Video. Interviu Ovidiu Lipan Țăndărică: „Am avut o viață foarte activă. Am fost un tip expus sexului frumos”. Ce spune despre scandalul cu Nicu Covaci

Cunoscând succesul de mic copil, Ovidiu Lipan Țăndărică și-a văzut moartea cu ochii când a ales să fugă din România comunistă a anului 1977. Amintirile copilăriei, abandonul tatălui și faima care nu se mai termina l-au făcut pe artist să-și dorească din ce în ce mai mult. De aceea a ales să părăsească țara în cele mai precare condiții și să-și riște libertatea, dar și viața în același timp. Ovidiu Lipan Țăndărică a trăit o poveste parcă ruptă din altă lume. Îngrămădit într-o boxă, marele muzician și-a lăsat toată agoniseala și familia în urmă și a evadat într-o lume mai bună.

Povestea lui Ovidiu Lipan Țăndărică este demnă de filme, de cărți cu povești uimitoare. Cum și-a riscat viața? Cum a scăpat nevătămat? De ce a fugit din România? Care este cel mai mare regret al marelui artist?

În exclusivitate pentru FANATIK, Ovidiu Lipan Țăndărică își amintește chinurile groaznice prin care a trecut atunci când a fugit din țară. La un pas de moarte, nu s-a dat bătut și a învins sistemul pe care nu-l putea suporta cu niciun chip. A plecat fără să-și ia rămas bun de la nimeni, nici măcar de la mama lui și a ajuns să regrete libertatea mult dorită.

Amintirile nedezvăluite până acum publicului larg au fost scoase la lumină. Ovidiu Lipan Țăndărică a avut un trai de neimaginat, iar acum a ajuns să creadă că are o „entitate avatar”. Bunicii și mama lui i-au fost aproape mereu, dar tatăl artistului parcă a vrut să-l dea uitării și să aleagă banii în locul propriului copil, spune Țăndărică.

„Nu m-am bătut în viața mea, nu m-am certat cu nimeni! Prima palmă am primit-o de la taică-miu!”

Ovidiu Lipan Țăndărică este în lumina reflectoarelor de când era un copil. Faima nu l-a copleșit niciodată și parcă nimic nu a putut să-l desprindă de cruda realitate. Crescut într-o familie modestă, maestrul nu a simțit că i-ar lipsi ceva. Dragostea bunicilor care l-au crescut a fost ca o barieră protectoare pentru necazurile din viața lui.

Copilăria l-a marcat și i-a rămas în adâncul sufletului ca o bază, ghidându-se mereu după învățăturile și trăirile de la începutul vieții lui. Plaiurile unde s-a făcut remarcat nu-i dispar din minte niciodată, iar nostalgia îl cuprinde imediat când își aduce aminte de orașul natal și de familia lui.

Digi24.ro

O femeie face 2 ani de închisoare pentru că a pus pe TikTok un clip în care mănâncă șorici

„Faima e atât de relativă și totul stă în credință, și în perseverență, și în dorința de a face ceea ce ai simțit de copil. Să-ți acoperi cumva niște… de fapt nu e o împlinire, e un gol care te macină să faci asta și să-l umpli cumva, prin energia asta care ți-a fost dată. Că până la urmă e un har de la Dumnezeu să poți să-ți găsești calea. Știi bine că foarte mulți, foarte mulți oameni caută, sunt într-o căutare excesivă și nimeresc de multe ori în rătăcire. În momentul în care ai simțit că tu ai harul ăsta să faci ceva și perseverezi și cu multă muncă, cu blândețe, cu dragoste, cu energie pozitivă în jurul tău. Să-L lași pe Dumnezeu să lucreze, cu tot ce înseamnă eul tău și spiritul tău care-l apropii de ceea ce vrei să faci, eu cred că ți se deschid niște culoare și niște porți care până atunci au fost invizibile.” a început interviul artistul Ovidiu Lipan Țăndărică.

Copilăria este baza vieții lui și orice amintire îl face să tresară. Chiar dacă nu a fost un copil obișnuit, datorită talentului său, artistul a știut mereu cum să nu se lase dominat de răutățile lumești.

Digisport.ro

N-au știut ce i-a lovit! Nicolae Stanciu a înscris un eurogol în Arabia Saudită, chiar sub ochii lui Neymar

„A fost ceva înfiorător, am trăit într-o închisoare în libertate”

„Eu începând de la Iași, într-un cartier nu departe de centru, de Biblioteca Centrală, un oraș cu un farmec aparte… Vorbesc de perioada anilor `70, când trăiam toți flower power întârziată aici în spațiul mioritic, libertatea asta și forma asta de a gândi puțin liber. Exista și un potențial foarte mare de a te mișca liber cultural, în toate sensurile, în perioada aceea. Noi am făcut parte din evoluția planetară a tot ce înseamnă cultură mondială, chiar dacă trăiam undeva în blocul comunist, într-o colivie de aur. Care a și forțat după aceea cândva toată povestea noastră cu Phoenix de a pleca pentru a ne etala talentul.

Pentru un artist, să nu poți să ai libertatea să te exprimi și să poți crea o continuitate în tot spațiul ăsta planetar, e un lucru foarte grav, de aceea noi ne-am și riscat viața în `77, pentru că nu ni s-a oferit posibilitatea să putem pleca. (…) Eu unul nu aș fi rămas niciodată, m-aș fi întors. Perioada de 13 ani până la Revoluție, din `77 de când am plecat… a fost ceva înfiorător, am trăit într-o închisoare în libertate. Aveam totul și îmi lipsea esențialul, parfumul, limba română, forma mea care m-a impregnat în toți acei ani, până la 23 de ani.” a continuat nostalgic maestrul Ovidiu Lipan Țăndărică.

Copilăria și adolescența i-au rămas adânc în suflet și nu le poate uita niciodată. Se pare că toată dragostea din lume a primit-o de la bunicii lui și libertatea de exprimare l-a făcut să fie astăzi un exemplu pentru mulți.

„Eram un copil rebel!”

„O libertate nebună… eram un copil rebel, cântam cu acordeonul la opt ani, la nouă ani eram cu tobele, începeam… Eu am și învățat și am luat legătura cu instrumentul de percuție învățând să merg prin casă că mă țineam de tobe, bunică-miu fiind percuționist. Atunci era inevitabil să nu dau în ele. Când mi-am dat seama că am independența asta de mâini și de picioare, am început să exersez și perseveram. (…) Ritmul este de fapt unul dintre formele cele mai importante ale vieții. (…)

Atmosfera aia de Iași a anilor `70, `68, `69, când am luat marele premiu la București cu Roșu și Negru, tutorele meu fiind Nancy Brandes, care a văzut focul ăsta și talentul pe care îl aveam de puști la 13-14 ani. Și am început să cânt cu Roșu și Negru, colegii mei erau cu 10-15 ani mai mari decât mine, erau studenți la Conservator, muzicieni, oameni extraordinari de bine informați și cântam un gen de muzică jazz / rock… care și acum ar avea prioritate. Foarte interesant, cu orchestrații grele și am studiat mult, studiam încontinuu.

(…) Am intrat în lumea televiziunii și TVR-ul a început să ne cheme din ce în ce mai des, bineînțeles cu clame în păr, pentru că aveam părul mare, eram super tari! Până la urmă m-am mutat la București, la 19 ani am părăsit Iașul și am început să colaborez cu diferite formații, cu orchestra Electrecord, acompaniam soliști prin țară, cântam cu Roșu și Negru foarte mult, în toate cătunele, în toate orașele, pe vremea aceea neexistând atâtea televiziuni și forme media care să promoveze, sigur că eram pe viu, pe live.” a completat Ovidiu Lipan Țăndărică.

„La 15 ani deja mi-am pus amprenta cu Țăndărică!”

Ovidiu Lipan Țăndărică spune că succesul nu l-a amețit niciodată, iar faima și banii nu l-au făcut fericit cu adevărat. Dorințele lui încă nu erau îndeplinite și nimic nu-i aducea liniștea de care avea nevoie.

„Și succesul ăsta e relativ, dacă n-ai continuitate și nu perseverezi în diferite forme muzicale cum am făcut eu cu diferiți artiști.”  a continuat artistul.

Talentul nativ al maestrului a fost un har primit de la Dumnezeu, iar muzica i-a curs prin vene mereu pentru că a fost născut pentru a cânta, spune Ovidiu Lipan Țăndărică. În copilărie nimic parcă nu-l împiedica să fie cel mai bun, niciun obstacol nu era prea mare, chiar dacă a avut necazuri în familie.

„Eu am fost un copil optimist și plin de energie. Dacă nu făceam percuție și tobe unde să mă epuizez cântând… chiar mă epuizam, ajungeam într-o stare de transă. Dar asta m-a și purificat cumva, m-a apropiat de o gândire mai specială. Având contact cu foarte mulți muzicieni și oameni de cultură, am fost foarte interesat de tot ce înseamnă aripa asta atinsă de Dumnezeu, ce înseamnă cultură, muzică și artă.”  și-a amintit muzicianul.

Poveștile din copilăria maestrului Țăndărică sunt multe, iar amintirile îl fac mereu să lăcrimeze. Cu gândul la bunicii lui, la prietenii lui și la frumusețile plaiurilor natale, totul se transpune pentru artistul care parcă a descoperit ritmul perfect.

