Fotbal intern

FANATIK.RO, confirmat! “Doctorul i-a retras viza medicală lui Nimely”

Comisia Medicală a FRF a trimis un comunicat redacţiei FANATIK.RO, în cazul Nimely, precizând că medicul care i-a acordat vizita medicală jucătorului de la Viitorul Constanţa i-a şi retras-o...
13.03.2017 | 17:45
FANATIKRO confirmat Doctorul ia retras viza medicala lui Nimely

Comisia Medicală a FRF a trimis un comunicat redacţiei FANATIK.RO, în cazul Nimely, precizând că medicul care i-a acordat vizita medicală jucătorului de la Viitorul Constanţa i-a şi retras-o în data de 15 februarie.

Comunicatul:

“Precizări ale Comisiei Medicale din cadul FRF în cazul Alex Nimely

Comisia Medicală din cadrul Federaţiei Române de Fotbal doreşte să facă următoarele precizări legate de cazul Alex Nimely, jucător legitimat la formaţia FC Viitorul, în urma declaraţiilor domnului Cristian Bivolaru, director general al clubului.
Comisia Medicală a FRF nu acordă sau nu retrage o viză medicală, nu a făcut acest lucru şi nu o va face niciodată pentru că acest lucru nu îi intră în atribuţii. Această viză se obţine de la un medic specialist de medicină sportivă în urma unui circuit medical efectuat într-o unitate medicală (de exemplu Institutul Naţional de Medicină Sportivă sau o altă policlinică pentru sportivi din teritoriu);
Pe data de 15 februarie 2017, Comisia Medicală a FRF a fost înştiinţată de doctorul care i-a acordat iniţial viza medicală fotbalistului, că aceasta va fi anulată, asta însemnând că sportivul nu mai are dreptul să participe la antrenamente sau competiţii sportive până la obţinerea unei noi vize medicale;
Imediat după această înştiinţare, Comisia Medicală a FRF a solicitat prin mail şi fax clubului Viitorul rugămintea de clarificare a situaţiei, precum şi documentele medicale ale sportivului pentru a putea convoca de urgenţă o şedinţă a Comisiei Medicale pentru analizarea cazului;
Comisia Medicală a FRF a aşteptat timp de 48 de ore un răspuns oficial din partea clubului Viitorul, iar în lipsa acestuia, a trimis o adresă oficială către Comisia Centrală de Arbitri şi Liga Profesionistă de Fotbal prin care se solicita verificarea cu atenţie a vizei medicale din carnetul jucătorului având în vedere documentul primit de la medicul care anulase viza fotbalistului;
Pe data de 10 martie 2017, un reprezentat al clubului Viitorul împreună cu jucătorul Alex Nimely s-au prezentat la sediul Federaţiei Române de Fotbal şi au depus la Comisia Medicală actele solicitate pe data de 15 februarie 2017;
Comisia Medicală se va întruni într-o şedinţă în săptămâna 13 – 17 martie 2017, unde se vor analiza documentele depuse, astfel încât Comisia va putea să facă o RECOMANDARE jucătorului, aceasta neavând în atribuţiile sale posibilitatea de a da drept de joc sau viză medicală.

Vă mulţumim!

Dr. Mihai Meiu, medic specialist – medicină sportivă
Şef Departament Medical al Federaţiei Române de Fotbal”.

*********************************************************************************************************

VIITORUL-DINAMO. Un control de rutină efectuat la revenirea lotului din turneul din Italia, la începutul lui februarie, i-a descoperit lui Alex Nimely probleme la inimă (detalii aici). Atunci a început calvarul pentru fotbalist.

VIITORUL-DINAMO. Înaintea meciului din ”Ştefan cel Mare”, Gică Hagi l-a lăsat în afara lotului pe jucător, care era trimis la un nou test. Rezultatul nu a fost în regulă. Lui Nimely i s-a retras viza medicală. Jucătorul a plecat în Anglia, pentru un control amănunţit. A revenit cu analizele şi cu speranţa că va intra pe teren în play-off.

VIITORUL-DINAMO. Control medical în Anglia

Cristian Bivolaru, preşedintele clubului Viitorul, a explicat care este situaţia lui Alex Nimely.

”Nimely a mai făcut un set de analize medicale în Anglia, pe care le-a adus la comisia medicală a FRF. Comisia va anunţa care este situaţia fotbalistului, dacă îi va da dreptul să joace”, a declarat, pentru FANATIK.RO, Cristian Bivolaru.

”Nimely a jucat doi ani în Anglia, nu a fost nicio problemă. Nu ştiu ce se va întâmpla. Comisia medicală a FRF i-a retras viza medicală, după ce i s-au depistat nişte probleme la testele pe care le-a făcut. Este o pierdere pentru noi, ne-a ajutat foarte mult în campionat. Un jucător foarte bun şi un caracter deosebit. Acum, să vedem ce-o fi”, a mai spus Bivolaru.

Nimely nu are voie nici să se antreneze, până când comisia nu va da un verdict.

20 de meciuri în toate competiţiile sezonului a bifat Nimely şi a punctat de şase ori

600.000 de euro este cota de piaţă a fotbalistului, potrivit transfermarkt.de