Viorel Moldovan a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA un nou transfer pe axa Rapid – Genoa. Președintele clubului din Giulești anunța încă de acum câteva zile că relația dintre cele două formații este una extrem de bună.
Viorel Moldovan a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că Benjamin Siegrist va ajunge la Genoa, sub formă de împrumut. Președintele Rapidului a mărturisit că patronul echipei, Dan Șucu, se ocupă personal de această mutare.
„(n.r – Pleacă Siegrist la Genoa, sau sunt povești?) Păi, eu cred că ce a apărut în presa din Italia este cât de cât relevant. În mare, eu cred că va pleca la Genoa.
Sunt anumite discuții, vom vedea. Se ocupă domnul Șucu și nu aș putea să vă spun mai multe informații. Jucătorul și-a dat acceptul, pentru el este o oportunitate să ajungă la Genoa. Este un portar de mare calitate și când ai această ocazie, să ajungi în Seria A, la o vârstă destul de înaintată, normal că te agăți de ea.
(n.r – E o chestiune de zile până pleacă Siegrist în Italia) Poate chiar mai puțin decât zile, poate chiar de ore! Pleacă împrumut până în vară! Va fi un switch!”, a declarat Viorel Moldovan la FANATIK SUPERLIGA.
Președintele Rapidului a continuat dialogul cu Horia Ivanovici și i-a transmis moderatorului că Franz Stolz, de la Genoa, va veni în lotul pregătit de Marius Șumudică. Viorel Moldovan a recunoscut că a fost dificil să se ia o decizie vizavi de postul de portar, pentru că atât Aioani, cât și Siegrist își doreau să joace.
„(n.r – Ce știți despre portarul care vine de la Genoa?) Din acest punct de vedere s-a ocupat antrenorul nostru de portari, el l-a monitorizat. Franz Stolz va veni, este austriac.
E greu când ai doi portari de calitate, pentru că și Aioani a făcut un meci excepțional aseară. Sunt doi portari care vor să apere! Aioani a fost nemulțumit atunci când Siegrist i-a luat locul, pentru că ambii voiau să joace.
E complicat, iar din acest punct de vedere anumite echipe preferă să aibă un număr 1 și un număr 2, sau să găsească un portar care să accepte statutul de rezervă.
Portarii sunt speciali, au colțul lor în care se antrenează, se respectă, chiar dacă apără unul și celălalt nu apără. Sunt diferiți față de jucătorii de câmp și e normal ca atunci când ambii vor să joacă să fie complicat”, a completat Viorel Moldovan.