Sport

Video tulburător! Mo Salah, gest de suflet pentru prietenul Isaac Kearney înainte de Trabzonspor – Ferencvaros

În sezonul trecut, Mo Salah s-a împrietenit cu Isaac, un fan al lui Liverpool care suferă de sindromul Wolf-Hirschhorn, devenit faimos pentru că adoră să cânte la chitară.
21.08.2026 | 09:59
Video tulburator Mo Salah gest de suflet pentru prietenul Isaac Kearney inainte de Trabzonspor  Ferencvaros
Mo Salah și-a adus fanul la meciul lui Trabzon. Isaac e faimos la nivel mondial
ADVERTISEMENT

Chiar dacă a părăsit pe Liverpool cu destinația Trabzonspor, Mo Salah a ținut să-și ducă prietenul la meci și să-i facă o surpriză, chiar înainte de meciul echipei sale cu Ferencvaros, din Europa League. Isaac s-a bucurat de moment și i-a oferit simbolic o „pasă decisivă” lui Salah.

Mo Salah l-a invitat la meciul lui Trabzonspor pe Isaac, micuțul devenit faimos prin rândul fanilor lui Liverpool

Momentul a fost savurat de familia lui Isaac, care a publicat pe Instagram mesajul: „Ce zi!!!! Trabzonspor și Turkish Airlines au colaborat și ne-au adus aici cu avionul pentru a-i face o surpriză lui Mo. Am fost ATÂT DE ENTUZIASMAT să vă povestesc tuturor.

ADVERTISEMENT

Ce club extraordinar este Trabzonspor pentru că a ajutat la crearea acestui moment incredibil! O zi pe care nu o vom uita niciodată”. Mai mult, Isaac a fost primit cu brațele deschise și de galeria lui Trabzon, cântând alături de fanii turci pentru echipa favorită.

Isaac Kearney a devenit legendă în rândul fanilor lui Liverpool, prin talentul său neobișnuit în ciuda unui sindrom necruțător

Micuțul Isaac Kearney a ajuns legendă printre fanii lui Liverpool după un videoclip viral. Cu toate că suferă de o cumplită boală genetică, copilul a topit inimile a milioane de oameni prin talentul său. Născut cu sindromul Wolf-Hirschhorne, Isaac a dezvoltat o adevărată pasiune și un talent real pentru muzică.

ADVERTISEMENT

Videoclipurile sale în care cântă la chitară au ajuns rapid virale pe Tik Tok și a fost doar o chestiune de timp până când să fie remarcat de oficialii echipei Liverpool. „Cormoranii”, cu Mo Salah în frunte (pe atunci) l-au vizitat pe copil la școală și chiar au realizat un mini documentar cu viața micuțului.

ADVERTISEMENT

Isaac a ajuns să facă cunoștință cu toți jucătorii din lot, după care a fost invitat la meciul lui Liverpool cu Manchester City și a intrat pe teren alături de eroul său, Virgin Van Dijk. Tatăl lui Isaac, Alan, a mărturisit că fiul său este cel mai mare fan al lui Liverpool.

ADVERTISEMENT

Familia lui Isaac este impresionată de atenția și iubirea pe care le primește copilul din partea tuturor fanilor fotbalului din lume

„Isaac se uită în fiecare zi la clipurile în care apare alături de jucătorii lui Liverpool. De fapt, foarte mult timp din zi și-l petrece ascultând cântece și urmărind videouri despre Liverpool FC”, a declarat Alan Kearney, tatăl lui Isaac. Isaac Kearney are peste 1 milion de urmăritori pe TikTok, iar clipurile cu el în care cântă alături de starurile lui Liverpool au ajuns la zeci de milioane de vizualizări.

Am început să plec mai devreme la meciurile lui Liverpool, pentru că pe măsură ce ne apropiem de Anfield, fanii ne abordează și ne cer să facă poze alături de Isaac. Toată lumea se comportă minunat cu el. Steve Edge, un artist local, ne-a făcut cadou un tablou cu Isaac împreună cu Virgil, iar formația A Flock Of Seagulls chiar a scris un cântec în cinstea lui Isaac.

ADVERTISEMENT

Vedem oameni care au tricouri și eșarfe cu numele lui, este emoționant. Steven Gerrard ne-a contactat pentru un video call cu fiul nostru. Iar Sir Kenny Dalglish ne-a transmis că așteaptă să ne întâlnim la următorul meci de Premier League”, a mai declarat Alan Kearney, tatăl lui Isaac. Acum, după cum se poate vedea, faima lui Isaac a ajuns până în Turcia, acolo unde copilul a fost invitat surpriză al galeriei lui Trabzonspor. Profitând, desigur, și de faptul că acolo a ajuns legendarul Mo Salah.