Fotbal intern

Viitorul – Gaz Metan Mediaș, epilogul etapei a 9-a din Casa Pariurilor Liga 1. Trei aspecte care anunță o partidă spectaculoasă

16.09.2019 | 18:20
Viitorul  Gaz Metan Medias epilogul etapei a 9a din Casa Pariurilor Liga 1 Trei aspecte care anunta o partida spectaculoasa

Viitorul și Gaz Metan Mediaș se întâlnesc în ultimul duel al etapei a 9-a din Casa Pariurilor Liga 1. Trupa lui Edi Iordănescu merge la Ovidiu din postura de formația neînvinsă în acest sezon, singura care a reușit această performanță. Viitorul vrea să spele imaginea lăsată etapă trecută la Pitești, când a pierdut cu FCSB, scor 1-2, la capătul unui meci dominat de gazde. Partida se anunță a fi extrem de atractivă, având în vedere forța ofensivă a celor două formații.

Viitorul – Gaz Metan, duelul echipelor fruntașe în topul golurilor marcate

Viitorul și Gaz Metan sunt două dintre cele mai ofensive echipe din Casa Pariurilor Liga 1. Înafară de campioana ultimelor două ediții, CFR, care a izbutit 25 de goluri în primele 8 runde, cele dău stau cel mai bine într-un clasament al celor mai bune ofensive. Trupa lui Gică Hagi a reușit 19 goluri, cu o medie de peste 2 goluri pe meci. Brazilianul Eric este cel mai bun marcator al constănțenilor (5), însă șansele ca el să fie pe teren luni seară la Ovidiu sunt mici. La egalitate cu Eric este Gabi Iancu, revelația din acest sezon de la Viitorul. Fostul fotbalist de la FCSB a marcat în ultimele două etape, în meciul jucat împotriva fostei sale echipe și în cel cu Voluntari. Geoge Ganea și Andrei Ciobanu sunt alți fotbaliști care și-au trecut numele pe lista marcatorilor în acest sezon ( 2 goluri fiecare).

  • Viitorul – 19 goluri 
  • Gaz Metan – 17 goluri

De cealaltă parte, oaspeții  de duminică au al treilea cel mai bun atac din Casa Pariurilor Liga 1. Jucătorii conduși de Edi Iordănescu au punctat de 17 ori în primele 8 etape, cu o medie de peste 2 goluri pe meci. Sergiu Buș este cel mai bun marcator al medieșenilor, cu 5 goluri înscrise, iar pe locul secund este Marius Constantin, cu 4 goluri, 3 dintre ele reușite din lovitură de la 11 metri.

Gabi Iancu este cel mai bun marcator al echipei lui Gică Hagi. Sursă Foto: Sportpictures
Gabi Iancu este cel mai bun marcator al echipei lui Gică Hagi. Sursă Foto: Sportpictures

Gaz Metan Mediaș, singura echipă neînvinsă în acest sezon

După primele 8 runde disputate în Casa Pariurilor Liga 1, Gaz Metan Mediaș este singura echipă neînvinsă. Trupa lui Edi Iordănescu are 5 victorii și 3 rezultate de egalitate, iar ultimele 4 meciuri au fost câștigate (Poli Iași 3-2, FCSB 4-0, Voluntari 3-0, Astra 1-0).

  • Viitorul – 4 victorii, 3 egaluri, 1 eșec
  • Gaz Metan – 5 victorii, 3 egaluri

De cealaltă parte, Viitorul vine după o înfrângere suferită etapa trecută, 1-2 cu FCSB. Meciul de la Pitești a consemnat prima înfrângere din acest sezon pentru constănțeni, care au acumulat 15 puncte în primele opt runde, după 4 victorii și 3 rezultate de egalitate. Ultima victorie a echipei lui Gică Hagi datează din 25 august (4-0 cu Voluntari).

Cea mai bună apărare din Casa Pariurilor Liga vs entuziasmul din atacul lui Hagi

Pe lângă faptul că este neînvinsă, Gaz Metan Mediaș mai deține un record în acest sezon de Casa Pariurilor Liga 1. Formația lui Edi Iordănescu are cea mai bună apărare din primul eșalon, la egalitate cu Sepsi. Doar 6 goluri au primit medieșenii, 2 dintre ele fiind încasate în prima etapă, în jocul cu nou promovata Chindia.

În tabăra opusă, Hagi pregătește meciul cu Gaz Metan cu aceeași tripletă entuziastă în atac. Cel mai probabil, în ofensiva constănțeană vor apărea George Ganea (20 de ani), Rivaldinho (24 de ani) și Gabi Iancu (25 de ani).

  • 8 goluri au marcat împreună Ganea, Iancu și Rivaldinho
Gaz Metan trece pe primul loc dacă se impune la Ovidiu. Sursă Foto: Sportpictures
Gaz Metan trece pe primul loc dacă se impune la Ovidiu. Sursă Foto: Sportpictures

Dacă echipa lui Edi Iordănescu se impune la Ovidiu, va depăși CFR Cluj și devine liderul clasamentului, cu 21 de puncte. În cazul unui succes al Viitorului, formația lui Gică Hagi ajunge la 18 puncte, egalând astfel adversara de luni.