News

Viorica Dăncilă începe remanierea! 8 miniștri, pe lista neagră. Cine ar putea pleca din Guvern

13.07.2019 | 15:24
Viorica Dancila incepe remanierea 8 ministri pe lista neagra Cine ar putea pleca din Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a făcut o listă cu 8 miniștri pe care ar dori să-i remanieze, însă o decizie finală va fi luată la Comitetul Executiv al PSD de luni. Prim-ministru spune că a analizat activitatea miniștrilor și va propune 8 nume pentru remaniere.

Viorica Dăncilă spune că are 8 nume pe lista de remaniere

Surse Digi24.ro au declarat că printre cele 8 nume de pe lista neagră a Vioricăi Dăncilă s-ar număra și ministrul Internelor, Carmen Dan, dar și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu!

„S-a lucrat la evaluarea miniștrilor în această săptămână. Nu am terminat. Luni, în CEX vom vorbi despre o remaniere. În jur de 8 ministere (sunt analizate n.r.). După ce o să prezentăm această evaluare în CEX, vom hotărî împreună ce miniștri sunt remaniați și ce miniștri nu sunt, la propunerea mea.

Remaniere guvern Dancila
Remaniere guvern Dancila

”Am evaluat doar 8 miniștri, voi continua”

(Deci vor fi niște remanieri?) Vor fi. Am evaluat doar 8 miniștri, voi continua. Nu pot să vă dau acum un număr de miniștri. Poate sunt miniștri unde colegii spun că nu e nevoie, eu voi propune, dar decizia este politică”, a declarat Viorica Dăncilă, premierul României.

Întrebată dacă va negocia cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema remanierii, Dăncilă a spus: “Normal că trebuie să-i spun preşedintelui că fac remanieri, că vin cu persoanele pe care le-am remaniat şi cu propuneri pentru noi persoane”.

“Am spus că voi face o remaniere, nu am vorbit despre persoane. Cred că aici trebuie să avem o discuţie în cadrul partidului. Eu am relaţii foarte bune cu toţi miniştrii Cabinetului”, a adăugat liderul PSD.

Viorica Dăncilă a menţionat că tot în CExN se va lua şi decizia privind candidatul partidului la prezidenţiale.

“Cred că astfel de decizii trebuie să le luăm în CExN, pentru că, dincolo de sondaje, dincolo de procentele pe care le avem unul sau altul, trebuie să avem şi susţinerea organizaţiilor din teritoriu. Fiecare susţinere este importantă şi fiecare candidat trebuie să simtă că are în spate organizaţiile din toate judeţele. (…) Nu este o luptă uşoară, mai ales din partea PSD, având în vedere rezultatele de la europarlamentare şi tot ceea ce s-a întâmplat ulterior. Deci eu cred că trebuie să avem o discuţie aplicată în cadrul partidului şi când ieşim din forul statutar vom avea o decizie comună stabilită prin votul membrilor”, a spus premierul.