News

Video. Haos in avion, doi pasageri s-au luat la bătaie în timpul zborului. Aeronava a aterizat de urgență în Bulgaria

Piloții unei aeronave au fost nevoiți să facă o aterizare de urgență în Bulgaria după ce doi pasageri s-au luat la bătaie. Unul dintre ei a sărit să-l muște de gât pe celălalt
18.12.2024 | 12:35
Video Haos in avion doi pasageri sau luat la bataie in timpul zborului Aeronava a aterizat de urgenta in Bulgaria
Scandal în avion. Piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență în Bulgaria. Foto: captură video TikTok/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Scandal la bordul unei nave care decolase din Turcia, cu destinația Marea Britanie. Piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență după ce doi pasageri s-au luat la bătaie. Momentul a fost postat pe rețelele de socializare.

Aterizare de urgență în Bulgaria

Scandalul a avut loc la bordul unui avion Jet2 Airline, care plecase din Antalya, Turcia, cu destinația Leeds, Marea Britanie. O pasageră a surpins momentul în care cei doi bărbați s-au încăierat.

ADVERTISEMENT

Piloții au fost forțați să aterizeze de urgență în Bulgaria. Însoțitoarele de bord au fost depășite de situație și nu au reușit să-i despartă pe cei doi. În imaginile virale se observă cum bărbații își împart pumni, potrivit New York Post.

Bărbatul în tricoul cu dungi începe să-l lovească pe celălalt pasager, cu bluză de culoare închisă, după care îl trântește pe un scaun din apropiere. Restul pasagerilor s-au speriat, iar unii au început chiar să arunce cu sticle.

ADVERTISEMENT

Agresorul cu dungi continuă să-i aplice mai multe lovituri în cap celuilalt, după care s-a repezit să îl muște de gât. Însoțitoarea de bord se îndepărtează neputincioasă, însă intervine un alt bărbat.

Din fericire, cel din urmă reușește să se bage între cei doi, care, la scurt timp, s-au calmat. Potrivit persoanei care a postat videoclipul pe rețelele de socializare, un zbor de patru ore s-a transformat într-unul de opt ore. După aterizarea de urgență din Bulgaria, ambii bătăuși au fost reținuți de poliție, potrivit.

ADVERTISEMENT

Bătaie din cauza unei șepci

Două femei s-au luat la bătaie într-un avion British Airways din cauza unei șepci pe care era trecut sloganul lui Donald Trump, Make America Great Again.

Incidentul a avut loc pe aeroportul din Heathrow. Aeronava, care megrea spre Austin, Texas, a avut o întârziere de 2 ore din cauza celor două bătăușe, de 40 și 60 de ani.

ADVERTISEMENT

Poliția a sosit la fața locului pentru a le escorta din avion. Zborul a avut loc, însă fără cele două. Compania aeriană și-a cerut scuze clienților pentru întârziere.

ADVERTISEMENT