News

“New Simona” ne mai dă o lecţie. E pozitivă şi VICTORIOASĂ: “Nu mai gândiţi negativ”. Mesaj pentru mama sa

Simona Halep a venit relaxată şi deschisă la conferinţa de presă de după victoria cu Tatjana Maria. Şi asta pentru că a reuşit să ducă la bun sfârşit un meci complicat, cu o adversară...
02.06.2017 | 03:03
New Simona ne mai da o lectie E pozitiva si VICTORIOASA Nu mai ganditi negativ Mesaj pentru mama sa

Simona Halep a venit relaxată şi deschisă la conferinţa de presă de după victoria cu Tatjana Maria. Şi asta pentru că a reuşit să ducă la bun sfârşit un meci complicat, cu o adversară necunoscută, dar cu un fizic de invidiat, ce posedă un rever curat şi care a avut mult noroc la majoritatea mingilor la limită.

Cine n-a văzut partida şi ar afla doar scorul, 6-4, 6-3, poate crede că a fost o victorie facilă, mai ales că “glezna e bine, nici nu m-am mai gândit la ea meciul ăsta”.

IMG_3665

Dar s-ar înşela. Însăşi Simona a recunoscut-o, franc, după partidă: “A fost un meci dificil, nu mai jucasem contra ei, până acum. M-a surprins, nu mă aşteptam să joace cu mingi atât de înalte şi din cauza asta am fost un pic nesigură la începutul meciului, nu ştiam exact ce tactică să adopt, să atac rapid mingile trimise de ea sau să stau în spate şi să fac acelaşi joc precum al ei, cu mingi înalte.”

IMG_3663

“Am început să le combin, am alergat mult, am avut şi un forehand mai bun decât în primul meci, dar nu la cel mai înalt nivel. Am pierdut câteva servicii, dar, per total, sunt mulţumită de cum am servit pentru că a fost un meci bun, ţinând cont că am avut un adversar dificil. Şi un joc precum acesta îmi dă încredere şi mai mare pentru că am reuşit să mă impun în 2 seturi. Dar sunt pregătită să joc şi 3 ore, dacă e nevoie. Nu sunt obosită, mă simt OK, chiar dacă am avut mult de alergat, pentru că adversara a scos foarte multe mingi.”

Kasatkina e ca Simona: accidentată la gleznă şi cu joc bun pe zgură

Halep a vorbit şi de turul următor, în care întâneşte o “copie” a sa, Daria Kasatkina, numărul 28 mondial: fostă campioană de junioare la French Open – ca şi ea, accidentată la gleznă la Roma – ca şi ea, şi cu multă poftă de tenis pe zgură – ca şi Simona.

Iar numărul 4 mondial e conştientă de dificultatea întâlnirii: “Va fi un meci interesant contra Dariei, am avut un joc greu cu ea la Miami. Are un forehand bun, cu mult topspin. E o provocare la care sunt gata să răspund. Cred în şansele mele şi am încredere că pot câştiga.” Şi a glumit apoi: “Trebuie să o fac să alerge, pentru că e accidentată la gleznă ca şi mine” 🙂

“Trebuia să plouă? Mai bine că nu m-am gândit. Eu mă bucuram că nu mai e aşa cald”

Chestionată pe marginea vremii dificile de la Paris, cu temperaturi ridicate, umezeală foarte mare, dar şi nori ameninţători din când în când, aşa cum s-a întâmplat chiar în startul partidei, Simona Halep a răspuns zâmbind încurcată: “Trebuia să plouă? Eu mă bucuram că nu mai e aşa cald. Mai bine că nu m-am gândit” 🙂

IMG_3585

Trei întrebări şi o lecţie de la Halep: “Fiţi pozitivi!”

