Așadar, dacă ”trumpiștii” s-au bucurat teribil pentru victoria lui Donald Trump, o parte dintre susținătorii Kamalei Harris pur și simplu au luat-o razna. Deja au apărut compilații cu cele mai ”amuzante” astfel de reacții.
Ce-i drept, privite la rece, multe dintre reacții par deplasare și pot fi considerate amuzante. Fie că devin violenți verbal sau fizic, susținătorii Kamalei Harris au un lucru în comun: în urăsc din suflet pe Donald Trump și nu pot concepe că acesta a învins.
Majoritatea spun că se tem pentru viața lor pentru că fac parte din diverse minorități, fie gay, fie latinos sau afroamericani. Această retorică a fost îmbrățișată în special de vedetele din California sau marile state democrate cum ar fi New York sau Washington.
Între timp, Kamala Harris și Joe Biden le-au transmis americanilor să accepte această înfrângere și să nu îi considere dușmani de moarte pe votanții Trump. ”Bună ziua tuturor. Mulțumesc tuturor. Vreau să spun, vă iubesc și eu. Inima mea e plină azi, e plină de mulțumire pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o. Plină de iubire pentru țara noastră și plină de speranță.
Nu a fost ce ne-am dorit, pentru ce am luptat, nu pentru ce am votat, dar vă spun, să mă auziți când vă spun. Lumina promisiunii Americii va arde mereu puternic. Atâta timp cât nu ne dăm bătuți, cât timp luptăm.
Pentru soțul meu iubit și familiei mele, vă iubesc mult. Pentru președintele Biden, mulțumesc pentru suport. Știu, oamenii simt tot felul de sentimente acum, de emoții. Trebuie să acceptăm rezultatul alegerilor. Am discutat cu domnul Trump, l-am felicitat (huiduieli). I-am spus că îi vom ajuta cu tranziția, că va fi o tranziție pașnică”, a transmis Harris.
Un mesaj similar a avut și Joe Biden, președintele SUA. ”Nu poți să-ți iubești țara doar când câștigi. Este important să acceptăm alegerea făcută de țară. Țara alege una sau alta, noi acceptăm alegerea pe care a făcut-o țara. Nu poți să-ți iubești țara doar când câștigi.
Nu poți să-ți iubești aproapele doar atunci când ești de acord. Ceea ce cred că puteți face, indiferent pentru cine ați votat, este să vă vedeți unii pe alții nu ca adversari, ci ca colegi americani”, a declarat Biden.
În încheiere, Joe Biden a felicitat-o pe Kamala Harris și le-a transmis celor care nu îl susțin pe Trump să nu își piardă speranța că țara lor va ajunge cândva pe drumul cel bun. Asta, în timp ce societatea americană e mai divizată ca oricând.