„Cumva am avut și o premoniție, am bătut toaca, aveam 15 ani, la Cătălin, la Suceava, de Paște și eram înconjurat de foarte mulți prieteni. Eu nu aș putea să trăiesc singur cumva și colaborez cu atât de multă lume, să-i am în preajmă, să putem schimba energii, să avem discuții… Asta cred eu că te formează, mai ales la o vârstă fragedă. Cu toate că eu eram un rebel și axat pe gândirea și viziunile mele de a face muzică și de a trăi în spațiul ăsta mioritic.

Ideea e că Nancy m-a descoperit ca și talent și m-a pus în evidență… Asta este, să ai pe cineva care să scoată din tine tot ce ai mai bun și să te pună în evidență. Am lucrat mult împreună ca să ajung totuși să fac performanță la tobe. Ascultam mulți percuționiști din diferite genuri, jazz (…) și mi-am însușit diferite tehnici de a cânta, care, în timp, mi-au fost foarte benefice. Plus, de-asta, că am un talent de a compune, de a produce muzică, de a crea… și ăsta e un lucru care într-adevăr te face să treci de instrumentul pe care îl ai și care îmi este foarte drag, și care m-a format în spiritul ăsta. Am făcut și niște ani de clarinet și auxiliar pian.” a dezvăluit artistul.

Performanța pe care a făcut-o în muzică, încă din copilărie, i s-a părut ceva normal. Dragostea pentru cântat l-a făcut pe maestrul Țăndărică să trăiască în lumea lui.  Nici măcar tatăl dur și niciun obstacol nu l-au ținut departe de marea sa iubire numită simplu muzica.

„Am fost crescut de bunici. Ai mei au fost despărțiți”

„Am trăit într-o libertate extraordinară (…), am fost crescut de bunici. Ai mei au fost despărțiți, mama mea o femeie frumoasă, o brunetă cu ochii verzi, cânta operă de plăcere și tatăl meu care era austro-ungar, cu toată familia de la Viena, care au și acum baroul de avocatură la Viena.

El s-a dus pentru că murise un străbunic de-al nostru și eu aveam vreo 14 ani, a plecat să-și ia moștenirea și trebuia să aducă banii să-i schimbe Ceaușescu în lei și n-a mai venit în țară, a plecat mai departe în Suedia. (…) M-a vizitat în Germania, am fost la el, dar,  în perioada aceea, țin minte că prima palmă pe care am primit-o, am primit-o de la taică-miu, când veneam de la liceu cu o tobiță sub braț. (…) Mi-a zis: ‘Du-te la școală’ !” și-a amintit Ovidiu Lipan Țăndărică despre tatăl lui care nu voia să-l lase să studieze muzica.

Chiar dacă prima palmă a luat-o de la părintele său, din cauză că nu se ducea la școală pentru a cânta, pe artist nu l-a înspăimântat, iar el și-a văzut de drum. Împotriva propriului părinte, care ulterior l-a abandonat pentru a putea dobândi moștenirea familiei bogate, Ovidiu Lipan Țăndărică a evoluat constant.

„Stilul și forma ta, oricâtă școală ai avea, să nu te lași influențat. Să-ți păstrezi identitatea, și spiritul, și forma ta de a transmite! (…) Nu să te încadrezi în ce înseamnă documentare și să fii o mașină, un circuit care să-ți știrbească din identitate. Și asta e valabil pentru toți, și acum, și pentru o țară întreagă. Avem nevoie de logica, structura, genetică, de a primi informația, de a da mai departe, schimbul ăsta energetic, care Doamne ferește să fie din ce în ce mai mult amputat! (…)

Dar mă gândeam, în momentul în care, din ce în ce mai mult, este marginalizată cultura, muzică, divertisment, artă, asta este atât de important pentru ființa umană, încât fără ea, devenim cyborg, sentimentele dispar. Asta îți crează starea de sentimente, de iubire! Este nevoie de muzică și de armonie, asta duce la boală dacă dispare. Și omul se obișnuiește cu asta… asta e culmea! Că dacă o ținem așa și comprimăm, și compresăm, încet, încet să nu mai avem nevoie de asta, lumea, oamenii se obișnuiesc.

Este un pericol mondial, adică noi avem nevoie, creierul nostru are particularitatea de a-ți crea o stare de bine, de a-ți crea senzația de speranță… îți lipsește sentimentul de speranță în momentul în care tu nu mai ai divertisment, nu mai ai muzică, nu mai ai cultură. În momentul acela te apropii de partea întunecată. Speranța înseamnă lumină, înseamnă Dumnezeu, speranța înseamnă viață și dacă asta ți se amputează prin a o elimina, devii o unealtă ușor de manipulat, un om care are un drum foarte aproape de mediană, nu-ți mai permiți să trăiești în extreme. Să poți să simți tot ce înseamnă sentimentul uman.” a îndemnat maestrul Țăndărică.

