Inundațiile fac ravagii în acest început de lună septembrie în mai multe regiuni din Italia. Un bărbat de 58 de ani din Torino este dat dispărut, după ce tractorul în care se afla a fost luat de o viitură.
Dacă în unele state din Europa căldura continuă să pună probleme, în Italia vremea instabilă creează din nou mari probleme. La finalul lui august, precipitațiile abundente căzute au adus inundații și viituri în unele provincii din sud.
Agenția ANSA scria, pe 28 august, că două persoane din aceeași familie au dispărut într-o alunecare de teren, care a avut loc în localitatea Talanico în regiunea Campania, după ploile căzute. Pompierii și forțele de securitate i-au căutat pe cei dispăruți. Cele mai afectate au fost orașele Avellino și Irpinia. Aici, ploile torențiale au transformat străzile din centrul orașului în adevărate râuri.
După o scurtă pauză, ploile revin în Italia. Acum, inundațiile lovesc nordul acestui stat. Din păcate, din nou sunt și victime. Un bărbat de 58 de ani a dispărut. Tractorul în care se afla a fost înghițit de apele învolburate.
O serie de imagini apărute la televiziunea de stat RAI prezintă roata vehiculului încă vizibilă în interiorul pârâului Orco, lângă Torino. Aici, tractorul în care se afla fermierul a fost luat de ape. Salvatorii locali au spus că încă îl caută pe bărbatul de 58 de ani.
Ploile au creat și alte probleme. Un râu s-a revărsat în Val di Susa din Piemont, și a dus la prăbușirea a două poduri. A fost blocat un drum provincial și 50 de oameni în două sate sunt izolați, notează AP News.
Alte două regiuni nordice, Lombardia și Veneto, au fost lovite de inundații puternice. Acestea au provocat pagube și perturbări în orașul Milano, unde râurile Seveso și Lambro s-au revărsat.
Pompierii din Milano au spus că au răspuns la zeci de apeluri pentru a salva oamenii blocați în mașini în pasajele subterane inundate și pentru a drena subsolurile pline cu apă.
Ravagii lăsate în urmă de ploi s-au raportat și între Piemont și Liguria. De asemenea, nici capitala Roma nu a scăpat de vremea extremă. În Genova, vijeliile au doborât copaci și panouri publicitare.