Potrivit Guvernului local, pe lângă cele 12 persoane decedate a mai fost rănit un om, care se află în stare gravă la spital. ”Doisprezece muncitori au murit, iar o altă persoană a fost rănită şi spitalizări”, a transmis directorul Protecţiei Civile a statului Juvencio Nieto.
Accidentul a avut loc în cursul nopții, la ora locală 3:00, într-un turn al complexului siderurgic Aceros Simec. Totul ar fi fost produs de faptul că oțelul a intrat neașteptat în contact cu apa. ”Oţelul a intrat în contact cu apa şi a provocat explozia, însă va trebui să stabilim cu exactitate ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Nieto.
Parchetul local trebuie acum să stabilească în ce condiții s-a produs acest accident și cine se face vinovat. Guvernatorul statului Tlaxcala, Lorena Cuellar, a transmis condoleanțe tuturor familiilor îndoliate și a anunțat că va ”coordona eforturile logistice de la fața locului”.
Pentru mexicani această tragedie este doar una pe o listă foarte lungă de accidente similare, conform Reuters. Grupul Simec este cotat la Bursa din Ciudad de Mexico și se descrie drept ”lider în oțeluri lungi, bare, sârme și derivate, precum și oțeluri speciale în Canada, Brazilia, Statele Unite ale Americii și Mexic”.
În urmă cu doar câteva zile, o explozie puternică ucidea doi oameni și rănea 11, de data aceasta la o fabrică din Italia. Mai exact la fabrica Toyota din Bologna. Așadar, două persoane au murit și 11 au fost rănite în urma exploziei de la fabrica Toyota.
Ca și o coincidență, tragedia a avut loc cu doar 24 de ore înainte ca oamenii să declanșeze o grevă tocmai din cauza siguranței la locul de muncă, sau mai bine spus a lipsei acesteia. Gestul lor din păcate a fost tardiv.
”Puțin după ora 17.00 s-a auzit o explozie puternică, am auzit-o de acasă, din Borgo Panigale”, povestește o femeie care locuiește în apropiere de fabrică. Persoanele decedate sunt doi bărbați în vârstă de 37 și 34 de ani.
La uzină a ajuns inclusiv primarul din Bologna, Matteo Lepore, care a vrut să vadă ce s-a întâmplat. Anchetatorii spun că explozia a fost declanșată de un compresor defect. Martorii spun că au auzit un zgomot foarte puternic, după care toate luminile s-au stins.
Explozia a fost resimțită ca un cutremur, iar toată lumea a fugit din clădire în acel moment. În fabrică se aflau 300 de angajați. Sediul Toyota din Bologna are 850 de angajați și este deschis de zeci de ani, fiind extrem de important pentru oraș.
Angajații erau nemulțumiți de mai multă vreme de măsurile de siguranță care se iau la fabrică și au spus că se tem pentru propria viață. Din păcate autoritățile nu au luat măsuri, astfel că tragedia inevitabilă s-a produs.