News

Video. Imagini dramatice din buncărele uzinei Azovstal din Mariupol. Civilii și soldații, blocați printre ruine, în întuneric şi fără apă

În spațiul online au apărut mai multe imagini de-a dreptul dramatice din buncărele uzinei Azovstal din Mariupol. Aici, civilii și soldații sunt blocați printre ruine, e întuneric şi nu mai au apă la dispoziție.
29.04.2022 | 14:04
Video Imagini dramatice din buncarele uzinei Azovstal din Mariupol Civilii si soldatii blocati printre ruine in intuneric si fara apa
Ruine, întuneric, înghesuială și lipsă de apă. Imagini dramatice din buncărele uzinei Azovstal din Mariupol. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Situația sutelor de civili și soldați ucraineni aflați în buncărele uzinei Azovstal din Mariupol este tot mai critică.

Ruine, întuneric, înghesuială și lipsă de apă. Imagini dramatice din buncărele uzinei Azovstal din Mariupol

Cei din Batalionul Azov a difuzat pe site-urile de socializare imagini filmate în buncărul de sub uzina metalurgică Azovstal din Mariupol.

ADVERTISEMENT

Filmările, realizate imediat după atacul rusesc masiv din noaptea de 27 spre 28 aprilie, arată oamenii care stau în întuneric, înghesuiți, fără apă și fără alimente.

Potrivit spuselor militarilor ucraineni, miercuri seara, trupele ruse au atacat spitalul de campanie de pe teritoriul uzinei.

ADVERTISEMENT

Serhi Volina, comandantul Brigăzii 36 a armatei ucrainene, a spus că o bombă aeriană a aterizat în apropierea spitalului unde sute de persoane primeau tratament.

”Situația este dificilă. Aproximativ 600 de persoane au răni de diferite grade de gravitate. Avem civili răniți. În ceea ce privește sprijinul medical, acesta este absent. Noaptea trecută, o bombă aeriană a lovit direct adăpostul spitalului militar”, a declarat maiorul, conform Sky News

ADVERTISEMENT

Membrul ultimului bastion care mai stă în calea ofensivei ruse din zonă a descris pagubele suferite de unitatea medicală.

”Sala de operații a fost complet distrusă, nu mai putem opera răniții. Situația este critică. Sprijinul medical este absent. Condițiile în care militarii și civilii, copiii și bătrânii încearcă să supraviețuiască sunt pur și simplu oribile”, a mai precizat maiorul ucrainean.

ADVERTISEMENT

La rândul său, unul dintre comandanții adjuncți ai Batalionului Azov din Mariupol, căpitanul Sviatoslav Palamar, a declarat, joi, că nu poate da un număr exact de civili care s-au refugiat în fabrică, dar că sunt sute.

Acesta a mai spus că peste 600 de răniți se află în uzina Azovstal, ultima fortăreață controlată de apărătorii ucraineni după ce orașul-port de la Marea Azov a fost înconjurat complet de forțele armate rusești pe 5 martie.

Ucraina pregătește o operațiune de evacuare a civililor de la Azovstal

Vineri, Kievul a anunțat că are în plan o operațiune de evacuare a oamenilor blocați de mai multe zile în uzina de la Azovstal.

O operațiune este planificată azi pentru a extrage civilii de la fabrică”, a spus președintele Volodimir Zelenski, conform BBC.

Sute de civili: bărbați, femei și copii ar fi refugiați la Azovstal, alături de soldații ucraineni care nu s-au predat rușilor.

ADVERTISEMENT