„Mă reîntorc la anii copilăriei și mă reîncarc cu atmosfera aia!”

Artistul parcă nu vrea să treacă peste etapa copilăriei, acolo unde a fost ocrotit de bunici. Faima pe care și-a dobândit-o încă de la o vârstă fragedă l-a făcut pe maestrul Țăndărică să îngroape lipsa tatălui și să trăiască din plin toate momentele de succes.

„Am amintiri atât de plăcute, concertele, emoțiile de la Casa de Cultură. Trebuie să și vrei să te pui în evidență. Asta contează foarte mult, să nu te ascunzi după instrument, să ieși în față. Și asta ți se dă din naștere, asta nu se învață. (…) Fiecare are drumul și spiritul lui în ceea ce face.” a spus artistul.

Sfaturile muzicale ale maestrului Țăndărică sunt mereu simple și concise. Întotdeauna autenticitatea este primordială pentru el. Chiar dacă a cunoscut succesul încă din adolescență, mintea nu i-a luat-o razna și a rămas modest.

„Am fost foarte echilibrat, foarte echilibrat! Am înțeles de fiecare dată că lumescul nu are nicio legătură cu scena, unde este leagănul lui Dumnezeu, este atinsă de emoționalitate, de creație și de transmitere. În momentul în care tu nu ai toate elementele astea, degeaba te urci pe scenă, dacă nu ești încărcat cu emoționalitate și cu multă muncă și trudă, în care ai trecut la un nivel în care poți să transmiți sincer tot ce ai de făcut prin muzică, prin artă, prin cultură, prin discursuri.

Perioada în care te formezi este foarte importantă și să ai liniște… țin minte că tăceam mult. Aveam senzația asta de a asimila cât mai mult și de a asculta ce se întâmplă în jurul meu, ca un burete luam tot și transformam și în subconștient lucra toată chestia asta. Este o mare învățătură și o mare școală a vieții pe care nu o poți învăța nicăieri. În momentul în care ai harul ăsta, să asculți și să te formezi, creându-ți un punct de vedere personal asupra lucrurilor.” a menționat artistul.

„Băteam la tobe de dimineața până seara, țin minte că mergeam acasă cu picioarele umflate!”

„Bunicii m-au iubit foarte mult, m-au susținut. Toți am fost acolo, trăiam într-o enclavă specială. Eu am fost într-adevăr un rebel. Mi-am făcut cumva poftele copilăriei într-un fel foarte special, cu toate că repetam foarte mult, dar eram foarte matur pentru vârsta mea. La 15 ani aveam o maturitate și o privire, și o formă de a-mi simți copilăria mai specială. Întotdeauna aveam ideea că trebuie să răzbat, trebuie să fiu bun în ceea ce fac. Și aveam principiul ăsta, dacă ești lustruitor de pantofi, să fii cel mai bun! (…)

Să nu crezi că cineva e lăsat în voia sorții. La orice nivel ai fi, dacă ești un om care înlături gelozia, invidia, răutatea, ca și acel moment când te urci pe scenă, acolo ești lumină, acolo ești pur și creezi tot ce ai, deschizi un culoar care să curgă și să iasă mai departe. Ceva ce mulți alții poate nu pot, e un har special… și cu multă muncă, repetam, băteam la tobe de dimineața până seara, țin minte că mergeam acasă cu picioarele umflate.” a povestit Ovidiu Lipan Țăndărică.

Traumele din adâncul sufletului l-au făcut să-și dorească să fie cel mai bun și a muncit din greu pentru asta. De-a lungul vieții a încercat toate ritmurile și s-a lăsat dus de val și purtat de sentimente. Muzica i-a fost mereu alături și nu l-a abandonat niciodată, așa cum spune că a făcut-o în copilărie tatăl lui. Chiar dacă bunicii care l-au crescut nu erau bogați, el nu a avut lipsuri materiale.

„Nu m-au interesat niciodată banii!”

„Nu mi-a lipsit nimic acasă, dar nimic… nici nu știu cum, de unde veneau banii, de unde câștiga bunică-miu. Nu m-au interesat niciodată banii! (…) Nu am avut lipsuri niciodată! La noi a fost casa deschisă tot timpul, bunică-mea e o sfântă și va rămâne o sfântă în amintirea mea. Și de acolo de unde e ea cred că în continuare ne protejează!” a precizat artistul.

Maestrul Țăndărică o descrie pe bunica lui, pe femeia care l-a crescut, ca pe o sfântă, ca pe o muză perfectă care i-a călăuzit drumul în viață și l-a făcut să simtă numai iubire, dragoste și pace.

„Eu sunt într-adevăr o carte deschisă, n-am avut niciodată ascunzișuri. Nu încerc să epatez!”

