Viitor SUMBRU pentru Maxim: ”Trebuie să PLECE. Sînt mulţi CIOBĂNAŞI acolo”

Claudiu Melinte   
în Euro 2016
08/06/2016, 18:21
Viitor SUMBRU pentru Maxim: ”Trebuie să PLECE. Sînt mulţi CIOBĂNAŞI acolo”

Cariera lui Alexadru Maxim se află într-un continuu declin în ultima vreme. A ratat lotul României la Euro şi a retrogradat cu Stuttgart în divizia secundă a Germaniei. Marcel Răducanu crede că Alexandru Maxim merita să fie luat la Euro şi trage un semnal de alarmă la adresa lui Anghel Iordănescu. În situaţia în care România va avea un turneu final slab, multă lumea îi va reproşa neconcovarea mijlocaşului.

Multă lume o să-i reproşeze lui Iordănescu faptul că nu l-a luat pe Maxim”

Marcel Răducanu a comentat absenţa lui Alexandru Maxim de la Euro: ”A fost alegerea lui Anghel Iordănescu să nu-l convoace pe Maxim. Dacă echipa va merge bine la Euro, nimeni nu-i va reproşa nimic, însă dacă ieşim din faza grupelor, multă lume o să-i reproşeze faptul că nu l-a luat pe Maxim. E un jucător de sclipire. Dă o centrare, face o pasă de gol, un dribling. E un jucător de efect. În locul lui Iordănescu, lăsam acasă un jucător mai muncitor şi îl luam pe Maxim. Iordănescu a ţinut cont foarte mult de faptul că Maxim n-a jucat de prea multe ori la Suttgart în sezonul precedent. Poate că a comis greşeli pe acolo, sau poate că nu s-a împrietenit cu jucătorii sau este mai retras. Altfel nu-mi explic”, a spus Marcel Răducanu pentru FANATIK.RO

”Sînt mulţi ciobănaşi în Bundesliga 2. Trebuie să plece”

Fostul jucător al lui Dortmund îl atenţionează pe Maxim că nu va juca prea multe meciuri pentru Stuttgart în Zweite Bundesliga: ”Nu-i recomand lui Alexandru Maxim să mai rămînă în Bundesliga 2. Trebuie să plece. Acolo sînt mulţi ciobănaşi. Îi va fi greu. Se joacă dur, nu este un campionat pentru el. Nici nu cred că o să fie folosit în meciurile lui Stuttgard din divizia secundă. Mai bine se transferă în Italia sau Spania. Nici în Anglia nu cred că ar putea face faţă. Şi acolo se joacă dur!, a mai declarat Marcel Răducanu pentru FANATIK.RO.

Închide ×