Fotbal intern

VIDEO / Manea şi-a anunţat demisia. “Vreau să plec”

Parcursul Coronei Braşov este dezarmant în Liga 1. Echipa a pierdut toate meciurile de la început de sezon, Iar la capitolul cartonaşe roşii este în top, cu cinci jucători eliminaţi. Supărat...
10.08.2013 | 21:34
VIDEO  Manea sia anuntat demisia Vreau sa plec
ADVERTISEMENT

Parcursul Coronei Braşov este dezarmant în Liga 1. Echipa a pierdut toate meciurile de la început de sezon, Iar la capitolul cartonaşe roşii este în top, cu cinci jucători eliminaţi. Supărat de situaţia de la echipă, Manea a anunţat că pleacă.

De altfel, nervii lui Nae Manea au cedat încă din minutul 74 al partidei cu Chiajna. Tehnicianul s-a certat cu arbitrul Marcel Bîrsan pentru cartonaşele multe primite de jucătorii Coronei. Tensionat, la final de joc, Nae Manea a continuat atacul la adresa brigăzii de arbitraj.

ADVERTISEMENT

“Eu m-am săturat de ei. Îşi bat joc de munca oamenilor. Bîrsan a dat roşu, a dat penalty. Din momentul ăsta nu vreau nici să-i mai pronunţ numele arbitrului. Aceşti aribitrii sunt de cîrpă. O să ajungă să le dăm una în cap şi să ajungem la puşcărie”, a tunat Manea.

Antrenorul nu-şi iartă nici jucătorii. Manea a anunţat că Braganca va fi amendat. “Noi ne-am bătut singuri, iar Braganca prin ce a făcut a greşit şi va fi sancţionat. Din cauza lui am jucat mai bine de 80 de minute în zece oameni”.

ADVERTISEMENT

Supărat de eşec, Manea a dezvăluit că vrea să demisioneze. “Eu nu trebuia să fiu antrenor la Corona, ci să am altă poziţie în cadrul clubului. Am vrut să aducem un antrenor, dar el ne-a refuzat şi a trebuit să mă bag eu la pregătirea echipei. Acum însă mă gîndesc să îmi depun demisia. Nu prea mai vreau să continui, pentru că e nevoie de un şoc la echipă“, a încheiat Manea la DigiSport.

 

VEZI VIDEO: