News

Viorica Dăncilă a cerut revocarea șefului CNAIR. De ce nu îl vrea premierul pe Narcis Neaga în fruntea companiei

08.07.2019 | 20:20
Viorica Dancila a cerut revocarea sefului CNAIR De ce nu il vrea premierul pe Narcis Neaga in fruntea companiei

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Transporturilor Răzvan Cuc să îl schimbe din funcție pe Narcis Neaga, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Premierul a recurs la această decizie pentru că este de părere că Narcis Neaga nu va reuși să inaugureze cei 100 de kilometri promiși până la sfârșitul lui 2019.

Viorica Dăncilă nu îl vrea pe Narcis Neaga la șefia CNAIR

Prim-ministrul Viorica Dăncilă vrea ca șeful CNAIR Narcis Neaga să fie demis din funcție. Dăncilă i-a cerut luni ministrului Transporturilor Răzvan Cuc să îl revoce pe Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR. Anunțul vine după ce premierul a mai declarat în ultimele luni că l-ar putea da afară pe șeful companiei de drumuri. Motivul pentru care a luat această decizie ar fi faptul că Narcis Neaga nu va reuși să termine la timp inaugurarea celor 100 de kilometri promiși.

Un comunicat al Guvernului arată ce măsuri se iau în această privință. „În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”.

Potrivit Agerpres, premierul României a cerut o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport. „Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu – Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect. Totodată, şeful Executivului a cerut să îi fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din drumul expres Piteşti – Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale. În acelaşi timp, prim-ministrul şi-a exprimat ferm nemulţumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naţionale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj – Deja, asumate a fi finalizate la sfârşitul anului 2018”, se arată în comunicat.

Narcis Neaga a fost numit director general al CNAIR în mai 2018
Viorica Dăncilă vrea ca șeful CNAIR Narcis Neaga să fie revocat din funcție
Sursa foto: b1.ro

Șeful CNAIR Narcis Neaga minte cu nerușinare

Șeful CNAIR Narcis Neaga a declarat luna trecută că în prezent se lucrează la 200 de kilometri de autostradă, însă situația este cu totul alta. „Conform EUROSTAT, în fiecare stat UE, la un milion de locuitori, pot fi în lucru 6 km de autostradă într-un an. În România, existând 20 de milioane de locuitori, ar trebui să avem în lucru 120 de km de autostradă. În prezent, în România, există în lucru peste 200 de km de autostradă.”, a declarat Neaga.

Asociația Pro Infrastructură spune că realitaea este cu totul alta și că se lucrează la aproximativ 146 de km. „Strict scriptic, țara noastră are acum 7,3 km de autostradă în execuție la milionul de locuitori. Problema este că statistica este grosolan scoasă din context! Mai grav, din cei 146 km pe care se muncește, 43 se vor deschide în câteva luni, adică loturile 3 și 4 din A1 Lugoj-Deva, contracte parafate în august 2013! Mai rămân 103 din care 41 de km, tronsoanele 1 și 2 din A10 Sebeș-Turda, sunt în construcție de 4 ani și jumătate! Și nu-i vom termina în 2019, ci poate abia la anul!!!”, scrie Asociația Pro Infrastructură  pe pagina personală de Facebook.

Și Narcis Neaga nu se oprește aici cu minciunile și ascunzișurile. Se pare că șeful CNAIR și-a ascuns în declarația de avere din 12 iunie 2019 singurul venit pe care îl obține. Este vorba de salariul pe care îl încasează de la CNAIR. Narcis Neaga mai are un venit obținut din calitatea de membru al Consiliului de Administrație din CNAIR, de 40.575 lei. Neaga conduce CNAIR de anul trecut. Înainte de a ocupa această funcție a fost consilierul personal al ministrului Transporturilor.