News

Video. Scandal la o școală din Bihor. Trei elevi au veniți băuți la ore. Unul a fost încătușat. Acuzații ale părinților

Scandal la o școală din Bihor. Trei elevi au venit băuți la ore și au făcut scandal. A fost chemată Poliția, iar un copil a fost încătușat. Părinții acuză abuzul autorităților.
29.09.2022 | 11:02
Video Scandal la o scoala din Bihor Trei elevi au veniti bauti la ore Unul a fost incatusat Acuzatii ale parintilor
Trei elevi au venit băuți la școală. Unul a fost încătușat de polițiști. Sursa foto: captură Facebook / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Incidentul a fost semnalat în localitatea bihoreană Hidişelu de Jos, luni dimineață. Între timp, imagini video de la fața locului au ajuns în spațiul public.

Trei elevi au venit băuți la școală. Unul a fost încătușat de polițiști

Filmul evenimentelor. Trei elevi ai școlii din localitate, toți în vârstă de 14 ani, ar fi venit băuți la școală.

ADVERTISEMENT

Profesorii spun că aveau un comportament agresiv și adresau injurii elevilor și personalului didactic. Dat fiind acest aspect, s-a solicitat intervenția polițistului din cadrul Postului de Poliție Hidișelu de Jos, notează Bihon.ro.

Chiar în acel moment, agentul se afla în fața școlii pentru dirijarea traficului și asigurarea fluenței intrării copiilor la școală.

ADVERTISEMENT

Apariția omului legii i-a calmat pe doi dintre elevii scandalagii. Un al treilea a continuat scandalul în unitate.

Astfel, agentul a cerut ajutorul încă unui polițist, tot de la același post din Hidișelu de Jos. Întrucât copilul nu s-a calmat și a fost la fel de recalcitrant, a fost nevoie de o intervenție în forță a agenților. Polițiștii l-au încătușat pe elev.

ADVERTISEMENT

IPJ Bihor descrie modul de desfășurare al evenimentelor: ”Polițistul a intervenit în sala de clasă în care se aflau cei trei elevi, doi dintre ei s-au supus recomandărilor polițistului de a aștepta în curtea școlii pentru a fi conduși acasă, însă cel de-al treilea a continuat comportamentul turbulent, proferând injurii, alergând între sălile de clasă și provocând în rândul elevilor indignare și un sentiment de insecuritate.

Polițistul a solicitat în sprijin un coleg de la același post de poliție, însă, pentru că elevul nu se supunea indicațiilor polițiștilor, în momentul în care a manifestat agresivitate față de un alt elev, pe care l-a îmbrâncit, aruncându-i pe jos ghiozdanul și alte obiecte personale, polițiștii l-au încătușat și l-au condus la postul de poliție din Hidișelu de Jos, unde a continuat tulburarea ordinii și liniștii publice și proferarea de înjurii”, transmite comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.

ADVERTISEMENT

Părinții acuză abuzuri ale Poliției: ”Priviți cum sunt tratați copiii romi”

O parte dintre elevii martori la incident au filmat momentul. Ulterior, mama băiatului încătușat a postat un videoclip în mediul online în care se poate observa cum doi polițiști îl pun la pământ și îl imobilizează pe minor.

”Vă rog să priviți cum sunt tratați copiii minori romi la școală de către scoală și șeful de post! Dacă în prezența copiilor s-a comportat așa, gândiți-vă după ce a ajuns în secția de poliție, ce s-a întâmplat??

Sunt unii dintre profesori care cred că așa trebuie să se comporte cu romii!! Unde-i protecția copilului?” , este mesajul postat de mama minorului implicat în agresiune, pe Facebook.

După acest scandal , minorul s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei. În ceea ce-i privește pe agenții acuzați de abuz, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a dispus efectuarea de verificări prin Biroul de Control Intern.

”Referitor la o eventuală agresiune comisă de polițiști asupra minorului, polițiștii Biroului Control Intern s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, urmând a fi trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, spre competentă soluționare”, mai precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT