News

Video. Noi explozii ale unor dispozitive de comunicații în Liban. Cel puțin 3 morți și 100 de răniți

Panică în mai multe zone din Liban, în special în Beirut, acolo unde au avut loc noi explozii ale unor dispozitive de comunicații. Mai mulți morți și răniți.
18.09.2024 | 19:01
Video Noi explozii ale unor dispozitive de comunicatii in Liban Cel putin 3 morti si 100 de raniti
Un nou val de explozii în Liban: dispozitive ale Hezbollah, detonate în Beirut. Cel puțin 3 morți și 100 de răniți. Sursa foto: X / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Miercuri, 18 septembrie, au avut loc noi explozii în Liban. Se pare că mai multe dispozitive de comunicații folosite de membrii Hezbollah au explodat. Au fost deflagrații în suburbiile din Beirut, precum și în sudul și estul Libanului, notează presa internațională.

Un nou val de explozii în Liban: dispozitive ale Hezbollah, detonate în Beirut. Cel puțin 3 morți și 100 de răniți

În cursul acestei după-amiezi, pe site-urile de socializare au apărut mai multe filmări cu ceea ce ar arăta noi explozii în Liban. Se pare că, pentru a doua zi la rând, dispozitivele de comunicații folosite de membrii organizației Hezbollah au sărit în aer.

ADVERTISEMENT

Potrivit Agenției Naționale de știri din Liban, NNA, ”un număr semnificativ” de răniți au fost duși la spitale din suburbiile de sud ale Beirutului, după ce pagerele lor wireless au explodat.

În urma deflagrațiilor de miercuri, se pare că cel puțin trei persoane au fost ucise, a mai raportat NNA, citată de NBC News. Ulterior, Al-Manar, agenția de știri afiliată Hezbollah, a raportat că dispozitivele wireless au explodat în mâinile oamenilor din întreaga țară.

ADVERTISEMENT

Associated Press notează că jurnaliştii săi se aflau la Beirut la o înmormântare a patru persoane ucise de pagerele explozive cu o zi înainte. La un moment dat, la funeralii s-au auzit ”explozii multiple”. La fața locului au sosit mai multe ambulanțe, au spus jurnaliștii AP.

ADVERTISEMENT

”O serie de walkie-talkie-uri au explodat în suburbiile de sud ale Beirutului”, a spus cei de la Al-Manar. O parte dintre dispozitive au explodat în interiorul a două mașini din zonă.

ADVERTISEMENT

Ministerul Sănătății din Liban a confirmat miercuri că peste 100 de persoane au fost rănite de dispozitive electronice care au explodat în diferite zone ale țării.

În social-media au apărut filmări cu momentele exploziilor de miercuri din Beirut. Se observă momentul în care o serie de dispozitive sunt detonate la înmormântarea unui fost lider Hezabollah, Mahdi Ali Ammar. Alte imagini arată mașini, blocuri sau motociclete în flăcări.

ADVERTISEMENT

Reamintim că marți, pagerele a mii de membri Hezbollah au explodat. S-au raportat cel puțin 12 morți şi peste 2.800 de răniți. Imaginile din spitalele libaneze au prezentat persoane cu brațe sau degete amputate sau cu răni la față și şold.