Video. Sloane Stephens, discurs emoţionant după finala de la Miami: “Am crezut că viaţa mea s-a sfârşit”

Irina Aldea   
in Sporturi
01/04/2018, 20:02
Video. Sloane Stephens, discurs emoţionant după finala de la Miami: “Am crezut că viaţa mea s-a sfârşit”

Revista Fanatik / Septembrie - 48 de pagini, numai 5 lei
48 de pagini, numai 5 lei

Petre Cozma, răvăşit de eliberarea ucigașilor fiului: „Îi iau cu lopata!”
Acum la toate punctele de presă

La capătul unei competiţii în care le-a răpus pe Garbine Muguruza, Angelique Kerber şi Victoria Azarenka, Sloane Stephens, câştigătoarea de la US Open 2017, a reuşit să pună în scenă o prestaţie de vis, de-a lungul căreia nu i-a dat nicio şansă deţinătoarei trofeului de la Roland Garros, asta deşi primul set a fost unul pe muchie de cuţit. La conferinţa de presă de după meci, jucătoarea din America a vorbit şi despre episodul nefericit din cariera sa în care s-a accidentat şi a fost obligată să stea departe de terenul de tenis. “Am crezut că viaţa mea s-a sfârşit, pentru că singurul lucru pe care l-am avut a fost tenisul, singurul lucru pe care ştiam să-l fac”, a recunoscut Stephens.

“Când mi-am schimbat perspectiva şi am mers să lucrez la Tennis Channel şi terminam şcoala, am avut atât de multe lucruri care mă aşteptau în viitor, lucruri pe care le puteam realiza. Faptul că am conştientizat că pot fi bună şi la altceva decât la tenis mi-a oferit perspectivă. Mă simt atât de bine că pot concura în fiecare săptămână, e incredibil. Chiar şi după US Open, eram jos, nu aveam rezultate, iar oamenii erau dezamăgiţi. Dar jucătorii care revin din situaţii dificile sunt cei mai puternici”, a declarat jucătoarea din America.

Sloane Stephens, tot mai sus în clasament

Sloane Stephens a vorbit şi despre faptul că a intrat în Top 10, lucru pe care îl avea în plan de foarte mult timp. ”Sunt foarte încântată. Este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna. Cred că e nevoie de foarte mult timp pentru a ajunge acolo, doar pentru a fi în primele 10, pentru că ajunsesem pe locul 11 şi chiar mă plictisisem să mi se tot spună că cel mai sus am ajuns în carieră pe 11. Deci, sunt foarte încântată că de luni voi fi în top 10”, a spus Stephens.

Jucătoarea din America are 0 puncte de apărat până în luna august şi poate face un salt impresionant în clasament dacă se va descurca la fel de bine pe zgură şi iarbă ca pe hard. “Mă aştept la lucruri bune. Evident, mi-a lipsit mult ultimul sezon de zgură, pentru că nu am putut evolua, deci sunt foarte entuziasmată să joc pe această suprafaţă. Zgura este preferata mea. Nu am fost la turneul din Roma pentru doi ani şi de abia aştept să mă întorc acolo. Cred că joc destul de bine, sunt într-un loc bun şi sper să obţin rezultate foarte bune şi în perioada următoare”, a mai spus Sloane Stephens.

Închide ×