News

Video: Momentul în care o polițistă dă cu spray lacrimogen în fața colegului a devenit viral. ”Nu-i Pronto de mobilier!”

Un videoclip care-i prezintă pe polițiștii din Cluj-Napoca în acțiune a ajuns viral, astfel că internauții s-au amuzat copios pe seama oamenilor legii.
09.05.2024 | 13:18
Video Momentul in care o politista da cu spray lacrimogen in fata colegului a devenit viral Nui Pronto de mobilier
Video: Momentul în care o polițistă dă cu spray lacrimogen în fața colegului a devenit viral. ”Nu-i Pronto de mobilier!”
ADVERTISEMENT

Aparent un caz banal ce ar trebui să fie floare la ureche pentru un echipaj de polițiști, însă în realitate un nou episod în care polițiștii au ajuns să fie ridiculizați. Ce s-a întâmplat, de fapt? Un martor a filmat întreaga scenă, momentul în care doi polițiști, un bărbat și o femeie, încercau să imobilizeze un tânăr recalcitrant.

Momentul în care o polițistă dă cu spray lacrimogen în fața colegului a devenit viral

Bărbatul ar fi agresat niște copii, astfel că polițiștii au decis să-l legitimeze și să-l conducă la secție. Doar că, acesta a refuzat să coopereze și s-a luat la bătaie cu oamenii legii. În consecință, așa cum au învățat și la Academia de Poliție, agenții au încercat să-l imobilizeze pe agresor.

ADVERTISEMENT

A fost momentul în care polițista a decis să folosească un spray lacrimogen într-un mod bizar, fără să-i pese că victimă colaterală a căzut chiar colegul său. Internauții au făcut haz de necaz când au văzut imaginile, însă au exista și voci care au criticat foarte dur modul în care a acționat polițista.

„Siguranță și încredere. Bărbatul a bătut niște copii de 15 ani pe care nu îi cunoștea, iar trecătorii au oprit o mașină de poliție. De față cu Poliția, bărbatul a lovit din nou unul dintre copii iar urmările au fost prezentate în clip”, a povestit martorul care a filmat întreaga scenă, conform Ziua de Cluj.

ADVERTISEMENT

Concluzia tuturor a fost, însă, că polițiștii au nevoie de mai mult sprijin și de o instruire adevărată înainte să iasă pe stradă în tentativa de a se lupta cu răufăcătorii. „Asemenea polițistă nu are ce căuta în sistem, colegul ei încearcă să-l imobilizeze ea dă cu spray. Nu-i Pronto de mobilier”, a scris un bărbat.

Internauții au comentat dur tentativa unor polițiști de a imobiliza un bărbat

„Oare polițista din filmare are ceva calificare sau numai de dat cu spray-ul?”, „Asemenea polițiști, vai mama lor, nu sunt în stare să imobilizeze un recalcitrant .. să se lase de meserie nu e de ei”, au fost alte mesaje destul de dure. IPJ Cluj a oferit o reacție oficială după ce videoclipul a devenit viral și a transmis că bărbatul agresiv a fost transportat la psihiatrie.

ADVERTISEMENT

La data de 8 mai, în jurul orei 13.20, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că, pe Calea Mănăștur din municipiu, un bărbat se manifestă agresiv față de pietoni.

ADVERTISEMENT

La loculul menționat în sesizare a fost dirijat un echipaj de poliție, fiind identificată persoana în cauză, care a devenit recalcitrantă la vederea echipajului, având un comportament agresiv.

În acest sens, s-a procedat la imobilizarea bărbatului, ulterior acesta fiind transportat la secția de poliție pentru luarea măsurilor legale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar persoana în cauză a fost internată la o unitate medicală de specialitate”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj pentru ZIUA de CLUJ. Cu toate acestea, nicio reacție oficială față de modul de a acționa al agenților.