News

Video. Femeie din Constanța, lovită intenționat cu mașina de fostul partener. Momentul șocant, surprins de camere

O femeie din Constanța a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost lovită intenționat cu mașina de fostul partener. Momentul șocant a fost surprins de camere.
10.10.2024 | 17:32
Video Femeie din Constanta lovita intentionat cu masina de fostul partener Momentul socant surprins de camere
Momentul cumplit în care o femeie din Constanța este lovită intenționat cu mașina de fostul partener. Sursa foto: capturi FocusPress / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La mijlocul acestei săptămâni, o femeie din municipiul Constanța a ajuns la spital cu răni serioase, după ce fostul partener a dat peste ea intenționat cu mașina. Momentul incidentului a fost filmat.

Momentul cumplit în care o femeie din Constanța este lovită intenționat cu mașina de fostul partener

Acest grav eveniment din județul Constanța s-a petrecut miercuri, 9 octombrie. Inițial s-a crezut că este vorba de un accident. În realitate, șoferul mașinii ar fi lovit-o intenționat pe femeie.

ADVERTISEMENT

Între suspect și victimă a existat în trecut o relație extrem de apropiată. Mai exact, au fost împreună timp de 5 ani. Din motive încă necunoscute, bărbatul a vrut să se răzbune pe fosta parteneră.

Pe imaginile video de mai jos se poate vedea cum femeia mergea pe jos în dimineața de miercuri, 9 octombrie. La un moment dat, din spatele ei vine o mașină albă, la volanul căreia se afla fostul ei concubin.

ADVERTISEMENT

Bărbatul se îndreaptă spre ea și o lovește puternic cu autoturismul. Frânează la un moment dat, însă fapta era deja comisă, iar femeia era aruncată câțiva metri pe asfalt.

ADVERTISEMENT

În urma acestui eveniment, femeia a fost transportată la Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța cu traumatism cranio-cerebral. Aceasta are nevoie de peste o lună de spitalizare și îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Procurorii cer arestarea preventivă a bărbatului care și-a lovit fosta parteneră

În urma acestui incident deosebit de grav, care se putea solda cu o tragedie, bărbatul care și-a lovit cu mașina fosta parteneră a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Joi, 10 octombrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, conform Ziua de Constanța.

ADVERTISEMENT

”În concret, în cauză s-a reținut că la data de 09.10.2024, în jurul orei 07:20, inculpatul M.C. a condus un autoturism pe str. Arcului din municipiul Constanța, iar când a ajuns în dreptul blocului D1, cu intenţie, a lovit cu partea frontală a autoturismului persoana vătămată B.S., fosta sa parteneră, care se deplasa pe jos, pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.