News

Viorica Dăncilă, mesaj de Paște pentru români. Ce exprimare bizară a folosit premierul

27.04.2019 | 20:31
Viorica Dancila mesaj de Paste pentru romani Ce exprimare bizara a folosit premierul

Viorica Dăncilă a transmis un mesaj ciudat pentru români cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Prim-ministrul României a făcut apel la unitate în mesajul oficial cu ocazia celei mai importante sărbători creștine. Ce a ales Viorica Dăncilă să le spună românilor?

Viorica Dăncilă, mesaj pentru români de Paște! Ce a transmis premierul?

Premirul României a transmis un mesaj cu ocazia Învierii Domnului. Viorica Dăncilă a folosit o formulare ciudată care nu este specifică în creștinism. Aceasta s-a referit la “divinitatea care există în oameni”. Cu toate că învățăturile religiei vorbesc și despre Duhul Sfânt ca parte a Trinității, în mesajul premierului “divinitate” este scris fără majuscule, fapt ce demonstrează că nu este vorba de Dumnezeu, ci mai degrabă de un caracter divin al oamenilor.

„Sărbătorile Pascale ne aduc din nou binecuvântare, încredere și speranță, ne apropie mai mult de divinitatea care există în oameni și ne dau șansa unui nou început, sub orice formă ar fi acesta. Românilor care sărbătoresc Învierea Domnului le doresc sănătate, să se bucure de armonia și emoția momentelor petrecute cu cei dragi, iar lumina sfântă să ne arate calea către ceea ce ne unește. Paște fericit tuturor românilor, din țară și din toate colțurile lumii!”, a fost mesajul Vioricăi Dăncilă pentru români pentru Paște.

Viorica Dăncilă, mesaj bizar de Paște
Viorica Dăncilă, mesaj bizar de Paște

PSD, mesaj de Paște

Desigur că nici Partidul Social Democrat nu a lipsit în a le ura românilor un mesaj specific în pragul celei mai mari sărbători așteptate de creștini.“Astăzi este o nouă zi pentru România – o zi în care românii pot fi mândri de ce au realizat împreună cu noi.

O zi în care românii aleg să trimită la Bruxelles patrioți, care să le susțină cauza și să le spună povestea. Să fim mândri că suntem români!”, este mesajul transmis de Partidul Social Democrat pe pagina ofiaiclă a unei rețele de socializare.