Succesul i-a fost alături mereu, dar nu i-a luat mințile. Țăndărică spune că mereu și-a dat seamă că trebuie să rămână conștient că totul se poate dărâma într-o secundă și că, pentru faimă, trebuie să muncești constant. Realitatea a fost dură de multe ori pentru artist și l-a făcut să-și dea seama că nimic nu este pentru totdeauna.

„Aveam un concert prin `71, se spărgeau geamurile, unde ținea Ceaușescu cuvântările, săreau peste scaune la solo-ul de tobe și Nancy, întotdeauna, nu exista concert în care eu să nu fac solo-uri de tobe. De-asta s-a și creat asta cu rup bețe, rup tobe, nebunia asta frenetică și exorcizată, dar până la urmă purificatoare. Publicul în extaz, succes extraordinar… Se termină concertul, îmi pun eu pantalonii ăia… aveam niște pantaloni polonezi de lână care făcuseră genunchi, lâna aia cu dungi așa și cu mocasini. Și mi-am pus geaca pe mine și am zis, ia să ies eu repede prin public, să văd senzația că a fost super tare.

Crede-mă, mă împingeau, mă dădeau la o parte, săreau peste alea, nimeni nu m-a recunoscut. Asta e o mare învățătură! Am ieșit de acolo… cum, mă, cu zece minute, douăzeci de minute urlau și când am ieșit printre ei nu m-a recunoscut nimeni. Înțelegi ce-ți spun! Una este scena și transmisia emoțională de acolo când o trăiești, că de-asta spun să te eliberezi de tot, devii lumină și aveam senzația că zbor peste ei, pe bune aveam senzația că zbor prin sală și nici nu mai ești acolo.

(…) Întotdeauna trebuie să-l lași pe Dumnezeu să lucreze, și-n viață, în viața de zi cu zi, și-n tot ce faci, asta e pentru mine o definiție sacră, poți să stai și-n cap, să dorești la maxim și să vrei să forțezi, dacă nu e să iasă, nu iese. Iar dacă e pus sub degetul divinității, în momentul ăla, îți ies oameni în cale, Dumnezeu lucrează prin oameni, îți ies oportunități și ajungi acolo și dintr-o dată poți să-ți expui și să creezi niște lucruri minunate, dar asta trebuie să fie cu voia Domnului.” a spus Ovidiu Lipan Țăndărică.

Trupa Phoenix a însemnat enorm pentru maestrul Țăndărică. Deși au existat diverse zvonuri conform cărora între artist și Nicu Covaci ar fi fost certuri mari din cauza unor probleme financiare, Ovidiu Lipan Țăndărică se abține de la a dat prea multe detalii.

Cum a fentat moartea Ovidiu Lipan Țăndărică

„De la Roșu și Negru, eu am făcut un pod cultural între Moldova și Banat, am fost extraordinar de bine primit, era și o perioadă în care Phoenix-ul și băieții aveau mirosul lor de trupă, spiritul ăla de trupă, nu ca acum că se întâlnesc din când în când… se trăia împreună. Am mers la Timișoara, eu eram într-un turneu cu Marius Țeicu, cu Radu Goldiș, acompaniam soliștii din România, vedetele, în diferite concerte… pline sălile de sport.

Și la Timișoara a venit Nicu și mi-a spus, domne, hai să ascultăm, să vezi ce am făcut și poate să începem o colaborare că ne-am gândit la tine. Am mers, am repetat ceva din piese, le-am cântat cu Ioji, perfect… A fost ca a doua casă pentru mine, bine eram Țăndărică, aveam deja amprenta asta și eram popular, cum eram eu, firea asta a mea. M-am făcut plăcut și acolo am fost agreat. Am avut o perioadă extraordinar de frumoasă, Cantafabule, acel dublu album, turneele prin țară, stadioane și după care plecarea în `77, după plecarea mea, a fost riscul și a fost cea mai intensă poveste a vieții mele… Îți dai seama, într-o boxă Marshall, scos difuzorul, tu să fii acolo în boxa aia, la graniță puteau să bage baioneta în tine. (…)

E o poveste de film, asta nu pot să o spun acum în câteva momente pentru că are și emoția ei… Noi veneam numai cu biletul de tramvai, atât aveam după noi și nu știa nimeni, nici părinți, nici mame, nici neveste, nici surori, îți dai seama că nu putea să transpire chestia asta. Nici musca nu ieșea din România în perioada aia și uite că am reușit cu o forță care a fost asupra noastră de am putut să trecem. Erau grăniceri, dădeau boxa la o parte, se urcau pe boxă, dădeau cu picioarele unde era difuzorul și era o cârpă neagră. Fiecare eram în boxele de la chitară, eram slabi, aveam 50 și ceva de kilograme.

Nicu a închis toate astea și cu pânză neagră în față și erau niște blăni de lup tăbăcite, cârnați, șunci… asta era și mâncarea noastră. Nicu își lua instrumentele afară din țară, i-au dat voie… Ca să nu aprofundez subiectul, ideea e că eu eram primul la intrarea în dubița aia și o dădeau la o parte să vadă la fiecare graniță. (…) Și câinii, să vezi noaptea, cu grăniceri… băga unul baioneta, ca să vadă, mare chestie. Am avut un noroc, nu știu, ăsta a fost noroc divin!” a povestit Ovidiu Lipan Țăndărică.

După ce și-a riscat viața ca-n filme, artistul nu a trăit așa cum a visat. A simți că parcă eforturile lui au fost în zadar, pentru că liniștea sufletească a dispărut pentru el și a avut parte numai de momente de cumpănă, fiind cu inima acasă, în România.

„Știam că nu o să mai vin niciodată în România!”

„N-aș fi rămas în viața vieții mele, nu ni s-a dat voie… aveam contracte și nu ni s-a dat voie să cântăm și să ne întorceam, ca multor altora. Momentul ăla am trăit veacul meu de singurătate, ăștia 13 ani, unde închisoarea asta în libertate m-a făcut să aprofundez și mai mult mirosul, spiritul ăsta românesc și dorul ăsta de casă.

Știam că nu o să mai vin niciodată în România, trăiam clar că nu se poate. Cine și-a imaginat că va fi posibil ca în `90… adică mă gândeam, gata, s-a dus. Noi eram condamnați aici, nu-mi mai văd bunicii niciodată, mama, nu-mi mai văd prietenii, toată copilăria mea, toată viața mea, e ca și cum a ars.”, spune artistul despre fuga lui din țară.

Și-a dorit foarte mult să plece în străinătate și să fie liber, dar Ovidiu Lipan Țăndărică nu a fost fericit în Germania. Nu a fost pe deplin împlinit și inima i-a fost frântă de dorul familiei lui.

„Noi trăiam atât de intens să putem cânta și să evaluăm talentul și să fim în topul internațional. A fost foarte greu la început, îți imaginezi, dar trăiam senzația asta de România, dorul ăsta nebun și după `90 am venit imediat în România, am venit acasă.” a precizat artistul.

Încărcat cu ajutoare pentru cei nevoiași și cu daruri pentru familie și cunoscuți, Ovidiu Lipan Țăndărică s-a întors în țara lui după ani și ani de suferință. Reîntoarcerea a avut un impact puternic asupra artistului care spune că a fost dezamăgit de primirea de care a avut parte.

„Ideea e că a doua oară am fost întrebat ce interes am. (…) Am avut așa un moment din ăsta… incredibil. Cum suntem noi cu povestea asta, tot timpul să găsești un nod în papură, ceva negativ. Aici, mânia asta, de la România asta indusă cumva, ceva se întâmplă, e o psihoză care ar trebui să dispară și să ne dăm mâna cu toții, să fim conștienți, să facem numai fapte bune.

S-au făcut multe mizerii, s-au făcut nebunii, lumea e sceptică. Ni s-au vândut tot felul de informații care au bulversat populația, bine, că până la urmă am devenit o populație, cap de locuitor, în loc să avem o unitate românească și să fim uniți. Ne-am cam îndepărtat de spiritul ăsta, de armonie, de unitate…” a spus cu tristețe Ovidiu Lipan Țăndărică.

Deși se declară dezamăgit de felul în care românii trăiesc și de răutatea des întâlnită, artistul speră la o viață mai bună în țara lui: „Incertitudinea și starea asta bolnăvicioasă care ni s-a indus, teama, care este boală și tot ce trăim… Ar trebui puțin ridicată vibrația pentru că e mare nevoie…” 

„De fiecare dată când am ajuns jos s-a creat o renaștere!”

În anul 2000, Ovidiu Lipan Țăndărică a hotărât să rămână definitiv în țara natală și să nu mai stea deloc în străinătate. A revenit în forță și a avut gânduri mari pe plan profesional. În prezent, artistul are proiecte grandioase, pe care le pune în scenă în acest an și muncește din greu pentru a avea succes.

„Vârsta mea biologică nu are nicio legătură cu vârsta mea fizică!”

Ovidiu Lipan Țăndărică este conștient de vremurile pe care le trăim și consideră că timpul a trecut foarte lejer pentru el: „Chiar și spiritual, și fizic nu am nicio legătură cu vârsta mea.” 

Modest și plin de viață, artistul spune că vrea să trăiască din plin clipa și momentul. Supărările, necazurile, răutățile sunt pentru el trecătoare și lipsite de importanță. Certurile care vin pe plan profesional încearcă să le înlăture și să nu le ia în seamă.

