Cele mai citite

Cât a plătit Gică Hagi Fiorentinei pentru Ianis. Ce spun italienii

Gică Hagi a spus că a plătit 2 milioane de euro celor de la Fiorentina pentru a-l lua înapoi pe Ianis. Presa italiană scrie că Viitorul a plătit mai mult
25.01.2018 | 10:25
Cât a plătit Gică Hagi Fiorentinei pentru Ianis. Ce spun italienii

După ce l-a vândut în vara lui 2016 pe fiul său Ianis la Fiorentina, pentru 2 milioane de euro, Gică Hagi a sperat că acesta va reuşl să se impună într-un fotbal puternic, aşa cum este cel italian, însă lucrurile nu au stat deloc aşa. Ianis a fost folosit doar la echipa Primavera şi la formaţia de seniori a apărut doar în sezonul trecut la Cagliari, 30 de minute, chiar de ziua sa şi alte 15 minute în ultima etapă.

S-a spus că după plecare antrenorului Paulo Sousa lucrurile se vor îndrepta, însă noul tehnician, Stefano Pioli, nu i-a acordat nici o şansă lui Ianis, principala motivaţie ţinând de constituţia fizică firavă a românului pentru intensitatea duelurilor din Serie A. Astfel, în această iarnă, după un an şi jumătate pierdut de Ianis, după cum a spus-o chiar tatăl său, Gică Hagi s-a hotărât să îşi readucă acasă fiul.

Viitorul Constanţa şi-a luat căpitanul înapoi

Tratativele cu Fiorentina nu au fost deloc uşoare, pentru că toscanii au considerat că, deşi nu a jucat, Ianis a crescut cât timp a stat la Florenţa şi nu au fost de acord doar cu returnarea celor două milioane de euro. S-a vorbit despre pretenţiile Fiorentinei de a mai primi în plus 20 sau 25 la sută din următorul transfer afară al lui Ianis.

Iată însă că siteul Firenze viola vine cu o informaţie complet diferită. Conform lor, Viitorul nu ar mai avea nici o obligaţie faţă de Fiorentina dintr-un eventual transfer, pentru că Gică Hagi a acceptat să achite acum 2,5 milioane de euro, luându-şi, după cum s-a exprimat chiar el, căpitanul înapoi. 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri