, cu măgarii. Face acolo Liturghie, la Panaghia, după aceea venim jos la Sfântul Dimitrie.
Vedem cu cine ține Sfântul Dimitrie. Cu mine sau cu Răzvan? Sunt mai puternici, dacă noi îi batem…”, a transmis Gigi Becali.