„Eu sunt o antenă parabolică!”

Când vine vorba despre showbiz-ul autohton, Ovidiu Lipan Țăndărică are multe păreri și multe sfaturi de dat: „Am înțeles că lumea este foarte înrăită și că iese mai mult răul din oameni decât binele. O fi și asta o formă de exorcizare! (…) Scandalurile și tot ce înseamnă probleme, astea sunt mult mai perceptibile… ieși în evidență mai repede!” 

„Nu am dat importanță scandalurilor!”

„Nu sunt agresiv, dacă se spune ceva de rău trec ca și cum nu există, vin și pică. Tot timpul se găsesc răutăți și oameni care să… nu există să fii iubit de toată lumea, îți dai seama că asta e o tâmpenie. Trăim între bine și rău și atunci depinde ce alegi până la urmă. Răul să rămână cu răul și binele să înflorească și în momentul ăla suntem majoritari.” a expus artistul.

Asumat și liber în exprimare, Ovidiu Lipan Țăndărică nu se lasă condus de lumea mondenă și face mereu așa cum consideră că e mai bine: „De multe ori am dat și interviuri ciudate… am spus că am o entitate avatar, care îmi transmite dinainte, îmi dă informațiile cum să mă ghidez în viață. Am o entitate „avatarică” care pe mine totdeauna mă îndrumă!” 

Legătura cu Dumnezeu și-a creat-o încă din copilărie alături de bunicii lui care l-au crescut. Spune că viața și-a ghidat-o după legile binelui și orice i se întâmplă consideră că așa trebuie să îndure. Maestrul Țăndărică spune că nu se lasă mâniat de noile vedete și acordă spațiul necesar pentru fiecare.

„Ideea este că democrația crează un spațiu atât de larg în multe domenii ca și în cultură. Există public pentru manele, există public pentru începători, care le dau o șansă, există public pentru simfonică, pentru pop, pentru rock, pentru clasic, pentru muzica modernă ce se orchestrează acum diferite stiluri.

Dacă nu îți place ceva schimbi canalul, atât! Dar lași lucrurile să se producă, ele trebuie să ardă, prin arderea lor și producerea lor, ajungem mai înțelepți, ajungem mai selectivi și e o sită care până la urmă cerne niște vârfuri care vor rămâne.” și-a exprimat opinia artistul despre vedetele care vin și pleacă din spațiul monden.

Ovidiu Lipan Țăndărică, despre pandemie: “Mie nu mi-a fost prea mare frică”

Pandemia nu i-a dat foarte mare bătaie de cap lui Ovidiu Lipan Țăndărică. Artistul spune că nu s-a lăsat speriat și a făcut tot ce a crezut de cuviință pentru a se proteja: „Mie nu mi-a fost prea mare frică, m-am vaccinat, totul e bine… sau nu m-am vaccinat, pentru nevaccinați. Noi trebuie să fim împreună, și aceia care au înțeles să se vaccineze, și aceia care au înțeles să nu se vaccineze. Noi trebuie să creăm o unitate, cu atât mai mult sunt foarte mulți vaccinați, ăia nevaccinați care nu vor, nu mai sunt așa de expuși. Nu știm exact cine transmite cui transmite, vaccinați, nevaccinați… Nu știm care este… nu suntem încă în postura de a da un verdict, un tratament. (…)

Așadar, eu cred că o energie pozitivă, o vibrație înaltă și un zâmbet alungă teama asta de boală. Poate să-ți creeze un antidot foarte puternic și poți să treci mult mai ușor prin ea, nu că n-ar exista, dar există o încredere și spiritualitate, și fiecare cum simte el mai mult. La fel și medicamentele, la fiecare au o altă proporție de vindecare, fiecare e făcut altcumva. Nu medicamentul pentru mine, ți se potrivește și ție.” 

Deși are o viață publică expusă încă din copilărie, Ovidiu Lipan Țăndărică evită pe cât se poate să vorbească despre familia lui. Nici despre scandalurile din cariera lui nu comentează prea mult. Motivul? Spune că vrea să rămână pozitiv și să nu dea curs controverselor.

„Am avut o viață foarte activă, am fost un tip expus sexului frumos!”

„Despre viața personală întotdeauna am indus diferite alte stări, să aibă ce să se scrie, dar să nu fie neapărat cea reală. Nu cred că am mințit, am făcut o poveste. Povestea se cheamă eroarea. Pentru că oamenii au nevoie să afle și să știe ce se întâmplă, dar mai mult de atât decât sunt eu expus cu viața mea, viața personală… aș spune un singur lucru: ‘Să nu rămâneți singuri, dragii mei! Să nu fiți singuri, să ai pe cineva căruia să-i dai un telefon, să-ți fie aproape de suflet și să primești un telefon de la cineva în decursul unei zile, care ți-e aproape de suflet!’. 

