News

Video. Grav accident din Oradea, surprins de camere. Un copil este în comă după impactul frontal

Un grav accident rutier a avut loc în Oradea. În urma impactului a două mașini, surprins de camere, un copil este în comă.
01.06.2023 | 11:29
Video Grav accident din Oradea surprins de camere Un copil este in coma dupa impactul frontal
Grav accident din Oradea, surprins de camere. Un copil este în comă după impactul frontal. Sursa foto: capturi YouTube / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un copil a ajuns în comă la spital după un grav accident rutier care a avut loc în Oradea. Impactul frontal dintre cele două autoturisme a fost surprins de camere de supraveghere din zonă.

Grav accident din Oradea, surprins de camere. Un copil este în comă după impactul frontal

Accidentul din vestul țării a avut loc miercuri, 31 mai, în jurul orei 19.20. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se poate observa cum unul dintre șoferi, care circula cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului.

ADVERTISEMENT

În clipa imediat următoare, mașina acestuia intră pe contrasens și se lovește cu putere de un alt autoturism care circula regulamentar. Din datele oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, locotenent colonel Camelia Roșca, în accident au fost implicați doi adulți și un copil.

În urma coliziunii, o femeie a rămas încarcerată. Din păcate, copilul acesteia a fost grav rănit și a ajuns la spital în comă. Din datele echipajelor medicale, copilul este în stare gravă (cod roșu medical). Mama acestuia, descarcerată de pompieri, în cod galben medical. Cea de-a treia victimă s-a ales cu răni ușoare.

ADVERTISEMENT

”Echipajul de descarcerare a evacuat o femeie rămasă captivă într-unul din autoturismele avariate, iar echipajele medicale și pompierii paramedici le-au acordat copilului și celor doi adulți răniți îngrijirile necesare la fața locului, transportându-i ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor”, arată ISU, citat de eBihoreanul.

Un copil de 13 ani, implicat într-un tragic accident, miercuri, în Vaslui

Un alt copil, de 13 ani, a fost, accidentat, miercuri, pe DN 15D, pe raza comunei Ştefan cel Mare. Din nefericire, minorul a decedat, au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

ADVERTISEMENT

”Victima a fost găsită în stare de inconştienţă şi cu multiple traumatisme. Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Medicii au fost nevoiţi să declare decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. ”Din primele informaţii se pare că minorul în vârstă de 13 ani, aflat cu bicicleta pe DN 15 D, ar fi fost acroşat de un autovehicul mare.

ADVERTISEMENT

În cauză au fost demarate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

ADVERTISEMENT