George Ogăraru, directorul centrului de copii și juniori al Stelei, a tras un semnal de alarmă în legătură cu influența nocivă pe care unii părinți o au în dezvoltarea micuților fotbaliști. Pentru a exemplifica asta, oficialul „roș-albaștrilor” a postat un video absolut șocant. În partida contra Stelei, mai mulți părinți ai copiilor de la Raiders au pus presiune pe arbitraj. Unul dintre tați a ajuns la cel mai josnic nivel posibil, în momentul în care a urlat către fiul său să îi rupă picioarele unui adversar!
„Rupei-i, bă, picioarele!”, este îndemnul șocant al tatălui unuia dintre jucători. Asta după ce un meci întreg a înjurat arbitrii, adversarii și l-a îndemnat pe antrenorul celor de la Raiders să scoată echipa de pe teren. Au fost chiar mai mulți părinți care pe întreaga partidei au urlat, au înjurat și au protestat la adresa arbitrilor.
Asta în timp ce restul părinților erau nevoiți să suporte circul grotesc al unui individ care nu are nicio legătură cu sportul, ci doar cu violența și golănia. După ce și-a îndemnat fiul să-i rupă picioarele unui alt copil, unii dintre părinți au răbufnit și i-au atras atenția cât de josnic este ceea ce face.
Tatăl agresiv nu a înțeles nimic din ce i s-a transmis și nu și-a cerut scuze. Ba chiar a continuat să înjure și să reproșeze anumite decizii ale arbitrilor care nu i-au convenit. Asta în condițiile în care pe tot parcursul partidei, atmosfera a fost una cum nu ar trebui să existe în sport, cu atât mai puțin la un meci de juniori, ba chiar micuți de 9-10 ani.
„Bă, ești nesimțit! Bă, ce hoție! Scoate-i bă de pe teren! Nesimțitule, zi bă dacă vrei să bată ăștia!”, a urlat unii dintre părinți, în timp ce micuții încercau să își vadă de joc. Tensiunea a crescut treptat, alimentată de câțiva dintre părinți care creaseră un mediu extrem de toxic în care se juca partida de U10. Și s-a ajuns la acel îndemn la violență extremă. Revoltător!
„Rupe-i picioarele!”, …părintele unui copil de 9 ani… Educația sportivă a copiilor noștri este influențată în mare parte de „adulții” care creează mediul lor de dezvoltare. Astăzi, după un nou meci unde am fost martor la influența nocivă a părinților asupra mediului în care cresc copiii noștri, am decis să public câteva imagini care să atragă atenția organizatorilor și responsabililor principali ai competițiilor de fotbal juniori din București!
Vă rugăm să luați măsurile necesare pentru eliminarea injuriilor și jignirilor, a presiunii negative puse pe copiii din teren și pe arbitri precum și a instigărilor la violență create de părinții prezenți în tribune. Opriți meciurile, dați voie arbitrilor să ia măsuri imediate și amendați cluburile care nu își pot controla părinții copiilor! Găsiți soluții și implementați-le!! Este inacceptabil ca la o competiție U10 să fie o astfel de atmosferă în jurul terenului!!”, scrie George Ogăraru în postarea sa de pe Facebook.