Că prieteni, cunoștințe și oameni din jurul nostru sunt mulți din diferite motive, dar cineva apropiat care să te întrebe sincer ce faci, unde ești, cum ești și tu la rândul tău să-l suni…. În momentul ăla ți-ai ridicat vibrația. (…) Am avut o viață foarte activă, am fost un tip expus sexului frumos și cu energia aceea și cu starea mea sigur că s-au creat anumite…” a relatat artistul.

„M-am perfecționat să nu sufăr! Sunt atât de sensibil încât pot să fiu rănit foarte repede!”

„ Am fost foarte conștient, să știi că sunt foarte pragmatic cu mine și cu ce înseamnă viața mea. Hai să-ți divulg un secret: M-am perfecționat să nu sufăr! Sunt foarte sensibil. (…) Eu sunt atât de sensibil încât pot să fiu rănit foarte repede! (…) E o conștientizare a actului, a expunerii în planul nebuniei iubirii. Este o nebunie până la urmă, o nebunie frumoasă, din care dacă nu ieși, e foarte bine. Aia trebuie păstrată, dacă nu-ți păstrezi dragostea și iubirea asta, și emoția asta de fiecare dată că poate se întâmplă iarăși. (…) O muză care să-ți creeze o anumită stare, este foarte important pentru un artist.” spune Ovidiu Lipan Țăndărică.

Ce spune despre viața lui din prezent: „Găsesc frumusețe în orice, pentru că am motiv. (…) Sunt motivat să văd numai lucrurile frumoase. Pot să-mi permit lucrul ăsta, în sensul ăsta. (…) Trebuie să-ți permiți luxul ăsta, nu e ușor, trebuie să ai toate condimentele care să-ți creeze starea asta.” a specificat artistul.

Ovidiu Lipan Țăndărică spune că s-a dezis de toți oamenii răi din viața lui. Cei care l-au rănit au dispărut definitiv din calea lui. „La vârsta mea, care de fapt este o vârstă între două lumi, cum să aleg eu ceva care să fiu supărat, mâhnit, invidios, dimpotrivă, este momentul culminant, este gloria… mai frumos de atât ce poți să-ți oferi.”, spune muzicianul.

„Nu m-am bătut în viața mea!”

„Nu sunt laș, dar cuvântul este foarte puternic. Cu cuvântul poți să răstorni situații și lucruri grele, să știi să expui și să găsești calea de mijloc… E un mare lucru ăsta, să nu fii răzvrătit. Bine, trebuie să te și naști așa, ți-am mai spus-o, asta nu se învață. Mulți studiază lucrul ăsta, mulți vor, dar unii pot, alții nu. Cei care nu pot trebuie ajutați, asta e tot.” a spus hotărât Ovidiu Lipan Țăndărică.

„Mă iau singur la mișto!”

Maestrul Țăndărică este o persoană poate greu de înțeles atunci când nu acceptă nici măcar să se enerveze. Deși spune că nu vrea să dea curs intrigilor, artistul nu a trecut ușor peste scandalul cu Nicu Covaci, fostul coleg de trupă.

„Să fii nervos înseamnă că nu poți. Atunci te enervezi, când nu poți sau când nu înțelegi! (…) Îmi pare rău să spun, dar îmi dau seama că prostia a fost ridicată la rang de mare calitate.” a menționat artistul.

Țăndărică, despre Nicu Covaci: „Dă senzația că e supărat tot timpul”

Despre scandalul cu Nicu Covaci, Ovidiu Lipan Țăndărică preferă să nu ofere prea multe detalii, dar nu a pierdut ocazia de a-l ironiza.

„La Phoenix, când ne-am certat între noi… Eu nu m-am certat cu Nicu niciodată, eu și acum am numai vorbe frumoase, că este un manager, și un instrumentist, și un creator, care a creat o muzică rock românească absolut senzațională, niște piese formidabile, și text… 

Am cântat atâta timp împreună, am mâncat din aceeași farfurie. Cum adică eu să fiu nervos pe mine? (…) Ne-am despărțit, mi-am ales drumul meu, el dacă a înțeles altcumva, înseamnă că a avut niște planuri, că altfel nu ar fi așa de nervos și supărat. 

Hai că vă divulg o chestie: Îl strâng cizmele, domne! Îl strâng cizmele, are număr mic la cizmă și abia și le scoate din picioare, îl strâng atât de tare încât el dă senzația că e supărat tot timpul. (…) Eu sunt împăcat cu el, dar nu știu dacă el cu mine. (…) N-am cum să mă cert!” a concis Ovidiu Lipan Țăndărică despre Nicu Covaci.

Interviul integral cu Ovidiu Lipan Țăndărică îl puteți vedea în materialul video de mai sus.