Pariuri sportive

VIDEO / Roger Federer a adus Elveţiei Salatiera de Argint!

Federer s-a prăbuşit pe zgură imediat după ultimul punct al partidei şi a izbucnit în lacrimi, vizibil emoţionat de performanţa realizată alături de Wawrinka. ...
23.11.2014 | 22:50
VIDEO  Roger Federer a adus Elvetiei Salatiera de Argint

Federer s-a prăbuşit pe zgură imediat după ultimul punct al partidei şi a izbucnit în lacrimi, vizibil emoţionat de performanţa realizată alături de Wawrinka. 

Loading the player…

Capture2

E gata!!! Federer şi Wawrinka au adus Salatiera de Argint pentru Elveţia, prima din istorie. Este ultimul trofeu important care lipsea din cariera legendarului Roger Federer.

Federer se impune şi în setul doi, scor 6-2, şi domină partida categoric. Elveţia mai are nevoie de un set pentru a cîştiga.

Roger Federer a cîştigat primul set, scor 6-4, contra lui Richard Gasquet, iar Elveţia este tot mai aproape de a obţine trofeul. Cupa Davis este singura competiţie majoră pe care Federer nu a cîştigat-o pînă acum.

A ÎNCEPUT MECIUL! 

UPDATE 23 noiembrie, ora 13:55 / Schimbare de ultimă oră în echipa Franţei. Richard Gasquet îl va înlocui pe Jo Wilfred Tsonga în meciul de simplu împotriva lui Roger Federer. Meciul începe la ora 14:00. Toată acţiunea e pe FANATIK.RO. 

rogggeer

****************************

6-4 Elveţia!!!! Wawrinka şi Federer au cîştigat şi setul trei, scor 6-4 şi se impun fără emoţii, scor 6-3, 7-5, 6-4 în faţa perechii Richard Gasquet / Julien Benneteau. Elveţia are 2-1, mîine se joacă Federer – Tsonga şi Wawrinka – Monfils.

7-5 Elveţia! Roger Federer şi Wawrinka au făcut un break pe final de set şi au cîştigat cu 7-5 în cele din urmă. Elveţienii mai au nevoie de un set pentru a prelua conducerea înaintea ultimei zile.

6-3 Elveţia în primul set! Federer şi Wawrinka cîştigă primul set şi dacă Elveţia va cîştiga meciul de dublu e mare favorită să cîştige Cupa Davis pentru prima dată în istorie.

5-2 Elveţia! Federer şi Wawrinka joacă “ceas” în primul set şi sînt aproape să se impună

2-2: Se merge cap la cap în primul set. 

START DE MECI LA DUBLU: Wawrinka/Federer vs. Gasquet/Beneteau

UPDATE 16:00 / Schimbare de ultimă oră! Elveţienii  forţează cu Wawrinka şi Federer la dublu, chiar dacă au anunţat iniţial că vor evolua cu Chiudinelli / Lammer 

UPDATE 22 noiembrie 13:54 / S-au decis jucătorii pentru meciul de dublu, care se va disputa de la ora 16:30. Francezii vor juca cu dublul Gasquet/Beneteau în timp ce elveţienii vor conta pe Chiudinelli/ Lammer.

Francezii sînt mari favoriţi să treacă în avantaj după acest meci, casele de pariuri dau o cotă de 1,16 pentru victoria lui Beneteau/Gasquet, în timp ce o victorie a elveţienilor este recompensată cu o frumoasă cotă de 5,00. 

Franţa e favorită la cîştigarea Salatierei de Argint după rezultatele de ieri, avînd cota 1,60, în timp ce elveţienii au cota 2,25 pentru un succes în finală.

******************************

6-3. Monfils. Gael se impune fără emoţii şi în setul 3, iar Franţa egalează în finala Cupei Davis, scor 1-1. 6-1, 6-4, 6-3 scorul final pentru Monfils în faţa lui Federer.

3-2. Monfils. Francezul face din nou break, iar partida pare deja decisă în favoarea sa. Federer pare afectat de accidentarea suferită la spate la Turneul Campionilor.

6-4. Monfils. Gael reuşeşte că cîştige setul 2, iar Franţa este aproape de a egala.

3-1. Monfils. Francezul face break şi în startul setului secund şi conduce cu 3-1.

6-1. Monfils. Gael Monfils profită de problemele lui Federer şi cîştigă primul set cu 6-1.

3-1. Monfils. Start perfect pentru Gael Monfils în confruntarea cu Federer. Francezul a făcut break şi conduce cu 3-1 în primul set.

A început partida dintre Gael Monfils şi Roger Federer, ultima a zilei în finala Cupei Davis care se joacă la Lille.

6-3. Wawrinka. Elveţia începe perfect disputa contra Franţei, de la Lille. Wawrinka l-a învins pe Jo-Wilfred Tsonga şi a făcut 1-0. Astăzi se mai joacă disputa dintre Gael Monfils şi Roger Federer, care va începe în aproximativ 15 minute.

6-3. Wawrinka. Elveţianul revine la jocul bun din primul set şi îl îngenunchează pe Tsonga. Wawrinka conduce 2-1 la seturi şi mai are nevoie de o manşă pentru a cîştiga meciul. Scorul după 3 seturi: 6-1,3-6,6-3 Wawrinka

6-3 Tsonga. Jo Wilfred a făcut un set foarte bun, mult mai agresiv.

3-1 Tsonga. Francezul e mult mai hotărît în setul secund şi Wawrinka are probleme

Setul doi începe cu dominarea lui Tsonga. 

6-1 Wawrinka. Elveţia începe finala cu dreptul şi Wawrinka cîştigă clar primul set cu Tsonga.

4-1. Wawrinka. Elveţianul a început ca din tun finala şi conduce 4-1 cu un break avans

UPDATE 15:12 / Stanislas Wawrinka şi Jo Wilfred Tsonga deschid finala Cupei Davis de la Lille. Cele mai importante evenimente din finală pot fi urmărite pe FANATIK.RO. 

***********************************

Franţa şi Elveţia vor juca în acest weekend finala Cupei Davis pe stadionul echipei de Ligue 1, Lille. Elveţienii vin cu cea mai bună echipă în Franţa, Federer şi Wawrinka fiind principalii artizani ai acestui parcurs. De partea cealaltă, francezii se vor baza pe Jo Wilfred Tsonga şi Gael Monfils. 

Totuşi, francezii ar putea avea şansă, în condiţiile în care Federer nu este în cea mai bună formă fizică, el fiind chinuit în ultima săptămînă de o accidentare la spate. Roger Federer a declarat că e apt de joc, dar e interesant de văzut cum va rezista pe parcursul meciurilor.

Deschiderea o vor face Stan Wawrinka împotriva lui Jo Wilfred Tsonga, vineri, de la ora 15:00. Programul complet: 

davis

 

Stan Wawrinka nu a jucat nici un meci împotriva lui Gael Monfils sau Jo Wilfred Tsonga în acest an, în timp ce Roger Federer are palmares 5-1 în confruntările cu cei doi în 2014.

Francezii au de partea lor publicul, 27.000 de oameni vor asista la finala Cupei Davis pe stadionul din Lille. De altfel, transformarea stadionului echipei din Ligue 1 este spectaculoasă, gazonul fiind ridicat la 7 metri în aer pentru a face modificările de rigoare, astfel încît meciurile de tenis să se desfăşoarte în condiţii optime, spun organizatorii.

VEZI VIDEO CU TRANSFORMAREA STADIONULUI: