Vinicius Junior este dorit cu insistență în Arabia Saudită, iar aceștia nu au renunțat la ideea de a-l convinge să se alăture fotbalului de acolo. Mai mult decât atât, publicația Marca a dezvăluit că brazilianul a avut o întâlnire acum doi ani cu mai mulți reprezentanți importanți ai fotbalului saudit.
Din anul 2023, Vinicius Junior este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din lume. Deși aproape nicio echipă din fotbalul european nu și-l poate permite, oficialii din Saudi Pro League fac presiuni mari pentru transferul brazilianului pregătit de Carlo Ancelotti.
Presa din Spania a dezvăluit că jucătorul lui Real Madrid a avut o conferință cu reprezentanții din Arabia Saudită, iar timp de 15 minute, aceștia i-au prezentat lui Vinicius proiectul, plus propunerea salarială, care era de 200 de milioane de euro pe an. Iar contractul se întindea pe o perioadă de 5 ani, ceeea ce ar fi dus la un total incredibil de 1 miliard de euro.
Reprezentanții familiei regale au părut să îl atragă în primă instanță pe brazilian, dar în cele din urmă acesta a rămas la Real Madrid. O nouă întâlnire a avut loc la Praga între agenții lui Vinicius și mai mulți reprezentanți arabi, printre care și vicepreședintele Saudi Pro League, Saad Al Lazeez.
Salariul, dar și proiectul l-ar fi atras pe fotbalistul care a ieșit pe locul doi în 2024 în clasamentul Balonului de Aur, iar acestea nu par a fi singurele aspecte care l-ar putea convinge să plece de la Real Madrid.
Vinicius este ținta fanilor din Spania, iar aproape meci de meci aceștia îi adresează scandări rasiste, el fiind chiar și eliminat în câteva rânduri, după ce a intrat în conflict cu suporterii, cel mai bun exemplu fiind disputa de pe Mestalla, cu Valencia.
Al Hilal a oferit recent 300 de milioane de euro pentru transferul lui Vinicius de la Real Madrid, iar brazilianul se află între ciocan și nicovală, el așteptând o propunere din partea președintelui Florentino Perez, despre care se scrie că ar fi refuzat-o.
La finalul partidei câștigate cu Manchester City, din play-off-ul UEFA Champions League, brazilanul a transmis un mesaj pentru conducătorul clubului de pe Santiago Bernabeu și a dat de înțeles că își dorește să rămână în Spania.
„Nici eu nu știu nimic. Nu a vorbit nimeni cu mine. Trebuie să vorbesc cu președintele și sper să pot rămâne mult timp aici. Această competiție ne mai oferă ceva și vreau să fac istorie”, a declarat Vinicius la finalul partidei cu Manchester City.