Elias Charalambous (45 de ani) a revenit în România la aproximativ două luni după despărțirea de FCSB. Tehnicianul dorit de Gigi Becali și Mihai Stoica pe banca echipei după plecarea lui Mirel Rădoi în Turcia s-a reîntâlnit cu foștii elevi, pe care i-a îmbrățișat înainte de evenimentul organizat la hotelul Marriott, în cadrul căruia componenții campioanei vor primi ceasuri de lux.
Foștii elevi ai lui Elias Charalambous de la FCSB au fost foarte încântați de reîntâlnirea cu antrenorul cipriot. Acesta i-a îmbrățișat pe fiecare în parte și a purtat scurte discuții cu fotbaliștii. Cipriotul a antrenat-o pe FCSB timp de aproape 3 ani, cucerind 4 trofee la cârma echipei, două titluri în Superliga și două Supercupe.
Charalambous a plecat de la FCSB la începutul lunii martie după eșecul cu 1-3 suferit contra Universității Cluj în ultima etapă a sezonului regulat din Superliga. Cipriotul a fost înlocuit pe banca echipei de Mirel Rădoi, însă campioana a rămas din nou fără antrenor după ce acesta a plecat în Turcia pentru a semna cu Gaziantep. În acest context, Charalambous a fost dorit înapoi la echipă de Mihai Stoica și Gigi Becali, iar patronul urma să poarte o discuție cu tehnicianul, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, aspect dezvăluit în exclusivitate de FANATIK.
Charalambous a revenit în România pentru a participa la un eveniment organizat la hotelul Marriott din capitală, în cadrul căruia jucătorii și membrii din staff care au contribuit la performanțele realizate de FCSB în ultimele sezoane au fost recompensați cu ceasuri de lux personalizate. Elias Charalambous a fost chiar primul care a primit ceasul din partea organizatorilor.
FCSB a fost condusă de tandemul Lucian Filip – Alin Stoica la meciul cu Petrolul (3-1), disputat la doar câteva zile după plecarea lui Mirel Rădoi în Turcia. Gruparea „roș-albastră” este în continuare în căutarea unui nou antrenor, iar principala variantă a lui Mihai Stoica era chiar Elias Charalambous, însă mutarea pare dificil de realizat după ultimele evenimente.