Jan Bednarek (30 de ani), stoperul polonez al celor de la FC Porto, a trăit niște clipe de coșmar la doar câteva zile după ce gruparea portugheză a câștigat cel de-al 31-lea titlu din istoria clubului. Locuința fotbalistului a fost asaltată de hoți, iar el împreună cu familia sa au fost amenințați cu cuțitul. Ba mai mult, acesta a pierdut bunuri materiale în valoare de 150.000 de euro!
Nefericitul eveniment a avut loc vineri seară. Potrivit ziarului portughez Record, Bednarek a ajuns la domiciliu în jurul orei 21:30, fiind însoțit de soția sa, respectiv de fiica lor, alături de care participase la o expoziție de artă. În momentul în care au intrat în casă însă, cei trei au constatat că mai multe persoane se aflau deja în locuință.
Fotbalistul nu a ezitat să îi confrunte pe hoți, însă avantajul numeric al infractorilor și faptul că erau înarmați, le-a permis acestora să părăsească casa familiei Bednarek cu bunuri materiale în valoare de aproximativ 150.000 de euro. Ba mai mult, fundașul lui Porto a fost amenințat cu cuțitul în momentul în care a încercat să se apropie. Din fericire însă, nici stoperul lui Porto și nici familia sa nu au suferit daune de ordin fizic. Imediat după acest incident, Bednarek a contactat poliția, iar în momentul de față, ancheta este în plină desfășurare.
Până să trăiască acest episod șocant, Bednarek se bucura de o perioadă extrem de fericită. În weekend-ul trecut, fundașul în vârstă de 30 de ani a marcat golul victoriei lui Porto în meciul de campionat cu Alverca (1-0), un succes ce le-a adus matematic „dragonilor” cel de-al 31-lea titlu din istoria clubului.
Sezonul 2025/2026 este primul pe care stoperul polonez îl petrece pe Estadio do Dragao. În trecut, acesta a mai evoluat în Premier League, la echipe precum Aston Villa și Southampton, asta după ce primii pași în fotbalul profesionist i-a făcut în țara sa natală, la Lech Poznan. De asemenea, din 2017 și până în prezent, Bednarek a strâns nu mai puțin de 74 de selecții pentru prima reprezentativă a Poloniei, timp în care a izbutit să înscrie și un gol. Așadar, dat fiind faptul că este o piesă de bază în centrul defensivei lui Jan Urban, sunt șanse foarte mari ca Bednarek să fie prezent pe teren la meciurile pe care Polonia le va disputa împotriva României în noul sezon din Liga Națiunilor. Cele două selecționate au fost repartizate în grupa B3, de unde mai fac parte Suedia și Bosnia.