Sport

Viorel Moldovan, primele declarații după UTA – Rapid 1-1: „Deciziile controversate pot genera emoții puternice”

Viorel Moldovan, președintele Rapidului, a comentat problemele de arbitraj după UTA - Rapid 1-1. Ce spune de golul anulat arădenilor.
14.07.2024 | 12:02
Viorel Moldovan primele declaratii dupa UTA  Rapid 11 Deciziile controversate pot genera emotii puternice
Viorel Moldovan apără Rapid după finalul de meci controversat cu UTA. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Viorel Moldovan a reacționat după primul scandal de arbitraj al sezonului din SuperLiga. Președintele Rapidului are în continuare încredere în VAR și în „cavalerii fluierului”.

Viorel Moldovan, declarații după UTA – Rapid 1-1: „Trebuie să ne apărăm de atacuri în care suntem aruncați fără să avem vreo implicare”

Viorel Moldovan consideră că Rapid nu are nicio vină pentru decizia luată de Sebastian Colțescu în minutul 89 al meciului cu UTA, când a anulat golul arădenilor la două minute după ce inițial îl validase:

ADVERTISEMENT

„La Rapid jucăm fotbal cu garda sus, pentru că întotdeauna, pe lângă faptul că ne apărăm de gol, trebuie să ne apărăm de atacuri în care suntem aruncați fără să avem vreo implicare”, și-a început oficialul discursul.

Președintele „alb-vișiniilor” a ținut în continuare să facă unele precizări: „Nu lăsăm să treacă momentul de la Arad fără să ne spunem și noi punctul de vedere, din respect pentru munca pe care o depun cei din teren și din staff și pentru pasiunea celor din tribune”.

ADVERTISEMENT

Viorel Moldovan, mesaj ferm: „Sunt ocazia perfectă pentru personaje din campionatul românesc să creadă că ne prind în corzi”

Viorel Moldovan își apără clubul și e convins că vor mai apărea multe atacuri la adresa Rapidului: „Înțelegem și respectăm faptul că deciziile controversate pot genera emoții puternice. Înțelegem și că ele sunt ocazia perfectă pentru personaje din campionatul românesc să creadă că ne prind în corzi.

Ce nu înțeleg ele este că noi ținem fruntea sus și ne jucăm fotbalul cu sinceritate, iar asta e ceva ce nu vor putea știrbi, oricât de mult vor lovi”.

ADVERTISEMENT

Fostul mare internațional nu se teme de arbitraje: „De asemenea, ne exprimăm încrederea în competența corpului de arbitri și a sistemului VAR, implementat pentru a minimiza astfel de evenimente ca cel petrecut în meciul cu UTA”.

ADVERTISEMENT

Președintele Rapidului e deja cu gândul la meciul cu CFR Cluj: „Suntem pregătiți”

Rapid va juca primul meci din acest sezon pe stadionul Giulești împotriva echipei lui Dan Petrescu: „A început un nou sezon de jucat cu garda sus. Suntem pregătiți, iar la meciul cu CFR vom intra în teren cu aceeași motivație să ne jucăm fotbalul demn pe care l-am jucat mereu”, a mai spus Moldovan, pentru site-ul oficial al clubului.