News

Viktor Orban, în centrul unui scandal legat de războiul din Ucraina. Ce i-a spus premierul Ungariei Papei Francisc

Viktor Orban este în centrul unui nou scandal legat de războiul din Ucraina, cu replici pentru oficialii de la Kiev și cu dezvăluiri despre discuțiile purtate luna trecută cu Papa Francisc.
03.05.2022 | 19:06
Viktor Orban in centrul unui scandal legat de razboiul din Ucraina Ce ia spus premierul Ungariei Papei Francisc
ADVERTISEMENT

Papa Fracisc a declarat marți că a anunțat public că nu va merge la Kiev înainte de a merge la Moscova, dar că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a ignorat cererea de a se întâlni. Suveranul Pontif a mai spus că Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse nu se poate transforma în băiatul de altar al lui Putin.

Ungaria spune că n-a știut de invazie

Ungaria a respins afirmațiile presei de la Kiev, potrivit cărora Budapesta ar fi fost avertizată de Moscova cu privire la invazie înainte ca aceasta să înceapă. Reacția a venit după ce presa ucraineană, citând un oficial de rang înalt de la Kiev, a scris despre acest avertisment.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Oleksei Danilov, secretarul Consiliului de Apărare Națională al Ucrainei, ar fi spus că Ungaria a plănuit să anexeze o parte din teritoriul ucrainean. Dar purtătorul de cuvânt al lui Viktor Orban a calificat aceste afirmații drept „fake news”.

Iar Zoltán Kovács, secretar de stat pentru diplomație și relații publice, a respins ideea că Ungaria ar plănui să anexeze Transcarpatia, o zonă în care trăiesc circa 140.000 de etnici maghiari. Kovács a calificat aceste acuzații ca o răzbunare pentru că Budapesta a decis să nu trimită arme Ucrainei. Scandalul diplomatic vine în contextul în care Orban este considerat, și nu fără dovezi, dacă ne uităm la pozițiile sale publice cu privire la invazia rusă, un apropiat al lui Vladimir Putin.

ADVERTISEMENT

Ce i-a spus premierul Ungariei Papei Francisc

Papa a mai relatat că premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a spus că invazia rusă în Ucraina se va încheia pe 9 mai, dar că este pesimist în această privință. „Orban, când m-am întâlnit cu el, mi-a spus că rușii au un plan și că pe 9 mai acesta va fi finalizat. Sper să fie așa”, a declarat Suveranul Pontif pentru Corriere Della Sera.

„Pentru că acum nu e doar Donbas, e și Crimeea, și Odesa – vor să ia Ucrainei toate porturile la Marea Neagră. Sunt pesimist, dar trebuie să facem orice gest este posibil pentru a opri războiul”, a mai spus Papa.

ADVERTISEMENT

Ziua de 9 Mai, numită de ruși „Ziua Victoriei”, este sărbătorită anual de Rusia pentru a celebra capitularea Germaniei naziste (care a vut loc, de fapt, pe 8 mai).

Înntâlnirea prim-ministrului din Ungaria, Viktor Orban, cu Papa Francisc, a avut loc luna trecută, la Vatican. Liderul Bisericii Catolice i-a mulțumit atunci șefului executivului maghiar pentru ajutorul dat de țara sa refugiaților din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Papa: Patriarhul Kiril „nu poate să devină băiatul de altar al lui Putin”.

Papa Francisc le-a mai spus celor de la Corriere Della Sera că i-a trimis lui Vladimir Putin un mesaj, la circa 20 de zile de la începutul invaziei din Ucraina, că ar vrea să viziteze Moscova. „Încă nu am primit un răspuns, dar încă insistăm, deși mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire în acest moment”, a mai spus el.

Papa a făcut în repetate rânduri apeluri la pace în Ucraina și a denunțat acest război „crus și fără sens”, dar fără a îl menționa direct pe Vladimir Putin sau Moscova. Suveranul Pontif a mai spus că nu va merge în Ucraina în următoarea perioadă. „Nu merg la Kiev, deocamdată. Simt că nu ar trebui să merg. Trebuie să merg întâi la Moscova, trebuie să mă întâlnesc mai întâi cu Putin”, a adăugat el.

Liderul Bisericii Catolice a mai spus că Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, „nu poate să devină băiatul de altar al lui Putin”. Declarația vine în contextul în care dialogul cu Biserica Ortodoxă, de care catolicii sunt separați de la Marea Schismă din 1054, este una dintre prioritățile pontificatului său.

Dar apelurile repetate la pace, făcute de Papa Francisc de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, contrastează cu atitudinea Patriarhului Kiril, care susține și apără „operațiunea militară specială”, cum a decis Vladimir Putin să fie numită invazia, precum și lupta Moscovei contra „inamicilor interni și externi”.

Luna trecută, înâlnire a celor doi înalți prelați, care urma să aibă loc la Ierusalim, a fost anulată. Iar într-o declarație pentru un cotidian din Argentina, țara sa natală, Papa francisc a spus că diplomații Vaticanului i-au atras atenția că o astfel de întâlnire, acum, ar produce „mai multă confuzie”.

ADVERTISEMENT