Un cetățean francez a fost arestat în Rusia, potrivit unui anunț al Comitetului rus de anchetă. Bărbatul este suspectat de spionaj, după ce a fost de mai multe ori la Moscova, de-a lungul anilor, aici unde s-ar fi întâlnit cu mai mulți ruși
Se pare că scopul lui era acela de a obține informații despre acțiunile militare. Francezul a fost ridicat de mascați dintr-o cafenea aflată în centrul Moscovei. Reuters notează că ar fi vorba de un local ce poartă denumirea Akademia.
Informația a fost făcută publică, joi, 6 iunie, de agenția de presă rusă Tass, care citează Comitetul de Investigații de la Moscova. Însă, numele cetățeanului francez nu a fost dezvăluit până la această oră.
Conform reprezentanților Comitetului de anchetă, asupra bărbatului planează suspiciunea că ar fi cules informații, în acești ani, despre modul în care își desfășoară activitatea armata din Rusia.
Într-un video publicat pe platforma X se arată momentul în care francezul a fost ridicat, din cafenea, de către agenții de securitate, iar apoi a fost dus la o camionetă. Se poate observa că fața acestuia este blurată.
El s-ar fi întâlnit cu mai mulți cetățeni ruși. Prin urmare, autoritățile de la Moscova au întocmit un dosar penal pe numele său privind nerespectarea unei legi rusești ce se referă la „agenții străini”.
Mai exact, francezul nu s-ar fi înregistrat drept „agent străin”, încălcând astfel o secțiune privind „colectarea ţintită de informaţii în domeniul activităţilor militare (şi) militaro-tehnice ale Federaţioei ruse”.
Împotriva bărbatului va fi luată o măsură preventivă, urmând să fie inculpat. El riscă cinci ani de închisoare. Le Figaro arată că Ministerul de Externe al Franței nu a făcut comentarii referitoare la acest subiect.
„Aceste informaţii, dacă sunt obţinute de către surse străine, pot fi folosite împotriva securităţii statului. El va fi inculpat într-un viitor apropiat, iar o măsură preventivă va fi aleasă”, a transmis Comitetul de Investigații.