Este o zi superbă pentru fotbalul italian. Unul dintre cei mai mari artişti ai gazonului, Roberto Baggio, împlineşte 50 de ani. Un fotbalist care a făcut spectacol din orice atingere de balon, care a vrăjit privirile a zeci de milioane de suporteri din întreaga lume, care a oferit pe teren, deopotrivă, lecţii de virtuozitate şi de omenie. Pentru că Roberto Baggio nu a fost un simplu fotbalist, cu talent imens, ci şi un veritabil ambasador al păcii.

Italia îl sărbătoreşte astăzi pe unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut în istoria sa, altimteri deloc săracă în valori ale sportului rege. Roberto Baggio împlineşte jumătate de secol şi parcă te întrebi dacă nu cumva timpul e prea ingrat să nu îl lase pe omul care a bucurat cu măiestria sa fanii balonului rotund din întreaga lume să facă în continuare ceea ce el a ştiut atât de bine: spectacol.

Iubit de public, scandal cu antrenorii

Roberto Baggio a fost un artist. Unul travestit în jucător, pentru că fiecare lovire a balonul nu era obişnută, ci părea un moment artistic de mare virtuozitate. OK, cârcotaşii pot spune că degeaba a avut parte de atâta har, dacă peste tot pe unde a mers a stârnit vântul discordiei dintre el şi antrenori. Fie că a fost vorba de Arrigo Sacchi, Fabio Capello, Renzo Ulivieri sau Marcello Lippi conflictul a fost la el acasă, iar un alt nume mare al băncilor tehnice, Carlo Ancelotti, a fugit de el ca dracul de tămîie, rugându-l pe fostul boss al Parmei, Calisto Tanzi, să nu facă greşeala de a-l aduce vreodată la Parma.

De aici concluzia este simplă. De cele mai multe ori, aşa cum se întâmăplă geniilor, şi Baggio a fost un geniu neînţeles, De cele mai multe ori neîneţeles de copechipieri pe teren, pentru că invenţiile sale păreau prea sofistificate pentru capacitatea lor de asimilare a fazei, dar, cu siguranţă neînţeles de antrenori, care doreaum aproape in unanimitate, muncitori sau soldaţi, în locul artiştilor, pentru că artiştii trebuie lăsaţi să se exprime liber, iar o astfel de concesie ar fi spart disciplina grupului.

Genunchiul de sticlă

Întrebarea care se pune şi care, cu siguranţă, s-a pus de mii de ori de către fanii săi, este cât de sus ar fi ajuns ştacheta lui Baggio dacă viaţa sa de fotbalist nu ar fi fost scurtcircuitată de blestemul accidentărilor la genunchi. Care, luându-le pe cele mai grave, au fost şapte la număr, iar cele minore ar duce undeva la peste 20 de opriri la boxe. S-ar putea spune că Roberto a fost logodit cu necazurile încă de la început, pentru că era un puşti care minuna prin talentul său şi se afla în drum spre Fiorentina, când a căzut prima ghilotină peste genunchi, o teribilă accidentare la ligamente, care a necesitat nu mai puţin de zece ore de operaţie, dar era scris în destinul lui că va trece peste toate obstacolele, pentru că în mod sigur misiunea lui a fost de a bucura sufletele şi ochii suporterilor săi.

Când a avut pentru prima dată genunchiul ţăndări Baggio juca la Vicenza şi Fiorentina s-a riscat, plătind 1,5 milioane de dolari pentru un fotbalist care era la ora întrebărilor hamletiene, a fi sau a nu fi pe mai departe fotbalist. A fost o investiţie fericită, pentru că Baggio a plătit efortul prin evoluţiile sale. Apoi cariera sa a cunoscut vârful icebergului, transferul la Juventus, făcut pe 8 milioane de dolari, împotriva voinţei sale, pentru că el a recunoscut că a rămas în suflet violet şi nu ar fi vrut să plece. După Juventus au urmat AC Milan, Bologna, Inter şi Brescia, total trofee foarte puţin, adică două titluri, o Cupă UEFA şi o Cupă a Italiei.

