Video. Simona Halep la conferinţa de presă: “Am fost prea tensionată astăzi, am jucat rău”

Irina Aldea   
in Simona Halep
23/03/2018, 12:30
Video. Simona Halep la conferinţa de presă: “Am fost prea tensionată astăzi, am jucat rău”

Revista Fanatik / Septembrie - 48 de pagini, numai 5 lei
48 de pagini, numai 5 lei

Petre Cozma, răvăşit de eliberarea ucigașilor fiului: „Îi iau cu lopata!”
Acum la toate punctele de presă

Simona Halep s-a calificat în turul trei după un meci epic, de peste două ore. Sportiva noastră s-a impus cu 7-5 în decisiv în faţa lui Oceane Dodin şi va juca în următorul meci cu Agnieszka Radwanska. Franţuzoaica a ajuns pe tabloul principal în calitate de lucky loser, după ce se retrăsese în ultimul tur al calificărilor. Dodin a dezvăluit chiar că se afla în drum spre aeroport în momentul în care a primit vestea că a primit un loc pe tablou.

Simona, sinceră, aşa cum o ştim, a vorbit deschis la conferinţa de presă de după meci despre cum a trăit ea partida şi a descris momentul mai tensionat din meci în care a dat cu racheta de pământ. “Putem să vorbim despre rachetă. E terminate (râde). I-am dat-o unui copil de mingi. A fost o reacţie de moment, care cred că a fost benefică, pentru că m-a relaxat puţin. Am fost prea tensionată astăzi, am jucat rău, dar sunt şi zile din astea. Important e că n-am renunţat şi de aceea am şi învins. N-am jucat bine, dar atunci când câştigi, iei doar lucrurile bune. Ea a jucat foarte bine, a lovit puternic. La un moment dat nu ştiam unde o să vină mingea. Nu mai jucasem împotiva ei. A servit bine, cu peste 100 de mile pe oră, ceea ce e bine. Nu pot să vă spun prea multe despre această partidă, pentru că nu prea ştiu cum a fost. Ştiu doar că am jucat rău, dar până la urmă a fost o zi de muncă încununată de succes şi o iau ca atare”, a mărturist Simona. 

Simona Halep: “Radwanska este foarte inteligentă”

După testul trecut cu brio în turul secund, pentru Simona urmează o altă încercare de proporţii: Agnieszka Radwanska. Chiar dacă poloneza nu este în cea mai bună formă a carierei, rămâne un real pericol pentru orice jucătoare din circuit, chiar şi pentru liderul mondial. “Este mereu dificil de jucat împotriva ei, pentru că este foarte inteligentă. Joacă moale, aşa că nu va fi ca astăzi, dar este foarte deşteaptă pe teren. Va trebui să fiu mai agresivă ca astăzi, va trebui să iau mingea mai repede. Vom vedea ce va fi, dar cu certitudine va fi un meci dur, pentru care sunt pregătită. Sunt dispusă să alerg, am venit aici pentru a juca din ce în ce mai bine. Mă simt mai puternică, nu mai intru în panică atunci când trebuie să joc set decisiv, sunt relaxată şi lupt până la capăt. Astfel capăt convingerea că am şanse mari să câştig meciul şi îmi urmez drumul”, a spus Simona despre viitoarea sa adversară.

Simona a vorbit în final şi despre subiectul care implică jucătoarele care dau naştere şi se întorc apoi în circuit fără să beneficieze de cap de serie protejat. “Când cineva aduce un copil pe lume, este ceva mai presus decât sportul, un lucru foarte special în viaţă şi nu aş avea nimic împotrivă dacă cineva clasat pe locul 1, care trece prin această experienţă, la revenire să fie cap de serie principal, la cele 8 turnee unde beneficiază de clasament protejat”, a completat sportiva noastră. 

Închide ×