Fotbal intern

Viorel Moldovan la Petrolul, ca și Cosmin Contra la Dinamo. „E greu să faci repede o echipă!” Interviu exclusiv

30.10.2020 | 21:30
Viorel Moldovan la Petrolul ca si Cosmin Contra la Dinamo E greu sa faci repede o echipa Interviu exclusiv
Viorel Moldovan la Petrolul, ca și Cosmin Contra la Dinamo. „E greu să faci repede o echipă!” Sursa foto: Cristi Stavri/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Viorel Moldovan a preluat pe Petrolul în vară și încearcă să construiască o echipă capabilă să se lupte cu șanse la promovare. Rezultatele întârzie să apară, la fel ca la Dinamo, unde se chinuie la fel Cosmin Contra.

„Moldo-gol” explică într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK ce se întâmplă la Petrolul, echipă cu tradiție și pretenții, care, însă, a „reușit” contraperformanța să ia doar un punct în ultimele 3 meciuri jucate „acasă”, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

ADVERTISEMENT

Problema principală a echipei ploieștene este, spune antrenorul Viorel Moldovan, fluctuația de jucători și antrenori din ultimele trei sezoane, care a împiedicat formarea unei echipe în stare să promoveze în Liga 1.

Viorel Moldovan la Petrolul, ca și Cosmin Contra la Dinamo. „E greu să faci repede o echipă!” Interviu exclusiv

Domnule Moldovan, ce pățește Petrolul în meciurile de „acasă”? Ați suferit trei înfrângeri la Ploiești…
– După meciuri, din punctul meu de vedere, destul de bune, în care am controlat jocul și am dominat adversarii…

ADVERTISEMENT

Dar în care nu am reușit să facem diferența pe tabela de scor, să înscriem, atât cu Farul, cât și cu Călărași, cu care am făcut o primă repriză extraordinară, cu situații de gol foarte mari, chiar și cu Craiova am controlat jocul, dar n-am reușit să înscriem…

Apoi cu Slatina am fost egalați, din păcate, pe finalul jocului, după o prestație bună, zic eu… Ăsta-i fotbalul, nu e matematică… Facem greșeli, și individuale, și colective, practic ne-am bătut singuri în toate aceste jocuri de pe teren propriu.

ADVERTISEMENT

Ținând cont de unde am plecat în vară, cu șase jucători rămași din vechiul lot și o grămadă de juniori cu care am făcut stagiul de pregătire și apoi cu jucătorii veniți pe parcurs, cu un deficit din punct de vedere fizic… și din cauza acestei pandemii de COVID-19 pentru că în multe campionate, acolo unde au jucat ei, nu s-a mai desfășurat niciun meci, nicio pregătire. Mulți, foarte mulți jucători noi…

Va fi greu, va fi foarte greu, cred că numai un nebun se înhăma la o asemenea muncă, iar eu sunt un asemenea nebun…

ADVERTISEMENT

„Lupul alfa” nu „mușcă” pe fanii „lupilor galbeni”: „Și presiunea asta a suporterilor, până la un anumit punct e bună că trebuie să știi pentru cine joci, ce club reprezinți, ce înseamnă Petrolul”

Lupul Alfa, nu spuneați dumneavoastră așa când ați preluat echipa… pardon, „haita lupilor galbeni” în vară?
(râde) … Da, așa am spus… Lumea nu înțelege ce volum imens de muncă presupune formarea unei echipe competitive și așteaptă rezultatele imediat. Dar e mult de muncă pentru că trebuie… trebuie să omogenizez echipa, să sudez relațiile de joc, astea nu se fac de pe o zi pe alta… nici o casă nu o construiești într-o zi.

Ai nevoie de timp, este adevărat și că timpul este prețios, obiectivele presează, mai ales la o echipă ca Petrolul, sunt obiective ambițioase, dar sunt și anumite etape de parcurs până la îndeplinirea lor.

Și eu sper să le parcurgem cât mai repede, să ne revenim și să începem să câștigăm jocurile… mai ales pe teren propriu, pentru că „afară”, ați văzut, ne manifestăm… ne descurcăm mult mai ușor…

 Ați bătut la Recea, unde Rapid a pierdut și U Craiova a scos greu numai un egal…
– Da, da… pe un teren foarte dificil… E adevărat, însă, că niciun meci nu seamănă cu altul, sunt foarte diferite și complicate, dar eu am încredere că putem să creștem.

Avem nevoie să lucrăm la multe aspecte care mă nemulțumesc, nu este ușor, dar, cu răbdare…

Dar mai au răbdare ploieștenii? Suporterii… Nu mai zic de conducere… Presiunea-i foarte mare din partea suporterilor…
– Trebuie să înțeleagă și ei că nu există o baghetă magică să induci rapid ce gândești, să transformi lucrurile într-un timp atât de scurt… ar fi extraordinar…

De trei ani de zile e același „film”, an de an au venit antrenori au venit garnituri de jucători, au plecat garnituri de jucători, au plecat antrenori, au venit jucători, au plecat jucători, au plecat antrenori…

Acuma, oare toți jucătorii care au venit și au plecat au fost slabi? Toți antrenorii care au venit și au plecat au fost slabi?

Știu că suporterii nu mai au răbdare, știu că sunt foarte efervescenți, vor să se realizeze totul rapid, dar sunt etape de parcurs. Eu sunt convins că vom prinde play-off-ul și ne vom bate la promovare.

Cum joacă, însă, băieții dumneavoastră știind că dacă nu vin rapid rezultatele, când pleacă acasă îă paște pericolul să-și ia, Doamne ferește, vreo bătaie de la fanii furioși?
– Nu, nu se pune problema. Și presiunea asta a suporterilor, până la un anumit punct e bună că trebuie să știi pentru cine joci, ce club reprezinți, ce înseamnă Petrolul, tradiția, istoria, dar nu văd, să zic așa, o stare așa tensionată, nu trebuie să simtă așa ceva…

Când sunt cu adversarul în față ei trebuie să-și facă treaba, să se debaraseze de orice altă presiune. Presiunea o iau eu asupra mea, le spun asta tot timpul, eu sunt responsabil din acest punct de vedere, ei doar trebuie să aplice în teren ceea ce lucrăm la antrenamente, ceea ce facem ca să ne îmbunătățim jocul ca să câștigăm indiferent unde jucăm. Dar e mult de muncă și știam acest lucru.

Meciul cu Rapid, condiționat de „amicalul” Românei cu Belarus

Nu au devenit meciurile de acasă o fobie, o sperietoare? Gen „Auoleu, iar jucăm acasă, iar pierdem”…
– Poate există un complex, ca să spun așa, în momentul de față, pentru că s-au întâmplat, într-adevăr, multe lucruri negative pe teren propriu și se mai implementează idee asta.

Trebuie să trecem peste aceste momente, de fiecare dată s-o luăm de la capăt, pentru că ăsta e fotbalul, asta este meseria lor, meseria noastră, de jucător, de antrenor, până la urmă asta este pasiunea noastră, nu ne-a băgat-o nimeni pe gât cu forța.

Și vine Rapidul la Ploiești după etapa asta în care nu jucați…

– Da, da, da, da, meci de mari ambiții și de o parte, și de cealaltă. Important este să ne pregătim bine și mental, și fizic, să ne regrupăm, să găsim starea de spirit necesară pentru a simți că jucăm acasă și a câștiga acasă, mai ales un joc împotriva Rapidului.

Aveți programat vreun meci de pregătire în pauza asta?
– Nu, nu, nu avem, pentru că nu știm în momentul de față când jucăm meciul împotriva Rapidului.

Inițial era stabilit de luni într-o săptămână, dar, ținând cont că echipa națională joacă la Ploiești un amical cu Belarus pe 11 noiembrie, există posibilitatea să fim mutați să jucăm mai devreme, poate sâmbătă, poate chiar vineri, televiziunile decid. Și trebuie să ne pregătim să jucăm oricând, să facem un joc bun și să-l câștigăm.

„Este foarte important că ne creăm situații de gol, dar în ultima treime spre poarta adversă mai intervine și inventivitatea, flerul jucătorului, «nasul» lui”

Ca să câștigați trebuie să dați goluri. De ce nu dă goluri o echipă antrenată de un fost atacant de echipă națională?
– Păi cum să vă spun? Nu mă îngrijorează că nu dăm goluri, este foarte important că avem ocazii, că ne creăm situații de gol.

Vedeți, treaba unui antrenor este să ducă și să pună echipa în posibilitatea de a marca. Iar în ultima treime spre poarta adversă mai intervine și inventivitatea, flerul jucătorului, „nasul” lui, ca să spun așa, în fața porții…

Pentru că, repet, noi chiar am avut ocazii în toate aceste jocuri, trebuie să fim mai pragmatici pentru că dacă nu facem noi diferența când avem ocazia, o face adversarul. Valoarea individuală a jucătorului în fața porții face diferența.

Pentru echipă important este să muncească și să aducă mingea în fața porții, acolo intervine calitatea individuală a fiecărui jucător.

Trebuie să reușim să marcăm, să câștigăm, să legăm victoriile. Eu sunt sigur că odată cu prima victorie la Ploiești ne deblocăm și lucrurile vor fi ok vis-a-vis de starea de spirit, de încrederea în sine și de capitalul de încredere investit în noi, alterat în momentul de față, dar sunt astfel de momente în fața unei, repet, noi echipe care are nevoie de timp și de încrederea de care vorbeam ca să performeze.

Le-am spus și băieților că astfel de momente dificile întăresc adevăratele caractere și grupul trebuie să fie unit și să tragem toți în aceeași direcție pentru a ne debloca, pentru a ieși din această situație. Și am convingerea că vom reuși acest lucru.

„Se poate face o paralelă cu Dinamo, de ce nu?”

Din ce spuneți trag concluzia că înțelegeți foarte bine situația cu care se confruntă Cosmin Contra la Dinamo
– Could be! (n.a. – „poate fi așa”, „se poate spune așa” în traducere liberă din engleză) Da… Se poate spune asta… Could be! (râde)

Se poate face o paralelă, de ce nu? Și la noi sunt foarte mulți jucători noi, e o muncă foarte, foarte, foarte multă și sunt ambițios să o duc la bun sfârșit, eu nu am cum să cedez în momentul de față, nu-mi stă în caracter.

Am mare încredere în ceea ce am la dispoziție și trebuie numai unitate. Să mergem mai departe uniți, să tragem din greu în aceeași direcție, să aplicăm pe teren ce pregătim la antrenamente ca să câștigăm și pe teren propriu. Mai ales pe teren propriu.

  • „Ploiești, 26.10.2020. Ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate de echipă, față de obiectivele setate și asumate la începutul Campionatului, Clubul Petrolul Ploiești anunță reținerea a 50% din salariul tuturor jucătorilor și a primelor de joc în integralitatea lor, până la clasarea și menținerea echipei Petrolul Ploiești pe locul 4 al clasamentului Ligii secunde” – Comunicat al conducerii clubului Petrolul Ploiești
  • „Drepturile salariale vor fi plătite retroactiv în momentul în care echipa se va clasa și se va menține cel puțin pe locul 4 în clasament. Măsurile de penalizare intră în vigoare cu salariul aferent lunii octombrie” – Comunicat al conducerii clubului Petrolul Ploiești
  • 7 este locul ocupat de Petrolul după 9 etape, cu 14 puncte, golaveraj 16-8
  • 4 puncte a strâns Petrolul din meciurile jucate „acasă”, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești: 1 victorie (5-0 cu Ripensia Timișoara), 1 egal (1-1 cu CSM Slatina), 3 înfrângeri (1-2 cu Farul, 0-1 cu Dunărea Călărași, 0-1 cu FC U Craiova 1948)
  • 10 puncte a adus Petrolul din deplasare: 3 victorii (4-0 la CSM Reșița, 2-1 la Csikszereda Miercurea Ciuc, 2-1 la ACS Comuna Recea), 1 egal (1-1 la Viitorul Pandurii Târgu Jiu), nicio înfrângere
ADVERTISEMENT