Peste tot Baggio a fost emblema spectacolului şi peste tot s-a certat la cuţite cu antrenorii săi. Toţi reclamau aceeaşi prostie, că Roberto nu se încadrează în sistemul tactic. Inconştient nu încercau decât să pună în lanţuri geniul lui Baggio, să îl transforme în fotbalul şablonizat, ori asemenea lucru Roberto nu a putut accepta niciodată. Nu degeaba a fost elogiat de către toate numele uriaşe ale fotbalului, Pele, Maradona, în prim plan, Rivera, Riva, Bonisegna dintre italieni. Şi Michel Platini a spus despre el că este un număr 9 şi jumătate, niciodată un decar veritabil.

A lucrat cu Lucescu şi a fost coleg cu Adi Mutu

Roberto a lucrat pentru câteva luni, la Inter, şi cu Mircea Lucescu. A fost una dintre relaţiile de simbioză, pentru că Il Luce ar diplomaţia de a lăsa artiştii să se exprime, nu să-i închidă în mecanisme nefeolositoare. Şi Baggio a fost impresionat pozitiv de scurta experienţă comună, declarând că Lucescu a fost unul dintre oamenii cu care i.a făcut plăcerea să lucreze.

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

Tot la Inter şi tot pentru o perioadă scurtă, de şase luni, a fost coleg de vestiar cu Adrian Mutu. Briliantul nu a vorbit niciodată despre acea perioadă de pionierat pentru el în străinătate, pentru că venea direct de la Dinamo, dar au fost voci care au susţinut că românul era prea arogant, deloc dispus să asculte de sfturile senatorilor, ceea ce i-a şi adus repede divorţul definitiv de milanezi, antrenorul Marcello Lippi neagreându-l şi sugerând conducerii să îl dea la alt club.

Drama vieţii de fotbalist a lui Baggio va rămâne pe viaţă acea execuţie ratată de la punctul cu var în finala Mondialului american, în 1994. Brazilia a învins Italia doar la lovituri de departajare. Baggio spune că era foarte obosit când a tras, dar şi aşa nu avea nici un dubiu că nu va marca.

CLICK GALERIE FOTO

cel episod a ]nsemnat, pentru o bună perioadă de timp, căderea de pe soclul zeului în faţa poporului. Italia i-a întors spatele, uitând toate lucrurile minunate pentru o singură ratare. A purtat ani de zile pe umeri acest stigmat, până când timpul a vindecat rănile şi abia la final de carieră a fost iertat de către public. Prietenul său, Paolo Maldini i-a făcut cel mai frumos compliment la finalul meciului Milan – Brescia, care a însemnat reprezentaţia de adio pentru Il Codino: “Mulţumim Roberto pentru tot ce ne-ai oferit. Fără tine nu va mai fi acelaşi spectacol”.

Puterea de a trece peste toate obstacolele, în special peste accidentările de la genunchi, a venit şi din noua religie îmbrăţişată din 1985 de către Baggio. Catolicul s-a transformat în budist şi astăzi este o personalitate la acest nivel. Recuperările sale miraculoase, cu mult înaintea termenului stabilit de medici, îşi au explicaţia în mantrele rostite du multă convingere, care provocau vindecări miraculoase pentru medicina alopată.

Cu toate acestea, cununia cu soţia sa, Adeina Fabbi, a făcut-o în biserica catolică şi la fel au fost botezaţi şi cei trei copii ai lor, Valentina, Mattia şi Leonardo.

La vânătoare de raţe în România

Curios, pentru că budismul respinge cruzimea gratuită, pasiunea lui Roberto a fost şi rămâne vânătoarea. A venit, în acest scop, de mai multe ori inclusiv în România, unde a fost foarte bine primit şi unde principalul obiectiv a fost vânătoarea de raţe din Delta Dunării. Ultima dată când ne-a vizitat pentru vânătoare a fost recent, în 2015.

Baggio a fost declarat şi Ambasador al Păcii, având multe intervenţii şi campanii cu sprijin umanitar. La acest capitol probabil că a fost cel mai activ fotbalist implicat emoţional în astfel de activităţi, nu doar financiar, iar eforturile sale au dus la schimbarea în bine şi salvarea multor vieţi, în special de copii.

După ce a lăsat fotbalul Baggio a mai avut doar o activitate la nivel federal, timp de trei ani, perioadă în care a încercat să transforme după modelul gândit de el centrele de juniori, dar dezamăgit de implicarea oficialilor federaţiei a renunţat. Cea mai mare parte din timp a petrecut-o la proprietatea sa din Argentina, acolo unde a mers şi pentru că este mai aproape de Boca Juniors, ai cărei fani îi consideră cei mai frumoşi din lume.