News

Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Laura Georgescu, condamnaţi definitiv la închisoare. Fostul lider PSD și fosta șefă CNA, ridicați de polițiști. Update

Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Laura Georgescu au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare. FANATIK vă spune ce pedepse au primit
14.09.2021 | 20:05
Viorel Hrebenciuc Gheorghe Stefan si Laura Georgescu condamnati definitiv la inchisoare Fostul lider PSD si fosta sefa CNA ridicati de politisti Update
ADVERTISEMENT
14-09-2021
17:05

Laura Georgescu, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului, a ajuns în custodia polițiștilor

„Având în vedere decizia instanţei, astăzi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unei femei de 55 de ani. Cea în cauză este în custodia poliţiştilor, urmând a fi încarcerată,” a transmis Poliția Capitalei.

Laura Georgescu a fost condamnată definitiv la patru ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul Giga TV, de judecătorii de la Curtea de Apel București.

14-09-2021
16:18

Viorel Hrebenciuc, ridicat de polițiști de acasă

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare mandatul de executarea a pedepsei cu închisoarea pentru Viorel Hrebenciuc. Fostul lider PSD a fost ridicat de oamenii legii de acasă.

Acesta va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova. Curtea de Apel București l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis pedepsele în cadrul dosarului Giga TV. Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare.

Fosta șefă CNA, Laura Georgescu, a primit o pedeapsă de patru ani și patru luni de închisoare, iar Gheorghe Ștefan „Pinalti” a fost condamnat 4 ani și 6 luni închisoare. Narcisa Iorga a primit închisoare cu suspendare.

ADVERTISEMENT

Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Laura Georgescu, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare. Ce pedepse au primit

„În baza art. 421 pct. 2 lit.a C.proc.pen. admite apelurile declarate de apelanţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpata Iorga Narcisa Clementina şi partea responsabilă civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei penale nr. 1959/24.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr. 25140/3/2015*, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond,”se arată în minuta ședinței, potrivit G4Media.

Pedeapsa fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost majorată. De la 3 ani și 9 luni de închisoare, acesta a primit 4 ani şi 6 luni închisoare

ADVERTISEMENT

Narcisa Iorga  a primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Durata termenului de încercare este de cinci ani.

În acest timp inculpata trebuie să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

ADVERTISEMENT

În plus, aceasta trebuie să presteze muncă în folosul comunității: „impune inculpatei să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de120 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2.”

Ce s-a întâmplat în dosarul Giga TV

Postul Giga TV, la data faptelor, era controlat de Gheorghe Ştefan. Acesta este acuzat că ar fi vorbit cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei.

ADVERTISEMENT

Respectiva licență fusese retrasă la data de 17 septembrie 2013. Fostul lider PSD este acuzat că ar fi intervenit pe lângă funcționarii CNA pentru a reveni asupra acelei decizii.

Narcisa Iorga, fost membru CNA, ar fi persoana care i-ar fi spus lui Gheorghe Ștefan la cine să apleleze pentru a obține un astfel de ajutor. Femeia l-ar fi nominalizat pe Hrebenciuc.

Laura Georgescu, fostă șefă a CNA, este acuzată de două infracțiuni de abuz în serviciu, una dintre ele  în formă continuată, 25 acte materiale, și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, 25 acte materiale.

ADVERTISEMENT
Tags: