News

Video. Un român din Austria și-a ucis iubita, apoi a fost împușcat mortal de polițiști. Ce spun martorii: „M-a văzut și a venit spre mine”

Scene șocante în Austria, unde un român a fost împușcat de polițiști. Și-a ucis iubita, apoi s-a plimbat pe străzi ținând toporul în mână.
13.06.2024 | 11:18
Video Un roman din Austria sia ucis iubita apoi a fost impuscat mortal de politisti Ce spun martorii Ma vazut si a venit spre mine
Un român din Austria și-a ucis iubita, apoi a fost împușcat mortal de polițiști. Foto captură Video oe24.a
ADVERTISEMENT

Un român din Austria a fost împușcat mortal de polițiști, după ce și-a ucis iubita. Bărbatul a încercat să-i atace cu un topor și pe agenții sosiți la fața locului, scenele fiind șocante. El a avariat două vehicule și geamul unei locuințe, încercând să scape de oamenii legii.

Un român din Austria a fost împușcat de polițiști. Și-a ucis partenera de viață

Eduard, un român în vârstă de 26 de ani stabilit în Viena, și-a ucis iubita de 22 de ani. Tragedia s-a produs marți, iar victima, chiliana Carla Antonia, a fost găsită în locuința acestora, cu mai multe lovituri de topor în zona capului.

ADVERTISEMENT

Tânărul de 26 de ani era cunoscut cu probleme psihice, însă până acum nu au fost raportate incidente violente în ceea ce-l privește, potrivit autorităților. După ce a omorât-o pe partenera lui de viață, bărbatul a ieșit pe stradă.

Imaginile cu acesta au fost surprinse de camerele de supraveghere și publicate în presa din Austria. Românul apare îmbrăcat doar în pantaloni scurți, în timp ce se plimbă pe străzi ținând un topor în mână.

ADVERTISEMENT

„Am văzut făptașul îngenuncheat, rugându-se, și cu toporul a lovit pământul”

La un moment dat, îngenunchează pe trotuar și își face cruce, iar apoi lovește asfaltul cu toporul. Martorii la incident au fost șocați, iar o tânără a declarat, pentru cotidianul Heute, că bărbatul s-a apropiat de ea la un moment dat.

„Eram pe stradă și deodată am văzut un tip care stătea acolo cu un topor. M-a văzut și a venit spre mine, am făcut repede un pas înapoi și m-am ascuns în spatele unei dube albe.

ADVERTISEMENT

Și atunci tot ce am văzut a fost făptașul îngenuncheat, rugându-se, și cu toporul a lovit pământul”, a transmis aceasta. Când polițiștii au venit spre el, românul a reacționat violent, lovind cu toporul un geam și o mașină parcată.

ADVERTISEMENT

Ba chiar, bărbatul a alergat spre polițiști cu toporul și a avariat inclusiv ambulanța sosită în zona respectivă. Au fost trase mai multe focuri de armă, având în vedere că siguranța trecătorilor și polițiștilor era pusă în pericol.

Eduard, românul de 26 de ani, a fost împușcat mortal. Paramedicii au început manevrele de resuscitare, însă tânărul nu a putut fi salvat. În acest caz a fost deschisă o anchetă. Până acum nu se cunoaște motivul crimei.