A fost prima dintre cele trei întrebări pe care jucătoarea le-a considerat cu tentă negativă, trimiterea fiind către ce s-a întâmplat anul trecut la Paris, când Simona a pierdut la Stosur într-un meci condus de Halep până a început ploaia (următoarele două fiind “ce trebuie făcut ca să nu existe o revenire a Kasatkinei, ca în meciul direct de la Miami, de la 2-5 la 5-5, respectiv cât contează lipsa lui Darren Cahill de pe bancă în pauze, apariţia antrenorului dovedindu-se atât de eficientă la Stuttgart, Madrid sau Roma, dar care lipseşte la Roland Garros din cauza regulamentului).

De ce “tentă negativă”? Pentru că “New Simona” gândeşte numai pozitiv, vrea să ia doar lucrurile bune din jurul ei şi să nu se încarce mai mult decât e nevoie. Indirect, percepem un mesaj foarte clar de la Halep: “M-am schimbat în bine, chiar nu vedeţi? Sprijiniţi-mă, lăsaţi-mă să fiu pozitivă, să mă controlez, pentru că asta mă face să fiu liniştită şi să joc foarte bine.”  Pentru noi, cei cărora ne e frică să nu se repete la Paris vreun moment trist din trecut, gen revenirea Kasatkinei de la Miami.

DBGU84EXUAA5HIF

sursa foto – Jimmy49 Photography

Este evident că întrebările sunt legitime. Cum la fel de clar este că rolul acestora e unul singur: acela de a o ajuta pe Simona, nu de a o destabiliza. Rezolvi o problemă doar întorcând-o pe toate părţile şi căutând soluţii. Pentru că noi ne dorim, la fel de mult ca şi Simona, să câştige un Grand Slam. Ar fi un vis devenit realitate şi o bucurie care ne-a lipsit 39 de ani!

După conferinţă, Simona ne-a oferit încă o dovadă a schimbării sale: “Oh, Doamne, nu m-am supărat! Dar fiţi pozitivi!”

Şi n-a uitat de poza de după victorie, a doua din rândul celor şapte pe care i-am propus să le facem după fiecare meci de la French Open, ca răspuns la faptul că ea nu se consideră favorită la câştigarea trofeului, Simona zâmbind larg la bliţul aparatului ce imortaliza momentul celei de-a doua victorii la Roland Garros.

Au mai rămas 5! Suntem pozitivi, Simona! Chiar credem că se poate.

HAIDE!  

“La Miami, e adevărat, a revenit de la 5-2 pentru mine, la 5-5. Dar sper să nu mai fie astfel de momente. Aici e zgură, e total diferit, şi nu am jucat contra ei pe suprafaţa asta. Nu ştiu decât atât: că ies pe teren, să lupt şi să câştig” – Simona Halep

“Te setezi înainte de turneu că nu ai sprijinul antrenorului pe bancă. Eu am spus de mult că aş vrea să renunţ la asta, cred că e mai ok şi din punctul de vedere al adversarelor, ca să ne facem treaba singure pe teren. Uneori îl chem pe Darren ca să-mi confirme că ce fac e bine, alteori ca să schimb ceva din ceea ce nu merge sau îl chem doar ca să vorbim despre ce am făcut pe teren şi dacă planul e ok” – Simona Halep

După victoria contra Tatjanei Maria, Simona a scris pe Instagram un mesaj pentru mama sa, cu ocazia zilei de naştere. “Mama, la mulţi mulţi mulţi ani! Îţi doresc să fii sănătoasă, să trăieşti alături de noi 100 de ani. Fii mândră de ceea ce ai realizat în viaţă. Îţi mulţumesc că ai fost şi eşti mereu alături de mine, că m-ai susţinut 120% să ajung unde îmi doream. Te îmbrăţişez cu mare drag!.

Mama, la multi multi multi ani! Iti dorresc sa fii sanatoasa sa traiesti alaturi de noi 100 de ani. Fii mandra de ceea ce ai realizat in viata. Iti multumesc ca ai fost si esti mereu alaturi de mine, ca m ai sustinut 120% sa ajung unde imi doream. Te imbratisez cu mare drag! ???❤️

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on