Camelia Voinea a fost acuzată în mai multe rânduri de alte gimnaste că le-a abuzat fizic, psihic și verbal. De această dată, imaginile o înfățișează pe antrenoare agresându-și verbal fiica, pe Sabrina Voinea, pe care o antrenează la lotul național.
Antrenoarea Camelia Voinea a reacționat după apariția filmulețelor în care o abuzează verbal pe fiica sa Sabrina Voinea și, deși a recunoscut că mai are momente de severitate, a precizat că gimnastica este un sport de anduranță.
”Am citit cu amărăciune articolele din presa care au preluat niște imagini de acum 10 ani. Este clar că este vorba despre o campanie coordonată împotriva noastră și care nu poate decât să facă rău sportului românesc, gimnasticii noastre.
Ar trebui să se știe că aceste imagini au mai fost prezentate conducerii federației și acum 2 ani, deci nu este nimic nou, iar oficialii FRG din vechea conducere m-au amenințat și șantajat permanent cu aceste imagini.
Sigur că, de altfel ca orice părinte și antrenor, și am puterea să recunosc asta, și eu regret că mai ridic tonul, că poate am momente de supărare, de nervi sau de severitate. Dar ce antrenor nu face asta? Asta este meseria și ca să ajungi acolo sus mai există și momente grele și tensionate.
Nu cred că există vreo mare campioană care să spună că a avut doar lapte și miere în carieră. Dar de aici până la acuzații absurde precum bătăi sau că îmi abuzez sportivele este cale lungă, iar aici îmi voi rezerva dreptul să îmi apăr imaginea în justiție pentru astfel de minciuni și denigrări.
Gimnastica este un sport de anduranță, ce implică sute de ore de antrenament, mii de repetări și, nu în ultimul rând, privațiuni acceptate și asumate. Totul pentru un vis. Eu, în calitate de campioană mondială, vicecampioană europeană, mondială și olimpică, am trăit deja acest vis, am gustat din cupa succesului, am trăit elixirul gloriei!
Nu trăiesc prin Sabrina; ea nu împlinește așteptările mele, ci caută să-și împlinească propriul vis, la rândul său. Cu aceeași muncă, dăruire și sacrificii asumate. Cine a trecut printr-o sală de antrenament, pe drumul spre înalta performanță, știe că există momente în care poți ceda emoțional. Dar aceste clipe nu zdruncină comuniunea dintre o mamă și fiica ei, ci o întăresc.
Nu voi mai continua să răspund unor astfel de provocări. Cei care urmăresc să ne distrugă performanțele vor fi dezamăgiți. Nu cedăm, rămânem unite și vom munci la fel ca și până acum, alături de toți cei care ne sprijină și cărora le mulțumim că ne sunt alături. Celorlalți, sper să le răspundem doar prin bucuria pe care Sabrina le-o va aduce românilor, urcând în viitor pe podiumuri mondiale și olimpice”, a scris Camelia Voinea, pe contul de Facebook.
În cadrul aceleiași postări este și un videoclip în care Sabrina Voinea citește un mesaj de susținere pentru mama sa având în spate o vitrină plină de trofee.
”Sunt tare tristă când văd că în lumea gimnasticii apar lucruri neadevărate despre mine și mama mea și că presa le dă curs fără să ne întrebe nimic sau să ne ceară părerea înainte. Nu m-a forțat nimeni să fac nimic. Nu am fost niciodată constrânsă sau abuzată.
Aici, în spatele meu, sunt trofeele care au fost obținute cu – întoarce-te înapoi și încă o repetare -. Rezultate de care sunt foarte mândră și pe care nu le-aș fi putut obține fără sacrificii, palme rupte, lacrimi, dar mi-am asumat (…)
Mama mea e singura care știe drumul, are pregătire și cunoștințele necesare pentru a mă menține în topul celor mai bune gimnaste de pe planetă. Nu am fost niciodată constrânsă sau abuzată. Aș fi preferat să stau deoparte și să nu răspund. Dar prefer să o fac pentru a nu da impresia că sunt o victimă”, a spus Sabrina Voinea.
Filmările sunt făcute în urmă cu aproximativ 10 ani și o înfățișează pe Camelia Voinea cum o jignește pe fiica sa în timpul unui antrenament. În videoclipuri, antrenoarea o forțează pe Sabrina Voinea să repete de mai multe ori exercițiile, în ciuda faptului că micuța o roagă să o înțeleagă cu nu mai poate.
Într-o primă fază, Sabrinei Voinea nu îi iese un element la bară, iar mama sa se îndreaptă furioasă spre ea. Gimnasta se ferește din instinct, ca și când ar ști că urmează o corecție fizică. Este doar ciupită și pusă să refacă exercițiul în ciuda stării emoționale precare.
Însă asta nu este tot. Trecută la paralele, micuța sportivă are parte de același tratament. ”Mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine. Nu mai pot! Mă lovesc!”, se poate auzi spunând Sabrina, în timp ce se trântește lângă aparat și începe să plângă din nou.
Camelia Voinea nici nu vrea să audă de așa ceva și îi cere fiicei sale să continue antrenamentul. ”Nu mai pot, mă dor coastele! Nu mai pot să mai fac!”, spune gimnasta, dar rugămințile ei nu au ecou.
”Acțiunea e aici, da? Nu în cădere”, se aude vocea autoritară a mamei sale, în timp ce alături de ea a venit o altă antrenoare care încearcă să o ajute să-i iasă exercițiul și să treacă peste momentul dificil.
Traumatizată de tot ce i se întâmplă, Sabrina Voinea încearcă să schimbe elementul pe care îl are de executat: ”Mami, pot să fac…”. Însă replica părintelui este absolut halucinantă: ”Du-te dracului! Hai!”.
”Dar vreau să fac îndreptare. Nu pot!”, își mai încearcă încă o dată norocul gimnasta, iar Camelia Voinea continuă cu jignirile la adresa fiicei sale: ”Ce să-ți fac eu dacă ești proastă?! Continuă, fără număr!”.
Colegele de antrenamente ale Sabrinei Voinea îi țin pumnii pentru a reuși și a scăpa de calvar, dar micuța cade din nou de la paralele și, printre sughițuri de plâns, îi transmite mamei că nu mai poate.
După încă o încercare ratată, sportiva își intensifică rugămințile la adresa mamei și antrenoarei sale: ”Mami, nu mai pot! Sunt toată lovită!”. Nici de această dată nu are mai mult succes. ”Hai, mai faceți o dată”, se aude Camelia Voinea, în timp ce fiica sa spune: ”Dar nu mai pot!”, în timp merge din nou spre aparat. Videoclipurile care o incriminează pe Camelia Voinea au fost publicate de golazo.ro.
La întoarcerea de la Campionatele Mondiale de la Jakarta, din această toamnă, gimnasta Denisa Golgotă a făcut o sesizare la Federație cu privire la comportamentul agresiv al Cameliei Voinea.
”(n.r. ai depus către Federaţie plângere pentru bullying în sala de antrenament?) Bullying-ul nu a fost doar în sala de antrenament, atât bullying cât şi hărţuire, am depus o plângere care a fost total ignorată de Federaţie.
Cam toată lumea ştie la ce mă refer, persoanele cu care mă antrenez în sală sunt cele care m-au hărţuit şi au încercat să mă facă să cedez psihic. (n.r. Există persoane în sală care te-au hărţuit personal?) Da! (n.r. Nu a fost niciun răspuns din partea Federaţiei?) Nu, toată lumea s-a făcut că plouă, din păcate.
Nu-mi pare rău că am revenit, consider că a fost cea mai bună decizie, sunt bucuroasă pentru ce am reuşit să fac. Dar într-adevăr, nu mă aşteptam să am parte de atâta discriminare şi de atât de mult rău. Poate o să spun la un moment dat, dar cred că toată lumea poate să tragă singură concluziile pentru că toată lumea ştie cu cine mă antrenez în sala de gimnastică.
Nu este normal să fie un aşa tratament faţă de celelalte sportive, nu doar de mine. Pot spune că s-a întâmplat de foarte multe ori să vină fete la mine şi să-mi spună ce au auzit că a spus acea persoană, că mi-ar da pumni în gură până mă desfigurează şi că o să am nevoie de operaţii estetice”, a afirmat Golgotă.
La scurt timp după apariția acestor declarații, fosta gimnastă Camelia Voinea a negat vehement acuzațiile și chiar a amenințat că o va chema în instanță pe Denisa Golgotă pentru a proba cele spune.
”Sunt niște minciuni, niște frustrări, pentru că Sabrina este mult mai bună decât ea. Mă deranjează foarte mult și, dacă nu-și va cere scuze, voi acționa pe căi legale. Nu pot să stau cu mâinile în sân și fiecare să spună ce vrea, fără să aibă dovezi. Este clar că este manipulată de anumite persoane, din cercul ei, dar nu voi accepta să se spune astfel de minciuni.
Nu am vrut să ne plângem, dar și noi am făcut toxiinfecție alimentară, am fost răcite, iar Sabrina a concurat cu febră de 38,6 grade. În plus, i-a recidivat și tendinita cu care s-a confruntat și la Jocurile Olimpice, și la Europene”, a precizat Camelia Voinea.