Fotbal international

Violențe pe străzile din Sevilla, înainte de Spania – Anglia. Fanii britanici au făcut haos. Video

15.10.2018 | 14:47
Violente pe strazile din Sevilla inainte de Spania  Anglia Fanii britanici au facut haos Video
ADVERTISEMENT

Spania și Anglia se duelează luni, de la ora 21.45, în runda cu numărul 3 din Liga Națiunilor, într-o partidă care are loc în Sevilla, pe stadionul Benito Villamarin. Spaniolii au 6 puncte după 2 partide și își permit să abordeze meciul mult mai relaxați decât englezii, care au un singur punct și își pot lua adio de la primul loc chiar și cu un rezultat de egalitate. Probabil frustrați după primele partide din grupă, fanii englezi au făcut haos pe străzile din Sevilla, iar polițiștii au intervenit pentru a opri violențele.

Cartierele din Reyes Catolicos şi Zaragoza au fost vandalizate de ultrașii britanici care au făcut deplasarea în Spania pentru partida dintre reprezentativa iberică și cea a Angliei. Amețiți de alcool, englezii au rupt mobilierul din mai multe baruri, au aruncat cu sticle și au avariat mai multe mașini parcate în apropiere. Cei care locuiesc la etajele de deasupra barurilor în care englezii și-au făcut de cap au filmat scenele și au postat imaginile pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Fanii britanici au făcut haos pe străzile din Sevilla înainte de partida Spania – Anglia

Polițiștii au fost imediat alertați de cei care au fost martorii violențelor și actelor de vandalism, iar forțele de ordine au sosit la fața locului pentru a calma spiritele. Pe imaginile surprinse de localnici se observă polițiștii care se confruntă cu ultrașii nervoși, în timp ce pe fundal se aud sticlele sparte pe asfalt. Oamenii legi au tras mai multe focuri de avertisment în încercarea de a ține situația sub control.

Poliția britanică a anunțat că a trimis mai mulți ofițeri pentru a ajuta autoritățile spaniole să identifice fanii care au făcut haos pe străzile din Sevilla. “Se vor strânge informații și toți cei care au participat la acest incident vor fi arestați și puși sub acuzare în Spania. De asemenea, la întoarcerea în Anglia ar putea primi interdicția de a mai participa la evenimente sportive”, a declarat Mark Roberts, șeful departamentului de Poliție care se ocupă de evenimentele sportive.

ADVERTISEMENT